Share
Gânduri, simțiri și cuvinte unice ale PS Iustin despre Maramureș și maramureșeni!

Gânduri, simțiri și cuvinte unice ale PS Iustin despre Maramureș și maramureșeni!

Atunci când Dumnezeu atoatecreatorul a hotărât să facă din nimic cerul și pământul, le-a adus la lumină prin Cuvântul gurii Sale și a zis: „Să fie.”. Apoi l-a creat pe om, plecându-Se și luând țărână din pământul pe care l-a zidit – ca pe o făptură unică și minunată căreia i-a adăugat suflare de viață, suflet, simțire, rațiune și înțelepciune, dăruindu-i Chipul Său.

Astfel, omul în legătură cu Creatorul Său – Dumnezeu, a evoluat din slavă în slavă, devenind „măsura tuturor lucrurilor a celor ce sunt, pentru că sunt și a celor ce nu sunt, pentru că nu sunt”(Protagoras, 480 î. Hr.). Din punct de vedere scripturistic și creștin, omul nu este centrul Universului și al lumii, ci este așezat de Dumnezeu în centrul lumii. De ce? Ca să fie punctul ei de echilibru în toate, adică așa cum a spus filosoful antic: „Măsura tuturor lucrurilor”.

Aș vrea să cred, și nimeni nu-mi poate lua acest drept și această bucurie și mândrie nepăcătoasă, deși, nu dețin argumente științifice, că atunci când Dumnezeu a făcut pământul, a avut grijă să existe Maramureșul, un pământ sfânt și o țară a Sa și a oamenilor pe care a hotărât din veac să-i așeze în acest „colț de rai” pământesc, împodobit cu frumuseți paradisiace și unice. Așa cred că s-a născut Maramureșul, căci doar astfel se poate explica frumusețea, măreția, sacralitatea, libertatea și demnitatea lui, care nu s-au împuținat și nici nu vor pieri vreodată. Este un dar și dat divin!

Oamenii lui Dumnezeu din Maramureș sunt și ei unici în felul lor de a trăi, de a munci, de a petrece și a se veseli, dar mai ales în modul de a crede și a-L cinsti pe Dumnezeu. Maramureșeanul a rămas mereu cu privirea în sus spre cer, spre Dumnezeu, spre care caută cu rugăciune și recunoștință de fiecare dată când se regăsește în fața unor lucrări sau decizii importante. Ochii lui întrezăresc, în albastrul cerului sau printre norii răsfirați, ochii lui Dumnezeu și se înțelege cu Tatăl ceresc din priviri precum un copil cu tatăl și mama sa. Maramureșeanul știe bine și citește semnele timpului și ale vremurilor. Înțelege când Dumnezeu-Tatăl este trist sau supărat pe el și se grăbește să plece capul și genunchii la pământ, să împreuneze mâinile și să-i ceară iertare și îndurare pentru greșeli și păcate, ca soarele să nu apună peste supărarea dintre Dumnezeu și el, ci să intre în noapte spre odihnă, știind că Părintele Ceresc veghează asupra lui și a familiei lui. Acest mod de a fi al maramureșenilor a consacrat acest ținut ca unul al oamenilor celor mai credincioși dintre români. Rămânând în permanență legați de cer, maramureșenii au primit de la Dumnezeu daruri mari și luminate, slăvite și preaînalte. În primul rând și-au temeluit o țară, „Țara Maramureșului”, peste care n-a putut trece nimeni, căci era și este ocrotită de Dumnezeu și de unde nu i-au putut smulge nici vânturile, nici valurile, nici neamurile asupritoare mai puternice, spre a-i duce în robie. Se spune despre jocul mărunt și tropotit al maramureșenilor că are drept explicații faptul că sunt aici de când era pământul fierbinte, adică de la facerea lumii și că schimbarea atât de rapidă de pe un picior pe altul era din cauza fierbințelii pământului. Ce frumoasă explicație! Ori, cum sunt aici dintotdeauna și vor fi întotdeauna până la sfârșitul istoriei acestei lumi văzute, care conform Scripturilor se va întâmpla cândva, nu știm când și nici nu ne privește pe noi, ci pe Dumnezeu-Creatorul, Țiitorul și Stăpânul Cerului și al Pământului. Maramureșul, cel de sub cerul din care îi vorbește Dumnezeu, a fost în istorie un spațiu al Creației sub inspirație divină. Neam de voievozi dreptcredincioși, dârji și demni, maramureșenii au ctitorit pentru veșnicie, și chiar „veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga). Satele din Maramureș sunt un crâmpei de veșnicie, Catedralele de lemn cu turlele lor care străpung cerul au fost inima și centrul comunității. În jurul lor s-a desfășurat viața firească, frumoasă, nobilă și statornică a „dacilor liberi”, care au trăit întotdeauna liturgic în duhul și respirația sărbătorilor: Crăciun, Paști, Rusalii, Sânpetru și Sfânta Maria, fiind adevărate pietre în construcția calendarului creștin ortodox.

