Vișeu își arată prioritatățile: În orașul maramureșean se realizează investiții pentru viitorul educației copiilor! Ce lucrări se doresc prin PNRR! - 1 oră în urmă
Au fost premiați participanții la activitățile din cadrul proiectului educațional județean “Maramureșul – unitate în diversitate” - 9 ore în urmă
Vremea exactă în Maramureș, vineri, 20 mai - 13 ore în urmă
Copiii din cadrul Grădiniței cu program normal nr. 13 Baia Mare s-au întâlnit cu polițiștii; Ce sfaturi au primit - 15 ore în urmă
Managerul Planetariului Baia Mare, prof. Ovidiu Ignat, este unul din cei trei membri ai juriului de la FullDome Festival Brno, Cehia - 15 ore în urmă
În Baia Mare va avea loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă - 15 ore în urmă
Pedepse mult mai dure: De azi intră în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor - 17 ore în urmă
Deputatul PNL Călin Bota: Legea offshore înseamnă dobândirea independenței energetice, creșterea veniturilor la buget și dezvoltarea rețelelor de gaz din țară - 17 ore în urmă
Zi Lac Albastru Baia-Sprie: În orașul maramureșean se organizează mișcare către un obiectiv special din punct de vedere turistic! Program tot aici! - 18 ore în urmă
Controversa meditațiilor în România: Există în Maramureș unii părinți care ar prefera cadrele didactice de la clasă la suplimentar! Iată care sunt și motivele! - 19 ore în urmă
În tot acest weekend: Jandarmii din Maramureș sunt prezenți în județ la acțiunile principale pentru a menține ordinea publică în misiuni specifice!
În tot acest weekend: Jandarmii din Maramureș sunt prezenți în județ la acțiunile principale pentru a menține ordinea publică în misiuni specifice!
Şi în acest sfârşit de săptămână, pe raza judeţului nostru vor avea loc mai multe evenimente în spaţiul public astfel că jandarmii maramureşeni vor executa misiuni specifice.
Acestea vor fi în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, pentru ca aceste manifestări să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Vineri, începând cu ora 17:30, sâmbătă, începând cu ora 18:00 și duminică, începând cu ora 15:30, în parcul ,,Grădina Morii” din Sighetu Marmaţiei are loc „Festivalul Primăverii Maramureşene”.
Sâmbătă, începând cu ora 08:00, Primăria Mireșu Mare organizează evenimentul „Festival Ecvestru” care va avea loc pe pășunea dintre localitățile Iadăra-Tulghieș. La Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, începând cu ora 15:30, se va desfăşura meciul de handbal feminin dintre echipele CS Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea iar pe stadionul ,,Viorel Mateianu” din Baia Mare, începând cu ora 18:00, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele CS Minaur Baia Mare – Lotus Băile Felix. Duminică, începând cu ora 12:00, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în Parcul Central din Sighetu Marmației pe timpul desfășurării evenimentului comemorativ la statuia pictorului Hollosy Simon iar începând cu ora 13:00, în localitatea Poienile de sub Munte va avea loc manifestarea ,,Cinstirea veteranilor de război și păstrarea tradițiilor la ucraineni”. Pe stadionul din localitatea Moisei, începând cu ora 16:00, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele AS Zorile Moisei – AS Recolta Săliștea de Sus. În ceea ce priveşte zona montană a judeţului Maramureș, jandarmii acționează pentru îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană precum și pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere normelor de convieţuire socială.
Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, jandarmii recomandă cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice natură iar în caz de nevoie să solicite sprijinul jandarmilor sau să apeleze numărul unic de urgență 112 imediat, arată maiorul Radu Vasile Nicolae, purtătorul de cuvânt al I.J.J. Maramureş.
C.Ț.