Share
Handbal Masculin Liga Zimbrilor. Minaur Baia Mare a câștigat cu Vaslui bifând 9 goluri consecutive în 10 minute, având 11 în plus la final!

Handbal Masculin Liga Zimbrilor. Minaur Baia Mare a câștigat cu Vaslui bifând 9 goluri consecutive în 10 minute, având 11 în plus la final!

Handbal Masculin Liga Zimbrilor. Minaur Baia Mare a câștigat cu Vaslui bifând 9 goluri consecutive în 10 minute, având 11 în plus la final!

CS Minaur continuă forma bună în care se află, reușind a treia victorie din acest an și a cincea din retur (din tot atâtea etape). Duminică seara, adversara echipei noastre a fost CSM Vaslui, de care a reușit să treacă la 11 goluri diferență (37-26). Jocul a fost echilibrat până în min. 33, iar de la 17-16 pentru Minaur, în 10 minute s-a ajuns la 26-16 și meciul practic s-a încheiat. Jocul n-a avut foarte multe necunoscute. Prima parte a fost una foarte echilibrată, cu avantaj, pe rând, de ambele părți și cu o ușoară distanțare pe final a băimărenilor, care au intrat la cabine în avantaj de două goluri. Imediat după reluare, după golul de 17-16 înscris de Karamișev în min. 33, au urmat 10 minute excelente pentru Minaur, care a marcat de nouă ori consecutiv, grație unei apărări foarte bune și a intervențiilor portarului Terekhov, plus a contraatacurilor sau a finalizărilor de pe faza a doua. Practic aici s-a decis soarta celor trei puncte. Până la final a intrat toată lumea și acum, după trei victorii în campionat urmează un moment de respiro și apoi pregătiri pentru Europa, arată csminaur.ro.

CS Minaur Baia Mare – CSM Vaslui: 37-26 (17-15)
Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 500 spectatori
Arbitri: Dan Laviniu Pavel – Radu George Pentea (Zalău). Observator: Marius Barcan (Craiova)
Aruncări de la 7m: 3-5 (transformate: 3-4; a ratat Cîrchea). Minute de eliminare: 4-4
Minaur: Anton Terekhov (15 intervenții, a ăparat și un 7m), Răzvan Pop (o intervenție) – Călin Căbuț 6, Stevan Vujovic 5, Stevan Vujin 5, Daniel Bera 4, Alexandru Csepreghi 4 (3 din 7m), Robert Nagy 3, Andrei Buzle 3, Ștefan Huta 2, Anderson Mollino da Silva 2, Erik Pop 1, Milan Kotrc 1, Tomas Cip 1, Tudor Buguleț, Gabriel Massuca Teca. Antrenor: Alexandru Sabou
CSM Vaslui: Artsem Padasinau (10 intervenții), Eduard Cioată (2 intervenții), Valentin Petrila – Gabriel Cumpănici 6, Bogdan Cîrchea 5 (3 din 7m), Maksim Karamișev 4, Vlad Hușanu 4, Darius Dragon 2 (unul din 7m), Dragoș Soare 2, Silvian Amihăesi 2, Alexandru Ionescu 1, Florin Acatrinei 1, Igor Krivokapic, Florin Ciurăscu, Răzvan Chiratcu. Antrenor: Gabriel Armanu

Declarații după meci
Alexandru Sabou (antrenor CS Minaur): “ Nu ne-a ieșit exact-exact cum ne-am dorit în prima repriză, însă încet-încet am izbutit să ne facem treaba și pe atac și pe apărare, apoi în repriza a doua am reușit să ne distațăm cu o apărare bună spre foarte bună. Știam că ei nu au bancă, nu au schimbări, și știam că vor ceda în partea a doua dacă vom pune presiune la fiecare atac. După trei zile într-o săptămână și patru zile în autocar, avem o zi jumate de pauză, recuperare, iar de marți concentrați pentru meciul cu PAOK.”
Alexandru Csepreghi (jucător Minaur): “După o săptămână de deplasare am început un pic mai greu meciul, dar într-un final am reușit să facem un joc foarte bun. Suntem fericiți că am început anul cu trei victorii și ne pregătim pentru meciul de cupă europeană. Avem câteva zile să ne pregătim. Sunt fericit că am reușit să joc astăzi, după aproape un an de stat accidentat. Sper să ajut echipa și să obținem cât mai multe victorii.”
Gabriel Armanu (antrenor Vaslui): “Se poate spune că am avut două evoluții total diferite în cele două reprize. În prima repriză am reușit să tinem aproape de Baia Mare, o echipă de cupe europene, iar în repriza a doua am jucat ca o echipă de liga a doua. Asta nu ia ci nimic din meritul echipei adverse, îi felicităm, au câștigat meritat. Noi avem obiectiv locurile 9-10 și sperăm ca la meciurile ce vin să evităm greșelile pe care le-am făcut în repriza a doua. Dacă nu vom mai rata la fel de mult ca astăzi, cu siguranță vor veni și victoriile.”
Gabriel Cumpănici (jucător Vaslui): “A fost o primă repriză destul de echilibrată, dar în repriza a doua am avut o apărare destul de pasivă, iar experianța lor a făcut să se distanțeze la 10 goluri dacă țin bine minte. Cred că apărarea a făcut diferența la noi. Minaur este o echipă bună, care joacă în viteză și în relațiile de unu la unu. Minaur a avut schimbări și asta s-a văzut. Noi am avut patru accidentați din lotul nostru. Sper să ne clasăm pe un loc confortabil la final.”

Etapa a 17-a
Dinamo București – CSM Alexandria (amânat)
CSM București – SCM Poli Timișoara: 29-22
CSM Bacău – CSU din Suceava: 28-35
ACS HC Buzău – CSU Cluj-Napoca: 36-20
Steaua București – Dobrogea Sud Constanța: 26-22
CS Minaur – CSM Vaslui: 37-26
Potaissa Turda – CSM Focșani: 31-27
Clasament
1.Potaissa Turda – 48p (593-537) – 19
2.Dinamo București – 42p (508-403) – 15
3.Dobrogea Sud – 40p (428-380) – 17
4.Minaur Baia Mare – 40p (508-484) – 18
5.Steaua București – 39p (459-412) – 16
6.CSM Focșani – 31p (446-440) – 17
7.CSM București – 25p (463-439) – 17
8.CSU Suceava – 18p (467-468) – 17
9.CSM Vaslui – 18p (459-497) – 17
10.ACS HC Buzău – 16p (424-454) – 17
11.CSM Bacău – 13p (444-482) – 16
12.Poli Timișoara – 12p (509-546) – 18
13.Universitatea Cluj – 6p (448-568) – 18
14.CSM Alexandria – 5p (404-450) – 16
Etapa 18: CSU Cluj – Potaissa: 24-31; Alexandria – CS Minaur: 27-30. Sâmbătă, 12 februarie: Dobrogea Sud – Dinamo (15.30); Suceava – CSM București (17.00). Duminică, 13 februarie: Timișoara – Buzău; Vaslui – Bacău. Miercuri, 23 februarie: Focșani – Steaua (16.00).

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu