19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 5 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 8 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 9 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 9 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 10 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 11 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 12 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare ultimul meci din acest an - 12 ore în urmă
Dansatorii maramureșeni Luca Mădăras Aluaș – Hannah Gomboș, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de Clase al României şi la Cupa Mystic - 12 ore în urmă
„Colindăm în Țara Codrului”: Spectacol de colinde la Asuaju de Sus - 13 ore în urmă
Complot împotriva României? Șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare, unul dintre ei fiind maramureșean
Plan secret pentru ieșirea României din NATO și schimbarea simbolurilor naționale, dejucat de autorități
Procurorii DIICOT au reținut, pe 5 martie 2025, șase persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare. Ancheta, desfășurată în colaborare cu mai multe structuri ale statului, a scos la iveală acțiuni de subminare a suveranității României, precum retragerea țării din alianțele militare, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou guvern format din membrii organizației, înlăturarea angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi constituții și schimbarea simbolurilor naționale, inclusiv numele țării, drapelul și imnul național.
Potrivit surselor citate de Agerpres, membrii grupării fac parte din Comandamentul „Vlad Țepeș”, o organizație care s-a autoproclamat drept „stat major”. Aceștia au emis diverse „comunicate”, „memorandumuri” și „notificări” prin care solicitau ieșirea României din NATO, reluarea relațiilor economice și culturale cu Rusia, China și Iran, precum și implementarea unei noi structuri de conducere a țării, denumită proiectul „Geția”, sub conducerea „Sfatului înțelepților”.

Printre persoanele vizate în acest dosar se numără și generalul maior în retragere Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, care figurează în conducerea organizației. Fiica sa, Voica Theodoru, a anunțat pe pagina de Facebook a generalului că, în dimineața zilei de 5 martie, procurorii DIICOT au efectuat percheziții la reședința acestuia, scrie Andreea Deaconescu pentru DCNews.
Începând din 2023, cinci dintre inculpați, alături de un suspect, au pus bazele unei organizații clandestine menite să afecteze stabilitatea politică și capacitatea de apărare a țării. În 2024, un alt individ s-a alăturat acestui grup, iar toți membrii au desfășurat în mod constant acțiuni, atât publice, cât și conspirative, pentru atingerea obiectivelor lor. De asemenea, au stabilit contacte repetate cu agenți ai unei puteri străine, activi atât în România, cât și în Federația Rusă.
Gruparea s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe modelul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea generalului maior în retragere. Membrii grupului au recrutat adepți prin intermediul platformelor online și au publicat materiale video adresate autorităților statului român și organizațiilor naționale și internaționale.
În ianuarie 2025, doi dintre inculpați au efectuat o deplasare la Moscova, unde au purtat discuții cu persoane dispuse să sprijine demersurile grupului în vederea preluării puterii de stat în România.
Pentru destructurarea grupării, procurorii au efectuat opt percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Giurgiu și Maramureș. În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a patru dintre inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi. Cercetările privind generalul maior în retragere Radu Theodoru continuă fără a fi dispuse măsuri preventive.
Comunicatele de ultimă oră au anunțat că unul dintre cele șase persoane anchetate și arestate este un maramureșean, Marius Semeniuc, cadru didactic din Sighetu Marmației, fost candidat al Partidului Pro România pentru funcția de consilier local în cadrul C:L. Sighetu Marmației. Sursele afirmă că Semeniuc este un pro-rus convins, cu puternice opinii anti-ucrainiene.
Vasile Petrovan
















