Povestea lui Gavril Becheș, maramureșeanul care a șlefuit ferestre spre Univers - 7 ore în urmă
Clipe de groază în Baia Mare! Un copil de 2 ani, salvat de pompieri de pe pervazul unui bloc - 8 ore în urmă
Moment istoric la NASA. Urmează una dintre cele mai spectaculoase explorări ale Universului - 9 ore în urmă
Două secole sub același clopot. Finteușu Mare își sărbătorește biserica la 200 de ani de la prima târnosire - 10 ore în urmă
Aur mondial și record pentru România la 8+1 feminin. O cursă uriașă a fetelor noastre la Amsterdam - 12 ore în urmă
Islanda a respins reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Pescuitul și controlul apelor au cântărit greu - 12 ore în urmă
Urmează să vă pensionați din învățământ? De la 1 septembrie ar putea deveni aplicabilă prima de două salarii de bază - 14 ore în urmă
Dan Daniel, unul dintre cei mai îndrăgiți violoniști ai Maramureșului, își sărbătorește ziua de naștere - 16 ore în urmă
Țara Lăpușului a trecut din nou Prutul. Artiști din Târgu Lăpuș, la Căpriana și Scoreni - 16 ore în urmă
Centru nou de recuperare neuromotorie pentru adulții cu dizabilități, în Baia Mare - 18 ore în urmă
„Elev informat” – o campanie despre drepturi, responsabilitate și implicare civică în școli și licee
Uniunea Elevilor Reprezentanți a lansat campania națională „Elev informat”, un proiect dedicat informării elevilor din România cu privire la drepturile și responsabilitățile lor, precum și la rolul reprezentării elevilor în sistemul educațional.
Campania constă în organizarea de sesiuni de informare în școli și licee din întreaga țară, susținute de reprezentanții Uniunii Elevilor Reprezentanți (UER), în cadrul cărora elevii vor primi explicații clare și aplicate despre: drepturile pe care le au în mediul școlar; responsabilitățile care decurg din statutul de elev; rolul regulamentelor școlare și modul în care acestea trebuie aplicate legal și echitabil; mecanismele prin care elevii pot semnala abuzuri, nereguli sau situații de discriminare; ce înseamnă reprezentarea elevilor și cum funcționează organizațiile de elevi, se arată într-un comunicat al UER.
„Lipsa de informare îi transformă pe elevi în beneficiari pasivi ai unui sistem asupra căruia nu simt că au vreo influență. Prin «Elev informat», UER își propune să schimbe această realitate. Un elev informat: își înțelege drepturile, își cunoaște limitele și responsabilitățile, participă activ la comunitatea școlară, are curajul să semnaleze neregulile, contribuie la crearea unui mediu de învățare corect și sigur”, relevă sursa citată.
Școlile și liceele interesate să găzduiască sesiuni din cadrul campaniei „Elev informat” sunt îndemnate să contacteze Uniunea Elevilor Reprezentanți la 0728378848 sau prin e-mail: office@asociatiaelevilor.ro.
Foto: arhivă














