Share
Câți erau la protest în centrul Băii Mari erau „toți pentru justiție”

Câți erau la protest în centrul Băii Mari erau „toți pentru justiție”

Ieri seară, au fost băimăreni care au ieșit pe platoul din Piața Revoluției din Baia Mare, mobilizați sub sloganul ”Toți pentru Justiție”.  Fie că au fost deficiențe de organizare, fie nu a existat interes mai mare pentru protest, fie gerul a tăiat din elanul susținătorilor DNA și ai Codruței Kovesi, dar participarea a fost mai degrabă una care să nu lase Baia Mare pe dinafara listei cu orașe protestatare. Au fost câteva zeci de persoane și un câine.

Dar se va recupera în vremuri mai puțin potrivnice, din moment ce participanții deja vor să demareze formalitățile pentru autorizarea unor mitinguri viitoare.

”Voi merge la Primărie pentru a depune o solicitare de a autoriza viitoarele acțiuni. Dorim să ieșim în stradă pentru a protesta în continuare împotriva proiectului PSD-ALDE de a pune la pământ Justiția. Oamenii înțeleg că un grup mic, care are puterea în mână, vrea să ducă România într-o direcție pe care o vom regreta. Trebuie să ieșim în stradă pentru a ne apăra puțina democrație care mai există în România – susține Lorand Ilyes, unul dintre băimărenii hotărâți să continue protestele.

”Nu există respect față de lege, nu se respectă separația puterilor în stat. Peste 5-10 ani, de unde vor fi bani pentru educație, sănătate, pensii, investiții, dacă acei care au puterea în mână  o folosesc pentru a fura. Mie, în calitate de cetățean, mi se pare extrem de grav ceea ce se întâmplă. Nu pot să stau liniștit acasă. Încă nu e prea târziu, încă se mai poate face ceva” – a adăugat  Lorand Ilyes.

El a anunțat pe o rețea de socializare că următorul protest va avea loc duminică, 4 martie, de la ora 18.00, tot pe platoul din centrul municipiului.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


11 Comentarii în această postare

  1. Penibil.Nu mai sunt cursanti la dansuri?

    Răspunde
    • Ilyes Lorand

      Bună seara. La școala de dans Prodance 2000 Baia Mare sunt 324 de cursanți (copii, adulți, seniori), iar perechile de performanță au rezultate foarte bune!
      Chiar dacă am foarte mult de lucru, îmi fac timp și mă implic activ în problemele comunității, deoarece în comunitatea asta trăiesc eu și familia mea!
      Consider că generația din care fac parte poate face mai mult și nu stau acasă când pot să contribui la o schimbare necesară pentru România!

      Răspunde
      • Hai, ma lasi, te-ai gasit tu mare schimbator de societate. Si astia care ii faceti pe toti hoti sa inteleg ca asa deontologic ati rupt chitante la toti, nu ati beneficiat de bani de pe la stat prin diverse fundatii, nu ati scos pruncii de pe la cursuri pentru pregatiri si antrenamente, cantonamente etc. Orasul asta, din punct de vedere economic, e varza, deoarece nu a mai venit un investitor de peste 5 ani si nu te vad ingrijorat ca nu au oamenii de lucru sau ca muncesc pe salariul minim. Te crezi mai smecher decat altii, intra in politica si sa vedem de ce esti in stare. Asa sa iesi in Centru si sa faci pe desteptu’, e simplu. Si sa nu uitam ce a declarat primarul, ca tot esti ungur,avea ordin pe unitate de la americani sa puna un viceprimar udemerist. Si nu te vad demonstrand impotriva unor astfel de abuzuri.

        Răspunde
      • Ai dreptate,oamenii sunt prosti.Eu daca as fi fost membru PSD-ALDE sau simpatizant al acestora,cu copil la Scoala ta de dans,luni imi transferam copilul la o alta scoala si iti lasam posibilitatea ca tu sa lupti si sa ii ai alaturi pe #rezist si si alti simpatizanti Saros(!).

