Share
Este Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce e bine să faci în această zi

Este Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce e bine să faci în această zi

Marțea Mare, sau Marțea Seacă, cum mai este denumit a doua zi din Săptămâna Mare, este o zi importantă pentru creștini.

Potrivit credințelor populare vechi, astăzi creștinii trebuie să se spele ritualic, pentru a îndepărta bolile (pentru a „seca” bolile”). Ziua este caracterizată de practici magice ambivalente, ce utilizează atât magia negativă (interdicții pentru a nu stârni golul, secul, nenorocul), cât și pe cea pozitivă (scăldatul ritualic, pentru a seca bolile).

Astăzi gospodinele făceau curățenie, spălau rufe și începeau pregătirea bucatelor pentru sărbători, în timp ce bărbații încă mai munceau la câmp. În unele zonel era ultima zi în care se mucea la câmp. În altele, această activitate era permisă până joi.

Este ziua dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar și propriile patimi, cu doar trei zile înainte de a fi judecat. Credincioșii sunt îndemnați la priveghere, să fie, cu alte cuvinte, pregătiți, în orice clipă să-l întâmpine pe Iisus.

Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare, pe care Iisus Hristos le-a povestit-o în această zi celor 12 ucenici ai săi. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

În această pildă, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. La evrei există obiceiul că la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era așteptat de ea și de prietenele ei. De aici se pleca spre casă mirelui, iar acolo se organiza ospățul de nuntă.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopții, se vestește sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor neînțelepte este pe sfârșite, iar ele vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide. Când vor ajunge fecioarele nebune vor găși ușa închisă și vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu va cunosc pe voi”.

Hristos a dorit că prin această pildă să ne descopere importantă pregătirii în vederea judecății de apoi.

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu