Autoutilitară care transporta ilegal lemne, indisponibilizată - 8 ore în urmă
Știința Explorări, învinsă de Corona Brașov de două ori în trei zile - 8 ore în urmă
Din cei doi judecători, fiecare are o părere diferită despre legalitatea probelor în procesul lui Călin Georgescu - 9 ore în urmă
Doliu în rândul pompierilor maramureșeni - 10 ore în urmă
O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi de până la 7,25% - 10 ore în urmă
Ce trebuie să știi despre endometrioză? - 10 ore în urmă
Cristian Chivu: un român, o flacără și un moment de mândrie - 10 ore în urmă
Maramureșul, repartizat în Regiunea 6 în competiția pentru fete Selecționata Regiunilor, organizată de FRH - 11 ore în urmă
Ziua Mondială fără Telefon Mobil, marcată de elevii băimăreni la Biblioteca Județeană - 12 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Nevoile reale ale adolescentului și felul în care relația cu părintele le poate susține - 12 ore în urmă
A fost depusă prima cerere de suspendare a președintelui Nicușor Dan
Într-o zi de decembrie care ar fi trebuit să fie una a bilanțurilor și a calmului instituțional, România a intrat din nou într-o zonă de confruntare deschisă. De această dată, nu între partide, nu între guvern și opoziție, ci în miezul cel mai sensibil al statului: justiția. Declarația de astăzi a președintelui Nicușor Dan a funcționat ca un detonator. Nu prin ton, ci prin consecințe.
Ideea unui referendum organizat exclusiv în rândul magistraților, cu o întrebare directă despre rolul și onestitatea Consiliului Superior al Magistraturii, a spart un tabu. Președintele a pus în discuție nu doar performanța unei instituții-cheie, ci legitimitatea ei morală. A sugerat că în spatele ușilor închise s-ar fi format un nucleu de influență, un cerc care decide promovări, cariere și ierarhii nu pe criterii de competență, ci pe loialitate. O afirmație gravă, spusă fără ocolișuri, într-un sistem construit tocmai pe ideea de independență și echilibru.
Mesajul a fost simplu și dur. Dacă magistrații înșiși consideră că CSM nu mai servește interesul public, atunci Consiliul trebuie să plece. Fără negocieri, fără amânări. Dacă, dimpotrivă, corpul magistraților validează actuala funcționare, discuția se mută în Parlament, în zona reformelor legislative. În aparență, un gest de consultare. În profunzime, o provocare frontală.
Reacția nu a întârziat. Nu atât din interiorul justiției, cât din zona politică. La scurt timp după anunț, în Parlament a apărut prima cerere oficială de suspendare a președintelui. Acuzația: ingerință în justiție, încălcarea separației puterilor, depășirea rolului constituțional. Președintele, spun semnatarii, nu mai mediază între instituții, ci le atacă. Nu mai veghează la echilibru, ci îl destabilizează.
Procedural, lucrurile sunt clare. Constituția oferă Parlamentului instrumentul suspendării, dacă există suficiente semnături și voință politică. Substanțial însă, miza este mult mai mare decât un articol de lege sau o procedură parlamentară. În joc nu este doar funcția unui om, ci o întrebare fundamentală: cine are dreptul să pună sub semnul întrebării justiția?
Pentru susținătorii președintelui, demersul său este un act de curaj. Un semn că, în sfârșit, cineva are voința de a privi direct spre un sistem perceput de mulți ca opac, autoreferențial și imun la critică. Pentru adversari, este un derapaj periculos, un precedent care poate transforma justiția într-un câmp de luptă politică.
Paradoxul este evident. În numele apărării statului de drept, se cere suspendarea celui care afirmă că vrea să-l curețe. În numele independenței justiției, se refuză orice întrebare despre modul în care ea funcționează. Iar în mijloc rămâne cetățeanul, prins între lozinci constituționale și realități greu de verificat, dar care a fost învățat că legea trebuie respectată.
Poate că adevărata problemă nu este referendumul în sine. Nici CSM, nici președintele. Ci fragilitatea încrederii. Un stat în care simpla punere a unei întrebări declanșează o criză constituțională este un stat care nu și-a rezolvat încă tensiunile de fond. Iar atunci când totul pornește de la justiție, cum se spune adesea, ar trebui să ne întrebăm nu doar cine are dreptate, ci de ce am ajuns aici.
Indiferent de deznodământ, această confruntare va lăsa urme. În instituții, în discursul public, în felul în care înțelegem limitele puterii. Iar România va mai primi o lecție dureroasă: justiția nu este doar un sistem de legi și instanțe, ci o oglindă a maturității noastre democratice.
Vasile Petrovan