Liturghia și cuvântul de învățătură frumos, îndrumător și povățuitor al păstorilor de suflete le-a fost „Academie” pentru toată viața pe care au trăit-o și o trăiesc după comandamentele Evangheliei Domnului. Istoria bisericească a acestui ținut, conform profesorului doctor Nuțu Roșca și a altor istorici, reține numele a 30 de episcopi mărturisitori, începând de la străvechea mănăstire Perii Maramureșului – 1391 – stavropighie constantinopolitană și ctitorie a voievozilor din neamul Drăgoșeștilor și, până la Sfântul Iosif Mărturisitorul (1692-1705), Gavril de Bârsana 1739 -, și până la Părintele nostru Vrednic de pomenire Arhiepiscop Justinian, care au fost stâlpi de lumină și mari apărători ai unității credinței, drepturilor, libertății și demnității românilor din această parte de țară. Ierarhii luminați, păstorii adevărați și monahii consacrați au fost și dascăli de cuget și simțire românească. Ei i-au învățat pe maramureșeni tainele scrisului și ale cititului, istoria bisericească și a neamului și toate rânduielile sfinte strămoșești. Sub oblăduirea lor s-au născut adevăratele capodopere. Codicele de la Ieud despre care Nicolae Iorga afirmă că este prima scriere în limba română și care s-a alcătuit în una din mănăstirile din Maramureș, probabil la Peri, descoperit în mod miraculos în 1921 (acum un secol) în podul bisericii ortodoxe din Ieud Deal, de la a cărui descoperire iată se împlinește anul acesta un secol, iar Episcopia Maramureșului și Sătmarului a purces la editarea unei ediții jubiliare spre a marca evenimentul, este dovada unui popor cult și preocupat de cuvântul vorbit și scris. Catedralele de lemn ale Maramureșului cu o vechime impresionantă, unele de peste cinci secole, sunt unice în arhitectura bisericească românească și au determinat specialiștii să consacre pe această temă un adevărat stil, „stilul maramureșean”, alături de cel moldovenesc și brâncovenesc.

Atât de cunoscute sunt bisericile de lemn din Maramureș în toată lumea, încât, un erudit profesor de teologie aflat la o conferință internațională cu mai multe religii și credințe iar la un moment dat, cerându-se fiecărui participant să deseneze o clădire un loc sau un obiectiv important din țara lor prin care toți ceilalți participanți să înțeleagă din ce țară vin, profesorul român s-a gândit puțin și a desenat repede și simplu, din câteva linii, o biserică maramureșeană. Toți participanții au exclamat: Aaaa! Maramureș, România!

Iată cum a ajuns Maramureșul să fie cunoscut în toată lumea, pentru că este una din destinațiile cele mai importante din România. Cu biserica de lemn din Maramureș, creația meșterilor populari maramureșeni de geniu, au ajuns în toată țara, în toată Europa și pe toate continentele lumii – S.U.A., America Latină (Venezuela) și până în Australia. Tradițiile populare și sacre, graiul, portul, ospitalitatea i-au făcut pe maramureșeni iubiți și prieteni cu oricine le calcă pragul. Cine trece o dată prin porțile de lemn ale ospitalității și veșniciei maramureșene, cine intră într-o biserică sau mănăstire din Maramureș (vezi Bârsana sau Săpânța-Noul Peri), cine stă pe prispa unei case de lemn din Maramureș la povești nemuritoare nu va uita niciodată, ci va simți nevoia să revină ori de câte ori va avea sentimentul că și-a pierdut veșnicia din suflet sau și că îi sunt rădăcinile și dăinuirea în pericol. Comunitățile din jurul României și-au păstrat identitatea românească (vorbesc de cei din dreapta Tisei) și credința strămoșească prin aceleași valori care definesc Țara Maramureșului. Am fost în vizite pastorale și culturale la ei în mai multe rânduri, în dreapta Tisei, și m-am minunat de autenticitatea portului, graiului, cântului și colindului pe care le păstrează tot atât de bine, dacă nu chiar mai pure si autentice decât maramureșenii din stânga Tisei deși ei au fost parte a imperiului roșu ateu, distructiv și necruțător cu creștinismul care a nivelat și înlăturat tot ce a fost valoare etnică și națională. În comunitățile Românești din toată Europa și din toată lumea, în promovarea identității culturale românești și unității credinței ortodoxe strămoșești, maramureșenii și oșenii sunt cei dintâi care se pun umărul la organizarea parohiilor și înființarea mănăstirilor sub îndrumarea ierarhilor, preoților și monahilor care îi îndruma și păstoresc . Pentru modul simplu dar măreț în care își păstrează și afirmă tradițiile, portul, graiul și datinile, pentru felul cuviincios, evlavios, firesc, natural, ferm și demn în care își mărturisesc și trăiesc credința ortodoxă strămoșească, pentru ospitalitatea, bucuria și omenia cu care își primesc oaspeții arătându-le viața pe care o trăiesc în armonie cu natura, oamenii și Dumnezeu, pentru felul creștin autentic în care își organizează botezurile, cununiile, hramurile de biserici și împodobesc cu miile hramurile mari ale mănăstirilor și chiar pentru felul în care își plâng și conduc morții pe ultimul drum, maramureșenii sunt în legătură sacră cu strămoșii si în relație sfânta și neîntreruptă cu Dumnezeu și Biserica cea „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească“ a Fiului Său. De aceea am afirmat cu multa simțire și cu inima plină de iubire care bate pentru acest colț sfânt de țară – Maramuresul – și va bate până la ultima suflare că: „atunci când Dumnezeu a făcut pământul, a avut grijă să existe Maramureșul, un pământ sfânt și o țară a Sa, a oamenilor credincioși și dârji, pe care a hotărât din veac să-i așeze în acest „colț de rai” pământesc, împodobit cu frumuseți paradisiace și unice“. Frumuseți ce te înaltă de pe pământ la cer, purtându-te parcă prin locurile „pe care ochiul nu le-a văzut” și trăind stări „care la inima omului nu s-au suit!“

+ Iustin
Episcopul Maramureșului și Sătmarului


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu