Share
Handbal Feminin Cupele Europene: Minaur Baia Mare oficial are ca adversar chiar echipa gazdă a turneului Final Four, adică: Viborg HK. Care-s loturile tuturor!

Handbal Feminin Cupele Europene: Minaur Baia Mare oficial are ca adversar chiar echipa gazdă a turneului Final Four, adică: Viborg HK. Care-s loturile tuturor!

Handbal Feminin Cupele Europene: Minaur Baia Mare oficial are ca adversar chiar echipa gazdă a turneului Final Four, adică: Viborg HK. Care-s loturile tuturor!

7 aprilie, zi importantă pentru fetele noastre. CS Minaur Baia Mare, adică echipa feminină, a aflat astăzi atât cu cine va juca în semifinala de Final Four, cât și unde se va disputa turneul, în condițiile în care clubul și-a depus candidatura al doilea an consecutiv.

După ce s-a anunțat joi dimineață că orașul Viborg din Danemarca va fi gazda turneului Final Four din EHF European League, joi după-amiază a avut loc tragerea la sorți a partidelor din semifinalele întrecerii, la sediul EHF de la Viena. Pe 14 mai vor avea loc partidele din semifinale: Viborg – CS Minaur; Ikast Herning – Bietigheim. În 15 mai vor avea loc finala mică și finală mare, precum și festivitatea de premiere, arată csminaur.ro. Sezonul trecut, turneul Final Four s-a disputat în Baia Mare, la el participând două echipe care au ajuns și acum în ultima fază, respectiv Minaur și Ikast. În opinia specialiștilor, principala favorită la câștigarea trofeului este Bietigheim, echipa care a câștigat toate meciurile pe care le-a disputat în acest sezon. Iată descrierea celor patru echipe participante, conform csminaur.ro.

Lotul Herning Ikast Handbold (10 meciuri)
Portari: 16. Sabine Englert (Germania, 40 ani); 50. Natasja Haugaard Kyndesen (19 ani); 12, Mathilde Berner Romer (18 ani); 1. Jessica Ryde (Suedia, 27 ani)
Extremă stânga: 10. Naja Nissen Kristensen (22 ani, 16 goluri)
Inter stânga: 9. Tyra Axner (Suedia, 20 ani, 11 goluri); 21. Ingvild Kristiansen Bakkerud (Norvegia, 26 ani, 33 goluri); 15. Emma Cecilie Uhrskov Friis (22 ani, 44 goluri); 18. Lin Johanssen (20 ani); 4. Julie Mathiesen Scaglione (17 ani, 29 goluri)
Centru: 50. Cecilie Wilhjelm Botter (19 ani); 48. Sonia Frey (Austria, 28 ani, 29 goluri); 14. Emma Lindqvist (Suedia, 24 ani, 32 goluri); 53. Camilla Markussen (18 ani); 17. Simone Cathrine Petersen (24 ani, 28 goluri); 54. Thilde Krarup Rau (20 ani)
Inter dreapta: 19. Alberte Ebler (19 ani, 12 goluri); 7. Stine Ruscetta Skogrand (Norvegia, 29 ani, 11 goluri); 55. Caroline Sogaard Sorensen (17 ani, 3 goluri)
Extremă dreapta: 6. Cecilie Hojgaard Brandt (20 ani, 26 goluri); 51. Louise Hald (19 ani); 77. Line Mai Norgaard Hougaard (22 ani, 14 goluri)
Pivot: 11. Sarah Iversen (31 ani, 28 goluri); 5. Vilde Ingeborg Johansen (Norvegia, 27 ani, 17 goluri); 22. Olivia Mathilde Simonsen (21 ani)
Oficialii echipei: Kasper Kristensen (antrenor principal), Anders Cramer Friis (antrenor secund)
Prezentare: Rezultatele înregistrate în acest sezon: 34-27 și 34-29 cu MTK Budapesta (Ungaria) – în turul III; 27-24 și 34-27 cu Handball Club Lada (Rusia); 31-28 și 34-31 cu Măgura Cisnădie (România); 32-24 și 35-27 cu Storhamar Handball Elite (Danemarca) – în faza grupelor; 39-33 și 33-28 cu SCM Râmnicy Vâlcea (România) – în sferturile de finală. În campionatul danez (Bambusa Kvindeligaen Women), Ikast este a doua în grupa 2 a fazei echipelor ce trag la titlu, cu o victorie și un rezultat de egalitate. A terminat sezonul regulat pe locul 3, cu 39 de puncte (19 victorii, un egal și șase eșecuri). Ikast a câștigat de 4 ori campionatul danez (ultima oară în 2015), de 6 ori a fost a doua și de 11 ori pe locul 3 (ultima oară sezonul trecut). A câștigat de 8 ori Cupa Danemarcei și de alte cinci ori a fost finalistă. Semifinalistă în Liga Campionilor (2003, 2014), de două ori câștigătoare a Cupei EHF (2002, 2011), de două ori câștigătoare a Cupei Cupelor (2004, 2015), în 1998 s-a impus și în Challenge Cup.

