Share
Gest lăudabil: Doi polițiști din Țara Lăpușului au salvat un câine care abia dacă se mai putea mișca; Unul dintre ei a dus patrupedul acasă (VIDEO)

Gest lăudabil: Doi polițiști din Țara Lăpușului au salvat un câine care abia dacă se mai putea mișca; Unul dintre ei a dus patrupedul acasă (VIDEO)

Alin și George, polițiști din Maramureș (Țara Lăpușului), se aflau în patrulă când au observat pe marginea drumului un câine care mergea cu greutate. S-au oprit să vadă ce se întâmplă cu el și-au observat cu stupoare că fusese legat cu o sfoară, de gât și de un picior, iar acum de-abia dacă se mai putea mișca. N-au stat pe gânduri nicio secundă, s-au apropiat de cățel și, cu ce-au avut la îndemână, au reușit să-i scoată sfoara, relatează oficialii Ministerului Afacerilor Interne.

Privirea bietului animal eliberat transmite mai mult decât o mie de cuvinte, iar dialogul dintre cei doi camarazi este unul în care ne-am recunoaște fiecare dintre noi. Am simțit și noi, deopotrivă, revolta față de cruzimea cu care a fost tratat acest cățel, dar și dorința de a face bine, de a-l salva.

„Alin a luat cățelul acasă, l-a hrănit și l-a îngrijit, dând astfel o șansă unui animal ce poate și-ar fi găsit curând sfârșitul. Pentru noi, însă, el a făcut mai mult decât atât: a făcut un gest de noblețe sufletească, de care numai oamenii cu suflet mare sunt capabili. Mulțumim celor doi polițiști pentru gestul lor și pentru această dovadă de minunată normalitate!” – au relatat reprezentanții MAI.

C.Ț.

https://www.facebook.com/ministeruldeinterne/videos/210899753658554/?t=50


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







1 Comentariu în această postare

  1. Felicitări, domnilor polițiști.

    Răspunde

Lasă un comentariu