Share
Doliu în lumea artistică: S-a stins din viață Nicolae Cațavei, pictor dotat cu o mare forță expresivă

Doliu în lumea artistică: S-a stins din viață Nicolae Cațavei, pictor dotat cu o mare forță expresivă

Nicolae Cațavei, pictor și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a trecut la cele veșnice.

Apreciat în rândul colegilor de breaslă, iubit de cei care i-au cunoscut spiritul generos și devotamentul pentru artă, Nicolae Cațavei rămâne o prezență distinctă în peisajul artistic băimărean și nu numai. Lucrările sale, încărcate de simboluri, tensiuni interioare și profunzimi cromatice, vor continua să vorbească în numele său și să transmită emoția pe care a dăruit-o publicului. Dispariția sa lasă un gol dureros în comunitatea artistică, dar moștenirea sa culturală rămâne un testament al pasiunii și dăruirii pentru frumos.

„Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Baia Mare anunță cu durere încetarea din viață a colegului nostru Nicolae CAȚAVEI.

Pictor dotat cu o mare forță expresivă, Nicolae CAȚAVEI lasă în urmă creații artistice concretizate în interesante compoziții plastice, care pendulează cu lejeritate între figurativ și abstract și care excelează prin expresivități cromatice adeseori exacerbate de asocierea culorilor complementare, dublate de forme interpretate expresiv într-un tot unitar ce definește puternica forță creatoare a personalității sale.

Sincere condoleanțe familiei și întreaga noastră compasiune”, transmite Conducerea Filialei Baia Mare a U.A.P.R.

Nicolae Cațavei s-a născut în data de 7 aprilie 1946, în Făgăraș, jud. Brașov. În anul 1984 a absolvit Facultatea de Electromecanică, Universitatea de Nord Baia Mare, iar în anul 2009 Facultatea de Litere, Catedra Filozofie-Teologie-Artă, secția Arte Plastice şi Decorative, Universitatea de Nord Baia Mare.

De-a lungul carierei sale de artist, Nicolae Cațavei a organizat mai multe expoziții personale în Baia Mare și a participat la diferite expoziții de grup și tabere de creație în orase din România.

 

EXPOZIȚII PERSONALE

2012 – Expoziţie Complexul Expozitional Millenium II, Baia Mare
2012 – Structuri arhetipale – Troiţa şi Coloana Cerului, Palatul Brukenthal, Sibiu
2011 – Natură și structuri, Galeria veche U.A.P.Cluj-Napoca
2010 – Troite, Galeria veche U.A.P.Cluj-Napoca
2010 – Alt ritm, Complexul Expozitional Millenium II, Baia Mare
2010 – Structuri, imagini arhetipale -Troița, Galeria UAP, Baia Mare
2008 – Ritm, sub egida Universitaţii de Nord Baia Mare, Galeriile Milenium, Baia Mare

EXPOZIȚII DE GRUP

2010-2012 – Expoziţia/concurs Saloanele Moldovei, Chişinău – Bacău
2008-2012 – Bienala de Pictură de la Târgovişte Gheorghe Petraşcu, Târgovişte
2009-2011 – Participări la toate evenimentele expoziţionale, Filiala U.A.P. Baia Mare
2011 – Soleil de l’Est, Château de Trousse-Barrière, Briare, Franţa
2011 – Apocalisse Oggi, Galeria Aripa, Torino, Italia
2011 – Materia Viva, Galeria Aripa, Torino, Italia
2011 – Ziua Picturii Maghiare, Bazilica Sfîntul Ştefan, Budapesta, Ungaria
2011 – AradBiennial Meeting point-2011, Arad
2011 – Bienala de Artă de la Buzău Ion Andreescu, Buzău
2011 – Salonul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Sofianu, Râmnicu Vâlcea
2011 – Centrul artistic Baia Mare, Galeria Shoping City, Oradea

TABERE DE CREAȚIE

2008-2012 Tabara Naţională de Creatie Artă şi Solidaritate, Hoteni, Maramureş
2009-2012 Tabăra Internaţională de Pictură a Coloniei Peisagiştilor Thorma Janos, Baia Sprie
2011 – Reşedinţa Soleil de l’Est, Château de Trousse-Barrière, Briare, Franţa
2011 – Tabără Internaţională de Creaţie Dunărea, Veliko Grădiste, Serbia
2011 – Tabara internatională de creatie Danubius Art, Eselnita, Mehedinţi

MEDIA

2012 – Catalog, Simpozion Dimitrie Cantemir şi vocaţia europeană a gîndirii romăneşti, Editura Spiru Haret, Iaşi
2012 – Catalog, Bienala Internaţională de Pictură, Grafică, Sculptură, Arad: Meeting Point, Editura BrumaR, Timişoara
2011-1012 – Catalog, Saloanele Moldovei, Bacău, Editura BONS Office SRL
2009-2010 – Catalog, Anuala Artelor, Editura Universităţii de Nord, Baia Mare
2011 – Catalog, Anuala Artelor, Editura Eikon, Cluj Napoca
2009-2011 – Catalog, Bienala Lascăr Vorel Piatra Neamţ, Tiografia Autograf, Piatra Neamţ
2008-2012 – Catalog, Bienala Gheorghe Pătraşcu, Targoviste
2011 – Catalog, Apocalisse Oggi, Galeria Aripa, Torino, Italia
2011 – Catalog, Materia Viva, Galeria Aripa, Torino, Italia

PREMII

2011 – Premiul II Expozitia/Concurs internaţional Materia Viva, Torino, Italia cu lucrarea Imagini arhetipale, tehnică mixtă, ulei/pînză/lemn 130/90cm;
2011 – Nominalizare Expozitia /Concurs Saloanele Moldovei, ed.XXI. Chişinău – Bacău cu lucrarea Compoziţie, ulei pe pânză, 810×810 mm;
2011 – Premiul II Concursul Între figurativ şi simboic, ed. a VI-a, Galeria MONIQUE ROUSSEL, Iaşi, pentru lucrarea Coloana Cerului U/P, 200/160cm.

Dumnezeu să-l odihnească! Sincere condoleanțe familiei!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu