Îndrăgita artistă Rafila Bărbos își serbează ziua de naștere
Azi, 6 martie, îndrăgita artistă Rafila Bărbos își serbează ziua de naștere.
Este una dintre artistele autentice ale Maramureșului, fiind cunoscută în special pentru muzica bisericească pe care o interpretează cu atâta căldură și care ajunge în inima oricui.
Reamintim că în 2021 aceasta a primit din partea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Ordinul „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș”, în semn de înaltă apreciere și aleasă prețuire, pentru promovarea cântului, doinei și a folclorului autentic românesc și maramureșean, precum și a portului, graiului, tradițiilor finte românești, a pricesnelor liturgice și colindelor noastre străbune.
De asemenea, în 2023 a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al comunei Cernești, în semn de înaltă apreciere, pentru implicarea generoasă în promovarea activității culturale, în special a locului natal.
La mulți ani cu sănătate!