        Răspunde
    • justitiar verde

      cu ce prostii vii sa anihilezi o miscare ce a scos zeci de mii de oameni in Baia Mare.

      Răspunde
  2. Multa rautate in BM, asa e la sat…Ce treaba aveti cu omul? Fiecare face ce doreste cu timpul si cu viata lui…Sa nu uitati de primarul panseluta la protest!

    Răspunde
    • Nu ai inteles nimic.Poate oamenii il intrebau dupa pilda Mantuitorului : daca e sigur ca poate sa ridice piatra? Sunt convins ca el stie despre ce vorbim,iar daca are un meci cu primarul,sa nu o dea pe dupa cires,sa-l infrunte barbateste.

      Răspunde
    • Alexandra

      Nu putem interzice omului sa protesteze, libertatea de exprimare fiind un drept constitutional. Ce ma deranjeaza este ca vrea sa ma faca „complice” insistand sa ies si eu in strada. Daca tot vorbim de libertatea constiintei, de ce ma asalteaza LI si altii, somandu-ma sa particip la iesirile lor „democratice”. Dl Lorand nu are decat sa iasa singur, fara apeluri feisbuciste apocaliptice prin care vrea sa-mi spuna mie ce sa fac. Iar daca langa el se opresc 5,10, 1000 de oameni, foarte bine, o fac pentru ca vor si nu pentru ca ii someaza cineva. Asa se intampla in occident, asta inseamna manifestare spontana. Si mai e pe internet un ofiteras de credite cu aere de bancher (desi e doar un salariat si atat), VP USR, care da lectii pe facebook, comenteaza, postand (crede el) enunturi cu valoare axiomatica. Chiar daca simpatizam pana acum cu dl Dan Ivan, manifestarile belicoase si exagerate ale persoanjului „prison breack”, ma fac sa-mi reconsider optiunile. Vreti votul meu? Atunci jucati corect.

      Răspunde
  3. Ilyes Lorand

    Din punct de vedere economic, muncipiul Baia Mare este departe de potențialul pe care îl are, toate orașele din zonă la o distanță de 200 km se dezvoltă mai repede decât Baia Mare. In Baia Mare investițiile mari lipsesc (nu exista)! Din România, la fiecare oră, 9 români pleacă din țară! Asta e realitatea, iar corupția și lipsa de implicare sunt principale motive!

    Răspunde
    • Sabau lex

      Unde ai fost cand se distrugea platforma IMMUM , Centrala minereurilor , Flotatiile Centrale , Confectiile si …etc !
      Intelegi ceva din economie si legislatie ?
      Esti patetic si ca un compliment niciodata …Dar niciodata nu vei strange mai multi decat atat . Nu ai habar nici de geografie ! Pentru ca nu stii ca Baia Mare este top 5 orase bogate si aranjate . Desi sunt anti Kake , orasul este ok . Oamenii pleaca nu pentru ca nu le dai tu posibilitati ci pentru ca suntem cetateni europeni si daca francezul sau germanul m-a bagat in UE atunci ma duc sa le iau banii .
      Wooooow # rezist ? Incepe lumea sa rada de voi si bunicul soros e scos in afara legilor (ca tot luptati ptr legi )
      Hai noroc! Sa vedem la vara ce reusesti, ca se pare iarna nu ai cursanti

      Răspunde
      • Te intrebi unde era cand se distrugea economia orasului?Dansa sau era prin vreun cantonament.Toti sunt plini de vitejie dar pusi la butoane nu sunt in stare de nimic.Asa sa mormai la o manifestatie e usor,dar hai sa-l vedem ca tot vine primavara,ca iese cu dansatorii la strans de mizerii,plantat de pomi,ceva palpabil.Si la viitoarele alegeri locale il invitam sa candideze si poate reuseste el sa faca ceva din promisiunile neonorate ale primarului: aquaparc,parc industrial,universitate,etc.

        Răspunde

Lasă un comentariu