A murit legendarul Chuck Norris - 13 minute în urmă
Lucescu a anunțat lotul pentru barajul de calificare cu Turcia - 49 minute în urmă
„Pietre care vorbesc… Pietre care cântă”: Recital de muzică și poezie inedit la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 56 minute în urmă
Viața – dar și provocare: Pr. Prof. Univ. Dr. Ștefan Iloaie conferențiază la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 1 oră în urmă
Teofil Ivanciuc pregătește un volum de referință despre istoria municipiului Sighetu Marmației la 700 de ani de la atestarea documentară - 1 oră în urmă
„Mama care dăruiește mereu”: grup de suport pentru mamele copiilor cu dizabilități, la Târgu Lăpuș - 2 ore în urmă
Meci cu o vecină de clasament pentru CSM Sighet - 3 ore în urmă
Handbalistul Matei Ungur de la SHCS Fărcașa 2022, convocat pentru turneul final al Selecționatelor Seriilor - 3 ore în urmă
Cine sunt cei 26 de elevi care vor reprezenta Maramureșul la Olimpiada Națională de Matematică - 3 ore în urmă
Legea nu iartă. Cât te costă o petrecere zgomotoasă în propria curte? - 3 ore în urmă
Este oficial – Taxele cresc masiv din 1 ianuarie 2026
Curtea Constituțională (CCR) a aprobat pachetul fiscal care prevede creșterea impozitelor și taxelor începând cu 1 ianuarie 2026. Judecătorii CCR au decis în mai puțin de o oră că proiectul nu conține elemente neconstituționale, astfel că măsurile propuse de Guvernul Bolojan pot intra în aplicare.
Cea mai mare schimbare este majorarea impozitelor locale cu aproximativ 75–80% pentru locuințe, terenuri și mașini. De exemplu, în Baia Mare, pentru un apartament de aproximativ 55–60 mp, la care impozitul a fost în 2024 în jur de 150–170 de lei, după noile calcule proprietarul ar putea ajunge să plătească între 260 și 300 de lei în 2026. Valoarea impozabilă a clădirilor va fi recalculată după standarde actualizate, iar mașinile vor fi taxate pe principiul „poluatorul plătește”, cu impozite diferite în funcție de capacitatea cilindrică și norma de poluare. Prin urmare, cei care nu au bani de mașini scumpe și perfiormante vor plăti mai mult.
Primăriile vor avea noi responsabilități și restricții. Vor putea decide închiderea sau suprataxarea sălilor de jocuri de noroc, iar clădirile nedeclarate vor fi identificate inclusiv cu drone, proprietarii riscând impozite dublate și penalități. De asemenea, persoanele care nu și-au plătit taxele locale nu vor mai putea cumpăra legal locuințe sau mașini.
Pachetul prevede și restructurări masive în administrație. Este vorba de reducerea numărului de posturi cu până la 30% în primării și 25% în prefecturi, scăderea numărului de angajați din cabinetele demnitarilor și obligativitatea ca unele primării să-și acopere cheltuielile doar din venituri proprii, altfel salariile vor fi reduse.
În paralel, Guvernul pregătește un nou set de măsuri („pachetul trenuleț”), programat pentru săptămâna viitoare, ceea ce arată că perioada următoare nu va fi una ușoară pentru administrația locală și contribuabili.
Să vedem dacă CCR va găsi constituțională și problema pensiilor magistraților, care este, și ea, pe ordinea de zi.
Vasile Petrovan