Lotul Viborg HK (8 meciuri)
Portari: 16. Marie Ostergaard Baeth (18 ani); 1. Emma Friberg (29 ani); 12. Anna Ostrup Kristensen (21 ani); 51. Laerke Ibsen Kristensen (17 ani)
Extremă stânga: 8. Moa Hogdahl (Norvegia, 26 ani, 23 goluri); 50. Ida Snedker Krelskov (20 ani); 25. Maria Fisker Stokholm (31 ani)
Inter stânga: 11. Line Haugsted (27 ani, 30 goluri); 21. Signe Vetter Laursen (18 ani, 2 goluri); 22. Laerke Nolsoe Pedersen (26 ani, 37 goluri); 54. Ida Trierup johansen (18 ani)
Centru: 14. Tonje Enkerud (Norvegia, 27 ani, 15 goluri); 10. Kristina Jorgensen (24 ani, 61 goluri)
Inter dreapta: 9. Mathilde Rivas Toft (Norvegia, 24 ani, 16 goluri); 55. Julie Isabel Westerholm (17 ani)
Extremă dreapta: 13. Laura Holm Andersen (19 ani, 6 goluri); 7. Stine Andersen (29 ani, 10 goluri); 23. Thilde Haregaard Frandsen (19 ani, 20 goluri); 53. Julie Astrid Hojberg Rasmussen (18 ani)
Pivot: 31. Ida Marie Moesgaard Dahl (24 ani, 20 goluri); 29. Camilla Fangel (30 ani, un gol); 19. Sara Trier Hald (25 ani, 15 goluri); 52. Katinka Hagner Petersen (20 ani)
Oficialii echipei: Liss Kristensen (team manager), Jakob Vestergaard (antrenor principal), Susanne Munk Wilbek (secund)
Prezentare: Rezultatele înregistrate în acest sezon: 27-24 și 29-29 cu Chambray Touraine Handball (Franța); 26-25 și 42-21 cu Vaci NKSE (Ungaria); 30-30 și 31-20 cu SCM Râmnicu Vâlcea (România) – în faza grupelor; 33-31 și 38-37 cu Storhamar Handball Elite (Danemarca) – în sferturile de finală. În campionatul danez (Bambusa Kvindeligaen Women), Viborg este a doua în grupa 1 a fazei echipelor ce trag la titlu, cu o victorie și un eșec. A terminat sezonul regulat pe locul 4, cu 39 de puncte (19 victorii, un egal și șase eșecuri). Viborg are un palmares impresionant: 14 tiluri naționale (ultimul în 2014), 6 medalii de argint (ultima sezonul trecut) și 3 medalii de bronz). Are 11 Cupe ale Danemarcei (ultima în 2014). A câștigat Liga Campionilor de trei ori (2006, 2009, 2010) și a fost finalistă de două ori (1997, 2001), a câștigat de trei ori Cupa EHF, o dată Cupa Cupelor.

