Au început înscrierile pentru Festivalul Ceaunelor și Grătarelor de la Muzeul „La lelea Ruzale” din Vima Mică - 59 minute în urmă
„Cu IA pe bicicletă”: Traseu prin Baia Mare și spectacol folcloric de excepție la Muzeul Satului - 2 ore în urmă
După 40 de ani la catedră, Cristina Kővy a fost omagiată într-un spectacol plin de emoție - 2 ore în urmă
Premieră la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare - 3 ore în urmă
Gică Petrescu, 20 de ani de la dispariție - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 18 iunie 2026 - 3 ore în urmă
Echipele românești și-au aflat adversarele din cupele europene. Cum mai stăm cu coeficientul UEFA - 14 ore în urmă
O jucătoare de la Fabrica de Campioni, la acțiunea de selecție pentru echipa națională U11 - 16 ore în urmă
Experiență internațională la Colonia Pictorilor din Baia Mare: studenți din Varșovia, inițiați în conducerea instituțiilor culturale - 18 ore în urmă
Grupa mijlocie a Ansamblului „Cercănelul” din Borșa, premiată la primul concurs - 18 ore în urmă
Handbal Masculin Cupele Europene: Minaur Baia Mare a câștigat și reușit astfel performanța calificării în finală europeană după o secetă de 34 ani consecutivi!
Handbal Masculin Cupele Europene: Minaur Baia Mare a câștigat și reușit astfel performanța calificării în finală europeană după o secetă de 34 ani consecutivi!
Calificare în finală superbă pentru handbaliștii băimăreni. CS Minaur Baia Mare s-a calificat frumos în finala EHF European League la handbal masculin, în defavoarea suedezilor de la Alingsas HK.
Cu toate că în returul disputat în deplasare băimărenii au pierdut cu 31-28, balanța s-a înclinat în favoarea Minaurului datorită victoriei superbe de acasă, cu scorul de 34-28. Ca atare, Minaur izbutește să joace o nouă finală europeană după mai bine de trei decenii.
34 ani mai exact. În anii 1985 și 1988, Minaur se bătea cu forțele Uniunii Sovietice și se impunea de două ori. În 1985, trupa pregătită de Lascăr Pană a câștigat Cupa IHF într-o dublă cu Zaporoje, iar trei ani mai târziu Cupa EHF, într-o dublă cu Granitas Kaunas. De această dată va înfrunta în marea finală o echipă din Norvegia, câștigătoarea dublei Drammen HK şi Naerbo IL. Manşa retur e programată duminică, după 30-27 în tur pentru Drammen.
Jocurile din finală sunt programate pe 21 și 28 mai. Meciul a putut fi urmărit live pe pagina echipei din Suedia. Inițial s-a anunțat că va fi difuzat de DigiSport4 în direct, dar în cele din urmă s-a renunțat la transmisiunea live. Cu toate acestea va fi transmis înregistrat la ora 01.45 (cel puțin așa arată acum programul postului).
În Liga Națională de handbal masculin, Minaur Baia Mare ocupă locul trei, după 22 de meciuri, după Dinamo și Steaua. Puteți (re)vedea meciul AICI!
Alingsas HK – CS Minaur Baia Mare: 31-28 (10-10)
Estrad Alingsas Arena, 919 spectatori plătitori
Arbitri: Ozren Backovic și Mirko Palackovic (ambii din Slovenia). Delegat EHF: Cesar Castillo (Marea Britanie)
Aruncări de la 7m: 2-3 (transformate: 1-2; au ratat Blomgren / Csepreghi). Minute de eliminare:10-4
Alingsas: Rickard Frisk (15 intervenții), Emil Holmberg Schatzl (2 intervenții) – Daniel Blomgran 9, Jonathan Sandberg 5, Mathias Pedersen 5, Jesper Filen 4, Samuel Lindberg 2, Fredrik Hellgren 2, Rasmus Torbjornsson 1 (din 7m), Jacob Lundahl 1, Matthias Bach Moller 1, Niklas Barud 1, Albin Hagglund Juner, Hjalmar MacFie, Christoffer Thor. Oficiali: Michael Franzen, Dennis Sandberg, Kim Hermansson, Lena Lindqvist
CS Minaur: Anton Terekhov (9 intervenții), Barna Buzogany (o intervenție), Răzvan Pop – Călin Căbuț 8 (unul din 7m), Anderson Mollino da Silva 6, Stevan Vujovic 5, Stefan Vujic 3, Milan Kotrc 3 (unul din 7m), Tomas Cip 1, Lucas Sabou 1, Erik Pop 1, Alexandru Csepreghi, Tudor Buguleț, Robert Nagy, Gabriel Massuca Teca, Ștefan Huta. Oficiali: Alexandru Sabou, Adi Popovici, Raul Nistor.
C.Ț.











