Pe 26 decembrie 2019, în a doua zi de Crăciun, s-a petrecut un accident rutier cumplit pe DN7, în județul Argeș. La volanul unui Audi era Daniel Chițoiu, fost vicepremier și ministru de Finanțe, omul cu funcții și cu… carnet de conducere. Mașina lui a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un alt autoturism în care se aflau trei oameni în vârstă. Un bărbat de 82 de ani a murit pe loc. Soția lui, de 73 de ani, s-a stins câteva zile mai târziu, pe un pat de spital. A treia persoană a supraviețuit, dar cu traume greu de dus. Pentru familia lor, Crăciunul s-a terminat definitiv atunci.
De atunci și până azi au trecut peste șase ani. Șase ani de anchete, expertize, termene, amânări, explicații, strategii de apărare și tăceri. Mult timp, impresia publică a fost că acest caz e împins ușor-ușor spre uitare, ca multe altele în care oameni simpli mor, iar vinovații au nume grele și funcții în CV. Prima sentință, din 2025, a întărit această senzație: trei ani de închisoare cu suspendare?! Două vieți pierdute, zero zile de pușcărie. O decizie care a lăsat în urmă un gust amar și sentimentul că, încă o dată, justiția a fost mai blândă cu cel care avea relații, bani și timp.
Abia acum, în ianuarie 2026, Curtea de Apel Pitești a schimbat direcția. A majorat pedeapsa la patru ani și a decis executarea ei în regim de detenție. E o decizie definitivă și, pentru prima dată, pare că statul spune clar: nu contează că ai fost ministru, dacă ai omorât oameni la volan, plătești. Și totuși, chiar și așa, frustrarea rămâne. Pentru că patru ani de închisoare nu pot echilibra două vieți pierdute. Pentru că procesul a durat enorm. Pentru că, dacă nu ar fi existat apel, probabil că totul s-ar fi terminat cu o semnătură pe un act și cu un „mergeți acasă sănătoși”.
Mai dureros decât pedeapsa în sine este senzația de aroganță care a plutit ani la rând în jurul acestui caz: ideea că se poate negocia timpul, că se pot invoca scuze, că lucrurile se mai estompează, că lumea uită. O aroganță pe care românii o recunosc imediat, pentru că au văzut-o de prea multe ori la volan, în politică, în sălile de judecată.
Această condamnare nu aduce înapoi viețile pierdute și nici nu șterge anii de așteptare. Dar e un semn tardiv că, uneori, chiar și greu, sistemul mai poate corecta o nedreptate. Rămâne însă o întrebare apăsătoare: dacă Daniel Chițoiu ar fi fost un om oarecare, fără funcții și influență, ar fi durat șase ani până să ajungă la pușcărie?
Probabil că nu. Și tocmai asta e marea problemă.
Vasile Petrovan
