Share
Filaj în Baia Mare: Un cetățean din Ucraina a fost depus „la răcoare” de oamenii legii. Avea mașina dubuită de țigări de contrabandă (FOTO)

Filaj în Baia Mare: Un cetățean din Ucraina a fost depus „la răcoare” de oamenii legii. Avea mașina dubuită de țigări de contrabandă (FOTO)

Filaj în Baia Mare. Un tânăr din țara vecină Ucraina a fost depistat de polițiști în timp ce transporta o cantitate impresionantă de țigări de contrabandă cu un Porsche Cayenne înmatriculat în Italia. La acțiune au participat și oameni ai legii în civil.

Joi, 8 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, au identificat într-o parcare de pe strada Mărgeanului din Baia Mare, un tânăr în vârstă de 26 ani din Ucraina.

Acesta a coborât de la volanul unui autoturism în care se aflau țigări de contrabandă. „În urma efectuării percheziției autoturismului în cauză, au fost identificate și ridicate 11.428 pachete de țigări, produse accizabile, care trebuiau plasate sub regim vamal, provenite din contrabandă. Țigările au o valoare aproximativă de 171.000 de lei. Autoturismulul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Față de conducătorul auto s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în cursul zilei de mâine Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea identificării tuturor persoanelor participante la activitatea infracțională și tragerii acestora la răspundere penală. Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureș”, arată reprezentanții IPJ Maramureș.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu