De câte ori vine vorba de bani, în România descoperim că există mereu o „Cenușăreasă” a bugetului. Până acum, eram obișnuiți să auzim că școala e lăsată la urmă, dar ministrul Educației, Daniel David, ne-a surprins recent: adevărata „fată uitată la colțul mesei” nu e Educația, ci Cercetarea. Și cumva, nu ne miră.
„Țineți-vă bine!”, a spus ministrul ziariștilor de la Gândul, ca și cum ar fi anunțat o revelație: Cu o alocare de aproximativ 2 miliarde de lei – mai puțin decât bugetul burselor pentru elevii din preuniversitar, care trece de 4,7 miliarde – cercetarea românească trăiește din firimituri.
Da, cercetarea, domeniul care ar trebui să ne proiecteze în viitor, primește mai puțin decât costă să plătim bursele elevilor. Dar partea cea mai fascinantă abia urmează:
Din acești bani insuficienți, România își permite luxul de a finanța și proiecte comune cu Republica Moldova. În jur de zece milioane de euro merg către peste 60 de inițiative bilaterale, de la sănătate la bioeconomie. Și chiar dacă o mică parte e suportată de partea moldovenească, raportul este, după cum recunoaște chiar David, de unu la patru. Adică noi plătim grosul.
Sigur, ministrul ne explică doct, dar fără logică, că banii din cercetare nu pot fi mutați spre alte domenii – la fel cum nu poate lua de la Educație ca să astupe găurile din Cercetare. Regulile sunt clare.
Dacă este așa, și îl credem pe cuvânt, întrebarea rămâne : de ce nu dați banii cercetătorilor români, aici în România? Întrebare fără răspuns.
Prin urmare, în timp ce noi trăim cu austeritatea în buzunar și ne numărăm leii pentru manuale, salarii și școli cu toaleta în curte, găsim resurse pentru a fi generoși cu vecinii. Bravo nouă!
Nu e o sumă mare, ne liniștește oficialul, dar atunci când tai de peste tot, când dai peste cap o țară întreagă cu măsuri de austeritate necesare, este o sumă uriașă.
Legătura cu Republica Moldova e importantă, sunt de acord. Sunt frații noștri, vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie. Politicienii noștri își fac deja vacanțele în Moldova, dar care este limita? Există vreo limită?
De aceea, ironia nu poate fi ignorată. În România, cercetarea e subfinanțată de ani de zile, iar atunci când avem puțin, preferăm să împărțim cu alții, ca și cum am vrea să demonstrăm că suntem darnici chiar și din sărăcie. Un gest frumos, desigur, dar care lasă un gust amar: în timp ce alții primesc bani pentru a construi viitorul, la noi viitorul rămâne, ca de obicei, în așteptare.
În concluzie, este vorba de generozitate, sacrificiu sau prostie?
Sursa FOTO: Libertatea
Vasile Petrovan
