Slujire arhierească la Parohia Ortodoxă Ieud - 18 minute în urmă
La Târgu Lăpuș: 200 de copii s-au întrecut în a pregăti cel mai frumos și mai gustos cozonac - 29 minute în urmă
„Cântați, Domnului, cântați”: La Sighetu Marmației va avea loc a V-a ediție a Festivalului-Concurs de Cântări Religioase - 43 minute în urmă
Mircea Lucescu, transportat de urgență la spital după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice - 2 ore în urmă
Pr. prof. univ. Constantin Necula susține la Teatrul Municipal Baia Mare conferința „Despre frumusețea credinței” - 2 ore în urmă
Parlamentul European adoptă măsuri mai dure privind imigrația - 5 ore în urmă
Copiii din Fărcașa au învățat arta încondeierii ouălor - 6 ore în urmă
Elevii de la Școala „Victor Babeș” Baia Mare au participat la atelierul „În băncile școlii de odinioară – vizită la școala din sat” - 6 ore în urmă
Catolicii din Maramureș sărbătoresc astăzi Duminica Floriilor - 6 ore în urmă
La Buciumi se va desășura concertul de muzică religioasă „La Porțile Cerului” - 7 ore în urmă
Aproape 3 milioane de elevi revin la școală de luni. Regulile sanitare la începutul noului an școlar
Este ultimul weekend din vacanța mare! De luni, aproape 3 milioane de elevi se vor întoarce în bănci. Sunt, însă, și 2.400 de copii, din 12 localități, pentru care școala va începe online, fiindcă rata de infectare a depășit 6 cazuri la mia de locuitori. Reamintește regulile de funcționare a școlilor Ana-Maria Tuică, jurnalist Digi24.
Prima regulă de care trebuie să ținem cont din 13 septembrie e că masca de protecție devine obligatorie și pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ, fie ele școli, creșe sau grădinițe.
Dacă anul trecut părinții nu s-au putut bucura alături de copiii lor de emoția primei zile de școală, de data asta se poate. Părinții vor putea să participe la festivitățile de pe 13 septembrie cu mască de protecție și să respecte distanța de siguranță față de ceilalți participanți la eveniment. Ministerul Educației recomandă directorilor să ia toate măsurile necesare ca în curțile școlilor să nu se creeze aglomerări.
În ceea ce privește accesul elevilor în unitățile de învățământ, ordinul comun prevede că trebuie folosite toate ușile de care dispune școala. Apoi, primul lucru pe care îl vor face elevii va fi să își dezinfecteze mâinile cu o substanță pe bază de alcool. Astfel de facilități sunt amplasate atât la fiecare intrare în școală, cât și la fiecare intrare în sala de clasă.
Ca și anul precedent, și anul acesta păstrăm regulile în ceea ce privește marcajele ce sunt amplasate în școli. Ele ne amintesc la fiecare pas că trebuie păstrată distanța de un metru între toate persoanele din școală, pe de altă parte aceste marcaje indică fluxul prin care se face intrarea și ieșirea de către elevi și profesori în orice unitate de învățământ.
Regulile de la intrarea în unitățile de învățământ se repetă și la intrarea în sala de clasă. Primul lucru pe care îl vor face va fi să ăși dezinfecteze din nou mâinile, iar când vor ajunge în sala de clasă vor constata că bancile sunt exact așa cum le-au lăsat în vară. Distanța de un metru trebuie în continuare păstrată între toți elevii. Între timp, școlile au avut grijă să igienizeze spațiile, iar acest lucru implică și aerisirea claselor, lucru care se va face în fiecare zi, vreme de 30 minute, dar și în pauze, 10 minute. La fel, sălile vor fi aerisite și după ce copiii pleacă din școală.
Ordinul celor două ministere prevede că fiecare școală trebuie dotată cu izolator, sunt acele spații în care vor fi duși copiii care nu se simt bine: au simptome specifice COVID-19. Aceștia vor rămâne izolați de restul colegilor până la sosirea părinților la școală și doar atunci vor putea fi duși fie la medicul de familie, fie la spital. În cazurile de forță majoră, se va apela numărul unic de urgență 112. Copiii vor reveni în colectivitate doar în momentul în care vor avea acea adeverință medicală ce atestă faptul că nu reprezintă un risc epidemiologic pentru ceilalți colegi.















