La ora 10:00 fix, Curtea Constituțională ar fi trebuit să se așeze serios la masă și să decidă soarta pensiilor speciale. Ar fi trebuit. Doar că, din nou, realitatea a ales alt program: patru judecători au lipsit, exact aceiași care au lipsit și ieri. Coincidență sau o formă subtilă de protest cu papuci de casă? Desigur, în niciun caz nu poate fi vorba de un context politic.
Rezultatul este previzibil și deja clasic. Nu a fost cvorum, nu s-a decis nimic, iar subiectul a fost împins elegant mai departe, tocmai pe 16 ianuarie. Legea cere șase judecători prezenți și cinci voturi în același sens. Astăzi au fost doar cinci judecători în sală, suficienți pentru o cafea, insuficienți pentru o decizie.
Ironia situației este greu de ignorat. Printre cei care ar trebui să se pronunțe asupra tăierii pensiilor speciale se află și beneficiari ai acestor pensii. Nu este o insinuare, este o realitate. Practic, un exercițiu de obiectivitate dus la nivel de artă: să decizi dacă îți tai singur craca de sub fotoliu. Nu e de mirare că ședințele se subțiază exact când subiectul devine sensibil… financiar.
Oficial, vorbim despre procedură, cvorum, calendar. Neoficial, sentimentul public este că asistăm la un nou episod de amânare strategică, un boicot tăcut, perfect legal și perfect eficient. Când nu vrei să spui „Nu”, spui „Nu suntem suficienți”.
Între timp, pensiile speciale rămân intacte, cetățenii rămân cu explicațiile și taxele mărite, iar CCR demonstrează încă o dată că unele decizii sunt atât de grele, încât nici măcar prezența la muncă nu le poate suporta. Iar România va pierde bani europeni, mulți bani.
Interesantă este postarea de ieri a domnului Valerius M. Ciuca, fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene, profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza :
,,Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat. Nici moartea nu reprezintă cauză de non-deliberare. Pe patul de moarte, judecătorul poate fi chestionat în legătură cu verdictul său. Au fost numeroase cazuri în toată lumea.
NEPREZENTAREA ÎN DELIBERARE, ÎN ORICE ORDIN JURISDICȚIONAL, ESTE ECHIVALENTĂ CU AUTODEMISIA. CEI PATRU, PE CALE DE CONSECINȚĂ, NU MAI POT VOTA. SE AFLĂ ÎN AFARA ORDINII CONSTITUTIONALE ȘI ÎN AFARA NORMELOR UNIVERSALE.
Probabil, au considerat că este o glumiță de partid prezența lor acolo… Cine știe? Probabil, nimeni nu le-a spus ce rol fundamental îndeplinesc în statul nostru. Probabil, au doar un spirit ludic, sau, mai rău, nu-i interesează știința dreptului și duhul statalității. Nu știm nimic despre motivațiile lor. Interesează aparența dezerțiunii lor instituționale. Poți motiva dizidența, opinia separată, completul de divergență, dar niciodată dezerțiunea. Precum la generali, dezerțiunea este sinonimă cu trădarea și, firește, natural, cu autodemisia.
Un judecător care neagă deliberării, momentul suprem al oricărei judecăți, valoarea-i ontologică, de formatoare de drept, își pierde, ipso facto, această nobilă calitate.
Pe cale de consecință. cei patru nu mai pot vota nimic în mod valid în cadrul CCR. S-au auto-demis!!! Et punctum. Lovitura de stat se poate produce și din „inima„ statului, nu doar de pe „cai albi”…,,
În încheiere, dacă vă spun că decizia de pe 16 ianuarie 2026 nu mai contează, mă veți crede? Iată de ce. Politicienii au stabilit în lege că aceasta va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2026. Prin urmare, orice ar decide judecătorii pe 16 ianuarie, legea va trebui să fie trimisă din nou Parlamentului pentru eventuale modificări, iar circuitul ei legislativ va începe de la zero.
Vasile Petrovan
Citește și:
Joaca de-a amânările a Curții Constituționale
