Este ceas de aniversare: O instituție importantă de educație și cultură din județul Maramureș împlinește 160 de ani de continuitate și performanță!
Eveniment festiv vineri, 11 noiembrie, în Sighetu Marmației! S-a sărbătorit împlinirea a 160 ani de când funcționează Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.
„La mulți ani Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, la împlinirea a 160 de ani de educație, tradiție și excelență! Împlinirea a 160 de ani de existență a unei instituții de învățământ este un motiv de bucurie și orgoliu pentru întreaga comunitate pe care o deservește, iar Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației, cunoscut și recunoscut la începuturi ca “Preparandia din Sighet”, a demonstrat în timp că este un reper în educația românească. De când și-a deschis porțile, pe 20 ianuarie 1862 Institutul Preparandial din Sighet a asigurat cadre didactice calificate pentru toate școlile din județ dar și pentru județele mărginașe, devenind un important centru de cultură al românilor din partea de Nord al Ardealului. Felicit întreg corpul didactic care a reuşit performanţa deosebită de a forma dascăli de valoare pentru învățământul românesc”, arată Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.
Iată un scurt istoric, de pe site-ul instituției educaționale! „Institutul preparandial şi-a deschis porţile în ziua de 20 ianuarie 1862 cu un numar de 12 elevi; semestrul din 20 ianuarie-21 iulie a fost considerat an pregatitor, la cursul de 2 ani ce urma să se desfaşoare în anii şcolari 1862/1863 – 1863/1864. În total, cursurile cursului au fost urmate de 24 de elevi (primilor 12 elevi li s-au adaugat înca 12, în octombrie 1862), dintre aceştia la examenul de absolvire promovând, în 28 iulie 1864, doar 12. În următorul ciclu de 2 ani se înscriu 18 elevi . În total, pe parcursul unui deceniu, Institutul preparandial din Sighetu Marmaţiei a dat şcolilor româneşti 120 de învaţători. Unul dintre meritele acestei scoli a fost şi acela că a pregătit şi dascăli pentru alte comitate ca de exemplu Sătmar (Apa, Seini, Firiza), Ugocia (Gherta Mare), Chioar (Mogosesti, Cernesti, Purcaresti), Dobâca (Dobric, Grosi). Datorita absolvenţilor Institutului au fost înfiinţate primele scoli româneşti în Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Ţara Lăpuşului. Statistic, 56 de absolvenţi au ocupat catedre în cadrul comitatului Maramures, 6 în Satmar, 2 în Ugocea, 8 în Chioar, 3 în Dobâca (statistica partiala). Despre viaţa elevilor şi a dascălului lor povesteşte Tit Bud „Elevii locuiau la institut şi plăteau 10-20 de creiţari pe zi apoi harnicul profesor Busitia dispunea peste culina (cantina, n.n.) şi să fiarbă câte o oala mare de fasole, câte o căldăruţă de tocană cu brânză, seara tocană cu lapte, altă dată se frigea câte un miel, apoi câte o oala cu picioci, adecă se ducea o viaţa românească.” Acest tablou idilic nu era permanent; uneori „N-aveau ce mânca, nici profesorul nici elevii” astfel încât era nevoie sa se facă apel la generozitatea oamenilor de bine (vicarul Petru Mihali, printre altii) sau profesorul „care era şi maestru de tocmit ceasuri şi de pus plese la cuţite, şi de alte măestrii/…/ când se subţia aţa şi nu mai avea bani de nicsiri repara ceasurile preoţilor şi protopopilor”. Însă în „zilele bune” profesorul Busitia „luă ceterea la mână şi trăgea câte o horă mândră din Ardeal, de-ţi era dragul să asculţi, sau când poetul Simeon Botizan ne delecta câte o poezie iar preparanzii cu cantări frumoase naţionale”.
În ceea ce priveşte învăţământul propriu zis, programa prevedea 20 de ore obligatorii pe săptămână, dintre care 16 erau efectuate de către profesorul „ordinar”, iar câte două ore reveneau catihetului şi profesorului de canto. Orarul prevedea câte 4 ore pe zi, două înainte de masă şi două după masă cu excepţia zilelor de marţi şi de vineri, când elevii erau liberi. Anul şcolar cuprindea două vacanţe scurte (8-10 zile), de Crăciun şi de Paăti, şi o vacanţă lungă (două luni), în timpul verii. Obiectele prevăzute în programa de învăţământ erau : „1.Religia, 2.Gramatica româna, 3.Gramatica ungara, 4.Istoria naturala, 5.Metodica, 6.Geografia, 7.Geometria, 8.Istoria universala, 9.Economia, 10.Calculatul, 11.Scrisul caligrafic si desenul, 12.Cânt bisericesc si cântari poporale.” Ca manuale erau folosite cel de Istorie bisericeasca scris de B. Ratiu, cel de Gramatica româna scris de G. Munteanu, cel de Gramatica maghiara editat de minister, cel de Economie dupa A. Seitt si cel de Calculat, dupa Strehl. Profesorul Busitia declara că practică pedagogica folosea cu precadere metoda catihetica, deoarece nu era deocamdată permisa practica la Scoala greco- catolica triviala opidana (adica cea orăşenească). Elevii erau de asemeni instruiţi în gradinărit, pomicultură,albinărit, legumicultură; era folosită în acest scop grădina scolii (de 1,5 iugare). Institutul avea o „bibliotecă frumoasă”. O bogată activitate culturală au desfăşurat profesorii Preparandiei Ioan Busitia, Teodor Roman, profesorul de cânt şi muzică Gheorghe Pacuraru, în frunte cu directorul Mihai Pavel. Se crează astfel posibilitatea ca în 1870 Institutul preparandial român să-şi înceteze activitatea. Motivul invocat era imposibilitatea Asociatiunii de a se încadra financiar în cerintele impuse de legea din 1868 (conform căreia preparandiile trebuiau să aibă profesori calificaţi, localuri corespunzătoare, baza materială şi un fond permanent de 20.000 de florini) precum şi înfiinţarea unui institut similar de stat, cu predare în limba maghiară.