Lotul SG BBM Bietigheim (10 partide)
Portari: 94. Gabriela Goncalves Dias Moreschi (Brazilia, 27 ani), Melinda Szikora (Ungaria, 33 ani, 2 goluri); 11. Lieke Ana Van der Linden (Olanda, 20 ani)
Extremă stânga: 5. Antje Lauenroth (33 ani, 27 goluri); 67. Veronika Mala (Cehia, 27 ani, 28 goluri); 7. Magdalena Probst (17 ani); 22. Xenia Smits (27 ani, 17 goluri)
Inter stânga: 21. Kelly Dulfer (Olanda, 27 ani, 20 goluri); 28. Stine Jorgensen (Danemarca, 31 ani, 14 goluri); 14. Karolina Kudlacz Gloc (Polonia, 36 ani, 25 goluri)
Centru: 18. Matilda Ehlert (17 ani); 15. Kim Naidzinavicius (30 ani, 16 goluri); 10. Inger Smits (Olanda, 27 ani, 39 goluri)
Inter dreapta: 27. Julia Maidhof (23 ani, 43 goluri)
Extremă dreapta: 30. Jenny Behrend (25 ani, 13 goluri); 8. Gianina Bianco (17 ani); 25. Trine Jensen Ostergaard (Danemarca, 30 ani, 24 goluri)
Pivot: 13. Luisa Schulze (31 ani, 12 goluri); 24. Danick Albertine Snelder (Olanda, 31 ani, 27 goluri)
Oficialii echipei germane: Markus Gaugisch (antrenor principal), Frederik Griesbach, Felix Bauer, Vincente Alamo
Prezentare: Rezultatele înregistrate în acest sezon: 39-18 și 21-20 ci Ternes Bergen (Norvegia) – în turul 3; 39-30 și 28-20 cu CS Minaur (România); 27-25 și 32-29 cu Les Neptunes de Nantes (Franța); 29-19 și 33-21 cu MKS Zaglebie Lubin (Polonia) – în faza grupelor; 29-23 și 30-20 cu ES Besancon Feminin (Franța) – sferturi de finală. În campionatul Germaniei (Budesliga), Bietigheim ocupă în acest moment locul 1, cu 20 de victorii din tot atâtea meciuri disputate. Bietigheim este de două ori campioana Germaniei (2017 și 2019), iar în 2018 a fost pe locul al doilea. În 2017 a fost finalistă a Cupei EHF.

Lotul CS Minaur Baia Mare (8 jocuri)
Portari: 1. Cristina Enache (8/0); 21. Amra Pandzic (8/0); 85. Diana Teodora Neagu
Extremă stânga: 10. Eva Kerekes (6/3); 9. Ana Maria Tănasie (8/13)
Inter stânga: 11. Karoline Helena de Souza (7/0); 99. Anca Georgiana Polocoșer (8/8); 5. Alexandra Ramona Severin (7/13); 17. Raluca Petruș (5/7)
Centru: 8. Angela Cioca (6/6); 13. Cristina Laslo (8/38); 70. Andreea Cristina Popa (5/17)
Inter dreapta: 3. Jelena Lavko (8/51); 18. Aleksandra Zych (7/3)
Extremă dreapta: 27. Asuka Fujita (8/31); 55. Oana Doina Borș; 7. Maria David (1/0)
Pivot: 4. Yaroslava Burlachenko (7/30); Bianca Andreea Țîrle (8/2)
Oficialii echipei: Liviu Bala (club manager), Daniel Kotecz (team manager), Raul Fotonea (antrenor principal), Daniel Apostu (antrenor secund)
Prezentare: Rezultatele înregistrate în acest sezon: 34-32 și 23-23 cu MKS Zaglebie Lubin (Polonia); 20-39 și 20-28 cu SG BBM Bietigheim (Germania); 29-34 și 28-26 cu Les Neptunes de Nantes (Franța) – în faza grupelor; 40-32 și 29-29 cu Sola HK (Norvegia) – în sferturile de finală. Echipa noastră ocupă în acest moment locul 5 în Liga Florilor MOL (13 victorii și 7 eșecuri). Palmaresul echipei băimărene: campioană națională (2014), medaliată cu argint (1979, 2013, 2015 și 2016), medaliată cu bronz (1980), de trei ori câștigătoare a Cupei României (2013, 2014, 2015), finalistă în Cupa României (1978, 1980), de trei ori câștigătoare a Supercupei (2013, 2014, 2015), sfertfinalistă în Liga Campionilor (2015, 2016), finalistă în Challenge Cup (2003), bronz în EHF European League (2021), mai arată csminaur.ro. Avem speranța că echipa noastră va face o figură frumoasă la turneul Final Four de la Viborg din 14-15 mai. Este de remarcat că se află pentru cel de-al doilea an consecutiv în cel mai important act al celei de-a doua competiții intercluburi din Europa și din lume, fapt care este unul lăudabil. Mai mult decât atât, este important de arătat că Baia Mare are ambele echipe de handbal, atât masculin cât și feminin, în careul de ași al EHF European League, ceea ce, din nou, este un lucru remarcabil. Totodată, sperăm că Minaur Baia Mare va avea și anul viitor un lot de valoare, de calitate, care să se lupte la titlul național, dar și să facă o figură frumoasă în Europa. Avem convingerea că dacă va exista interesul necesar vom avea un lot valoros, de calitate, cu care să atingem aceste ținte, întrucât este știut faptul că Baia Mare este dornic să vadă handbal de calitate și performanță. Le dorim mult succes!

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu