În Maramureș s-au derulat cu succes școlile de vară „Poveștile care nu s-au scris niciodată” - 2 ore în urmă
Tradiție și voie bună în Țara Codrului: „Târgul cepelor” are loc în 5-6 septembrie la Asuaju de Sus - 2 ore în urmă
S-a stins din viață Vasile Coman, fost secretar al comunei Bogdan Vodă și un om profund legat de viața culturală a Maramureșului - 2 ore în urmă
„Provocarea Daco Spartană”, pe 5 septembrie, la Izvoare Resort: Traseu cu obstacole pentru copii și adulți - 2 ore în urmă
Baia Mare pregătește noi investiții: o creșă pe strada Victoriei, modernizarea stadionului și noi pași pentru Pasajul de Vest - 3 ore în urmă
2 septembrie 1953: Paul Romaniuc, scriitorul care a făcut din două limbi o singură lume - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, 2 septembrie 2026 - 4 ore în urmă
Admiterea de toamnă aduce un nou program de licență la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 14 ore în urmă
CS Știința Electro Sistem Baia Mare, rezultate excelente la Campionatele Naționale de Orientare 2026 - 14 ore în urmă
2 septembrie 1859, noaptea în care cerul s-a aprins - 15 ore în urmă
Dorel Rohian din Groși, un „nume de aur” al folclorului românesc
Într-o lume în care tradițiile par uneori să se piardă în zgomotul modernității, există oameni care reușesc să le păstreze vii și să le ducă mai departe cu aceeași forță și frumusețe ca odinioară. Un astfel de om este maestrul Dorel Rohian, fiu al satului Groși, care prin talentul și dăruirea sa a devenit un ambasador al sufletului maramureșean pe scenele din țară și din lume.
În semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate și pentru felul în care reprezintă cu cinste comunitatea natală, Primăria comunei Groși a transmis un frumos mesaj de apreciere la adresa artistului, după ce acesta a fost elogiat în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric”, difuzată duminică, 7 septembrie 2025.
„Satul nostru a fost și va rămâne mereu un izvor de oameni talentați, care duc mai departe frumusețea și spiritul locului. Printre aceștia se numără și Dorel Rohian, fiu al comunității noastre, care prin dăruirea și munca sa ne reprezintă cu cinste pretutindeni.
În emisiunea „Tezaur folcloric”, difuzată duminică, 7 septembrie 2025, a fost elogiat, la scenă deschisă, maestrul Dorel Rohian, „un nume de aur” al acestei emisiuni, după cum chiar doamna Gheorghița Nicolae afirma în cadrul acesteia.
Deși de mai bine de 30 de ani, este dirijor al Ansamblului Folcloric Studențesc „Mărțișorul”, deși a „crescut” în domeniul său de activitate în preajma unor mari artiști, pentru noi, groșenii, a rămas omul modest, care emană calm și echilibru în jur și care se trage din vatra acestui sat. Prin activitatea sa instrumentală și didactică reușește să transmită tinerelor generații emoția, dorul și frumusețea sufletului maramureșean. Fiecare cântec, fiecare realizare a lui este o punte între trecut și prezent, între tradiția satului nostru și întreaga lume.
Născut la data de 23 martie 1956, în familia unor harnici groșeni, Teodora și Anton-Rohian, care l-au crescut în spiritul credinței și al legăturii de neam, alături de sora sa Marta, a urmat primele patru clase la Școala Generală din Groși, iar din 1967, a părăsit satul natal pentru a se dedica studiului muzicii la un nivel mult mai înalt, în cadrul Liceului de muzică Cluj-Napoca, pe care l-a absolvit în anul 1975. În același an, a devenit studentul Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” (astăzi, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”), perfecționându-și arta interpretării la oboi.
De-a lungul carierei sale impresionante, începute în anul 1979, odată cu finalizarea studiilor superioare a activat ca instrumentist la oboi și acordeon, dar și ca dirijor al Orchestrei de Muzică Populară din cadrul Filarmonicii de Stat Cluj-Napoca (1980-1983), ca referent – instructor (1983-1991), iar mai apoi ca dirijor (1991-prezent) al Ansamblului Folcloric „Mărțișorul” al Casei de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, instituție care acum poartă numele de Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”, spre elogierea unui alt spirit artistic cu rădăcini în Groși. Nu a ocolit nici cariera didactică, fiind profesor de acordeon la Școala de Muzică „Augustin Bena”, începând cu anul 1998.
Cu o viață dăruită artei muzicale populare românești, concretizată în participări la festivaluri naționale și internaționale, înregistrări în studiouri de specialitate, alături de artiști renumiți, precum Dumitru Fărcaș, Ovidiu Purdea-Someș, apariții televizate sau emisiuni radiofonice, la care a participat ca dirijor și instrumentist al Ansamblului Folcloric Studențesc „Mărțișorul”, activitatea sa artistică a fost recompensată cu diverse titluri și diplome de recunoaștere și apreciere, oferite de unele din cele mai abilitate foruri, precum e Certificate of Appreciation, acordat de Smithsonian Institution Center for Folklife and Cultural Heritage, 1999.
Pentru transmiterea în țară și în lume a artei tradiționale românești și a nestematelor folclorului nostru, în septembrie 2015, i-a fost decernat titlul de Cetățean de onoare al Comunei Groși.
Îi mulțumim că poartă cu demnitate numele satului Groși și îl felicităm pentru tot ceea ce a realizat până acum, dorindu-i mult succes și putere de muncă în continuare! Ne mândrim cu astfel de oameni, care duc mai departe tradițiile și valorile comunității noastre!”, este mesajul transmis.











