Adrenalină și cultură prin Fisculaș: Raliul Autonord Rotary revine cu cea de-a X-a ediție - 19 minute în urmă
Exercițiu! Accident cu 11 pasageri simulat în Pasul Gutâi, Maramureș - 26 minute în urmă
O nouă săptămână de tabără pentru copii în cadrul Centrului „Rivulus Pueris” din Baia Mare - 53 minute în urmă
Investiții majore la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare - 1 oră în urmă
Experiențe inspiraționale de vacanță pentru clubul de robotică Tech-X din Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Patrimoniul mineral întâlnește arta: Expoziția „Ecouri din Mină” semnată de Elisabeta Pietrar Veress va fi vernisată la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 3 ore în urmă
Unde liturghisesc ierarhii de Praznicul Schimbării la Față - 3 ore în urmă
În 12 august: Trupa Compact va concerta la Perseide Fest, în Preluca Nouă - 4 ore în urmă
Elevii de 10 ai Țării Lăpușului, felicitați de autoritățile locale pentru performanțele obținute la Bacalaureat - 4 ore în urmă
Mirela Ana Barz duce experiența Muzeului Maramureșan la Gala Regională - 5 ore în urmă
Guvernul reintroduce șomajul tehnic. Măsura este prevăzută până la 31 martie
Guvernul a aprobat reintroducerea şomajului tehnic pentru angajaţii şi liberii profesionişti afectaţi de suspendarea, limitarea sau chiar întreruperea unor activităţi din cauza situaţiei pandemice, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi, arată digi24.ro.
Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj până la 31 martie 2022. „Astăzi în şedinţa Guvern am propus spre aprobare şi a fost şi aprobată o ordonanţă de urgenţă care cuprinde măsuri de protecţie socială atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, dar şi pentru ceilalţi profesionişti, mă refer aici la sportivi, antrenori şi alte categorii de liberi profesionişti.
În această ordonanţă am reintrodus, practic, acordarea şomajului tehnic şi reglementăm aceste noi măsuri de protecţie socială atât de necesare pe această perioadă, când, din cauza situaţiei pandemice, există riscul de a suspenda, limita sau chiar întrerupe activitatea. Este acea indemnizaţie de şomaj de 75% din salariul aflat în plată, dar nu mai mult de salariul 75% din salariul mediu brut pe ţară folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022”, a declarat Marius Budăi, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Ministrul a apreciat aprobarea actului normativ, subliniind că a existat şi o solicitare în acest sens în cadrul Consiliului Naţional Tripartit din partea partenerilor sociali. El a precizat, întrebat în acest sens, că respectarea prevederii privind acordarea şomajului tehnic va fi monitorizată prin controale efectuate de Inspecţia Muncii. OUG privind reintroducerea șomajului tehnic a fost anunțată și de premierul Nicolae Ciucă, în ședința de Guvern de miercuri. „Practic, vorbim despre acordarea unei indemnizații în cuantum de 75 % din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. Acest tip de sprijin va fi acordat din bugetul asigurărilor pentru șomaj până la 31 martie 2022, în situația suspendării temporare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului pe perioada stării de alertă”, a precizat șeful Executivului. Șomajul tehnic a mai fost folosit pentru sprijinirea angajaților firmelor afectate de pandemie, dar schema precedentă s-a încheiat la finele anului trecut, fără să fie prelungită, mai arată digi24.ro.