Dupa discuţii agitate, conducerea Asociatiunii acceptă faptul împlinit (la 11 octombrie 1869), punând însă condiţia ca în cadrul Institutului preparandial de stat să functioneze şi doi profesori ordinari români, care să propună materii în limba română, iar profesorii institutului desfiinţat să fie numiti profesori ordinari în cadrul noului Institut. Autoritaţile au fost de acord cu aceşte condiţii, dar nu au respectat înţelegerea. Astfel, studiul limbii şi literaturii române a fost desfiinţat în anul 1878, iar studiul religiei greco-catolice nu se efectua în limba română. Profesorul Ioan Busitia a fost mutat la 31 martie 1880 la Preparandia de stat din Sarospatak şi înlocuitorul său nu cunoştea limba română. Astfel şi-a încheiat activitatea Institutul preparandial din Sighetu-Marmaţiei, lăcaş de cultură care a marcat un semnificativ moment în lupta spirituală a românilor maramureşeni. Tinerii doritori să înveţe carte au fost nevoiţi să frecventeze preparandia din Gherla, dar numarul maramureşenilor care puteau lua calea Gherlei era simţitor mai mic (5-6 pe an) decât aceia care urmaseră preparandia din Sighetu Marmaţiei.
Au trecut ani… Conform unui decret al Consiliului dirigent din 1919, urmau să fie înfiinţate scoli normale de stat la Cluj, Deva, Timisoara, Zalău şi Sighetu Marmaţiei. Acestea urmau să aibă două cicluri de câte doi ani: primul cu o instrucţie comună celorlalte licee teoretice, iar ciclul secundar dedicat profesionali-zării. Astfel, după o întrerupere de 50 de ani, vechiul Institut preparandial şi-a reluat activitatea la 10 octombrie 1919, sub numele de Şcoala Normală din Sighetu Marmaţiei, cu 7 clase de elevi.”Ea renaşte, afirmă directorul ei din acea vreme, Enea Hodor, „ca să vestească tuturor că sufletul neamului nostru nu se poate nimici; renaşte să propage deviza culturii româneşti de la sate ramasă cinstit în legea, limba şi destinele sale strămoşeşti; renaşte pentru a se alătura de celelalte instituţii culturale, ca împreună cu ele să contribuie la mărirea Ţării Româneşti, câştigată cu sânge mult şi lacrimi multe” La înfiinţare, Şcoala Normală moştenea inventarul fostei preparandii de stat maghiare: cabinete de geografie, istorie, stiinte naturale si desen, laborator de psihologie, sala de muzica, bibliotecă. Intelectualii români s-au format, pentru domeniul învaţământului primar, cu predilecţie din rândul valorilor locale, în cadrul Şcolii Normale „Regele Ferdinand”. La această prestigioasă instituţie de învaţamânt interbelică au predat cele mai bune cadre didactice din zonă, multe dintre ele predând şi în cadrul Liceului Dragoş Vodă. Între 1922 şi 1932, Şcoala Normală „Regele Ferdinand” a dat învăţământului 237 de dascăli : 8 în 1922, 16-1923, 41-1924, 37-1925 (25 în iunie şi 12 în octombrie), 15-1926, 21-1927, 23-1928, 44-1929, 32-1932. Şcoala Normalo din Sighetu Marmaţiei a funcţionat între 1919-1938 într-o cladire aflată pe locul unde acum se află Sala de spectacole „Studio”; în aceeaşi clădire se mai afla şi un liceu comercial, laboratoarele fiind amplasate în actuală cladire a întreprinderii „Arta Maramureşeană”. Perioada interbelică poate fi considerată a doua etapă de existenţă a Şcolii Normale. La început elevii erau recrutaţi în primul rând din satele româneşti de pe văile Marei, Cosăului, Izei, Vişeului şi Tisei, dar şi din satele româneşti de dincolo de Tisa (atunci în componenţa Cehoslovaciei, azi în cea a Ucrainei): Slatina, Biserica Alba, Apsa de Sus si Apsa de Mijloc. La aceştia se adaugă elevi aparţinând celorlalte naţionalitaţi din Maramureţ : 95 maghiari, 74 ucrainieini, 22 germani şi 23 din alte naţionalitaţi, între 1919 – 1937. Dar Şcoala Normală din Sighetu Marmaţei a fost gazdă primitoare şi pentru elevi proveniţi din alte parţi ale României Mari: din Cernăuţi şi până în Constanţa, din Caraş-Severin până în Orhei şi Cetatea Albă, un total de 34 de judeţe şi-au avut reprezentanţi pe băncile şcolii sighetene. Iniţial, procedura de admitere la Şcoala Normală era mai mult formală; nici nu putea fi altfel, datorită nivelului redus de cunoştinţe ale elevilor din mediul rural; treptat, pe masura încadrării mai bune cu personal a scolilor rurale, exigenţele au sporit. Examenul de admitere consta dintr-o probă de aptitudini muzicale, o probă (scrisă şi orală) la limba română şi una (scris şi oral) la matematică. Există procedura unui examen de diferenţa pentru acei copii care doreau să treacă de la un alt profil scolar la cel al Şcolii Normale”, arată acest istoric instituțional.
C.Ț.
