19 decembrie 2013 – La Baia Mare fost inaugurat Atelierul Memorial Gheza Vida - 5 ore în urmă
Două intervenții ale salvamontiștilor maramureșeni în ultimele 24 de ore - 8 ore în urmă
Moș Crăciun, pompierii și dilema de la ISU - 9 ore în urmă
România achită o datorie veche de peste 30 de ani către Statele Unite - 9 ore în urmă
Daruri de la jandarmi pentru copiii unei case de tip familial din Baia Mare - 10 ore în urmă
Jandarmii în vizită la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Baia Mare - 11 ore în urmă
Revoluția Română, 18 decembrie 1989, Timișoara: Ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei - 12 ore în urmă
CS Minaur joacă în deplasare ultimul meci din acest an - 12 ore în urmă
Dansatorii maramureșeni Luca Mădăras Aluaș – Hannah Gomboș, pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Național de Clase al României şi la Cupa Mystic - 12 ore în urmă
„Colindăm în Țara Codrului”: Spectacol de colinde la Asuaju de Sus - 13 ore în urmă
Iarnă autentică la înălțime: Ger în aria montană maramureșeană, fenomen la o stație meteorologică! Cum stăm cu împrimăvărarea, în prezent în județ!
Iarnă autentică la înălțime: Ger în aria montană maramureșeană, fenomen la o stație meteorologică! Cum stăm cu împrimăvărarea, în prezent în județ!
„Zăpada Mieilor” și-a făcut loc în 27-28 martie 2023, în Maramureș! Dacă în 27 martie s-a simțit ceva mai puțin în aria joasă a județului și mai mult la munte, în 28 martie am avut parte de ninsori și chiar de viscol în toată regula, și la deal și câmpie. Rafalele de vânt care au însoțit ninsoarea au ajuns la 45-50 km/h.
Frig serios
Ca atare, vorbim despre un strat de zăpadă consistent, dar doar la munte. Avem 79 cm la stația meteo Iezer, din Munții Rodnei, situată la altitudinea de 1.785 metri. La deal și câmpie s-a depus mai puțin. Avem doar pe crestele munților. Cât privește valorile termice, s-a înregistrat un -14,7 grade Celsius, ca minimă nocturnă, la stația meteo Iezer, în noaptea de 28 către 29 martie 2023. Valorile resimțite s-au apropiat de -19, -20 grade Celsius.
Iarnă caldă
Cu toate acestea, este ceva normal pentru primăvară, ca anotimp de tranziție, să aducă astfel de fenomene meteorologice. De altfel, ne-am obișnuit ca vara să se prelungească în septembrie și chiar octombrie, iar iarna în martie și aprilie. Un document al Administrației Naționale de Meteorologie arată că cea mai târzie ninsoare din regiune a fost 28 aprilie 1982 în Baia Mare și Satu Mare. Vorbim despre zonele locuite și ninsori serioase. Desigur că am avut și ninsori în zile de mai, dar vorbim mai degrabă despre fulguieli. Chiar în 2022, am avut vreme ceva mai răcoroasă în aprilie, cu minime de -11 grade și ninsori slabe la munte, în 19-20 aprilie. Dar trebuie remarcat că acum e ceva mai cald decât în primăvara lui 2022. De altfel, iarna 2022/2023 s-a dovedit a fi una dintre cele mai calde din istorie. Am avut în Maramureș 14,7 grade în Baia Mare și 7,7-7,9 grade la Iezer în primele zile ale anului 2023, în timp ce minimele iernii s-au dovedit a fi -17,9 în 4/5 februarie, dar am avut și câteva zile la începutul lunii februarie, cu -17 grade la Iezer. Iar acum, -14,7 grade în 28/29 martie 2023.
Împrimăvărarea în România
Dar cum stăm cu împrimăvărarea! Există un indice care măsoară acest lucru, arată oficialii ANM. Indicele de împrimăvărare reprezintă potențialul termic al perioadei de trecere de la anotimpul de iarnă la primăvară pentru culturile agricole aflate în vegetație, care însumează temperaturile medii pozitive ale aerului (calculat în așa-numitele „unități de căldură”), de la 1 februarie până la mijlocul lunii aprilie, de regulă în prima decadă a lunii aprilie. La încheierea perioadei de vernalizare sau iernare, pentru reintrarea în vegetație a culturilor agricole este necesar un cuantum de temperaturi medii pozitive care să determine reluarea proceselor de creștere și dezvoltare, arată ANM. La această dată, 29 martie 2023, adică după acest episod de iarnă, se înregistrează împrimăvărare târzie (156-200 „unități de căldură”) se înregistrează local în estul Transilvaniei. Împrimăvărare moderată (201-300 „unități de căldură”) se înregistrează pe suprafețe agricole extinse din Transilvania, Maramureș, local Moldova, Muntenia, Dobrogea, Banat, Crișana. Împrimăvărare normală (301-400 „unități de căldură”) avem în cea mai mare parte a țării, cât despre Maramureș vorbim despre local sud-vestul regiunii. Împrimăvărare timpurie (401-427 „unități de căldură”) se înregistrează local în Oltenia și Muntenia.
C.Ț.
















