Prognoza meteo Maramureș, duminică 26 iulie 2026 - 31 minute în urmă
Centenarul Mănăstirii Rohia: Simpozioane, slujbe și manifestări culturale dedicate celor 100 de ani de viață monahală - 10 ore în urmă
„Ceterașii de pe sate”, un simbol al identității maramureșene. O poveste despre rădăcini, prietenie și folclor autentic - 12 ore în urmă
Daniel Breban a câștigat Marele Premiu la Festivalul Național Concurs „Din Comoara Satului” - 14 ore în urmă
Maramureșul, în topul preferințelor turiștilor: Pensiunile rurale, Mocănița și cicloturismul atrag mii de vizitatori în această vară - 14 ore în urmă
Tabăra „Prietenii Sfântului Mina” a reunit copiii și tinerii din Tăuții Măgherăuș în jurul credinței și al prieteniei - 15 ore în urmă
Peste 3.000 de gospodării din Maramureș vor putea fi racordate la rețeaua de gaze naturale prin noua conductă Ulmeni–Ariniș–Băsești - 16 ore în urmă
Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 31 iulie. Două săptămâni de rugăciune și pregătire duhovnicească - 16 ore în urmă
Deți Iuga a lansat noua tropotită de pe Mara – „Pă drumu’ țării în sus” - 17 ore în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXIII) - în urmă
Distincție: Primarul comunei Giulești, premiat de Ambasada Poloniei în România. A identificat mormintele soldaților polonezi căzuți în Berbești (FOTO)
Momente speciale la Ambasada Poloniei în România. Primarul comunei maramureșene Giulești a fost premiat după ce a identificat mormintele soldaților polonezi căzuți în Berbești, în primul război mondial.
Vineri, 19 martie, ambasadorul Republicii Polone, Maciej Lang, i-a înmânat domnului Dr. Laurentiu Batin medalia “Gardian al Locurilor de Memorie Națională” acordată de către Ministrul Culturii, Patrimoniului Național și Sportului.
„Domnul Dr. Laurențiu Batin a fost o perioadă îndelungată comandant al IJPF Maramureş, iar din 2016 este primarul comunei Giulești. Domnul Dr. Batin este pasionat de istorie și cronicar al regiunii Maramureș. În urma cercetărilor sale a identificat mormântul a șase soldați polonezi ai Brigăzii a 2-a a Legiunilor poloneze care au căzut în satul Berbești la 6 octombrie 1914 într-o luptă cu o unitate cazacă aflată în slujba Rusiei țariste.
Datorită eforturilor sale, pe mormântul soldaţilor a fost ridicat un monument original din lemn sub forma unei troiţe în stil maramureşean. În anul 2018, domnul Dr. Batin a contribuit și la amplasarea unei plăci comemorative în curtea fostei închisori din Sighetul Marmaţiei, unde au fost ținuți prizonieri soldaţi polonezi în 1918”, au anunțat reprezentanții Ambasadei Poloniei în România, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de pe o rețea de socializare (vezi imagini de la eveniment mai jos).
În fapt, monumentul original din lemn sub forma unei troițe în stil maramureșean a fost inaugurat în data de 8 iunie 2018. Atunci, administrația locală condusă de Laurențiu Batin a organizat un moment de comemorare a eroilor români și polonezi care au luptat pentru eliberarea acestor locuri (vezi imagini de la eveniment mai jos).
C.Ț.











