Ziua Limbii Române este sărbătorită în România începând din 2013, la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013. În anul 2011, mai multe asociații și organizații românești din Serbia, Bulgaria, Ungaria și Ucraina au stabilit ca ziua de 31 august să fie sărbătorită ca Ziua Limbii Române în comunitățile românești din aceste state, începând cu anul 2012. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Limbii Române, la 31 august, și în România, a fost inițiată în 2011, de 166 de parlamentari din toate grupurile politice. Legea a fost votată de Senat în ședința din 6 decembrie 2011 și de Camera Deputaților în ședința din 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu, la 13 martie 2013, și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.
”Faptul că sărbătoarea pe care o celebrăm astăzi a fost instituită la iniţiativa intelectualilor basarabeni, luptători pentru limbă ca expresie şi apărătoare a identităţii de neam şi a unităţii de cultură, într-un teritoriu de graniţă al românităţii, adaugă o semnificaţie suplimentară unei zile cu totul deosebite. Instituirea acestei sărbători a fost punctul culminant al unei remarcabile rezistenţe prin cultură, rezistenţă începută imediat după 1812”, a subliniat academicianul Gheorghe Chivu.
Ziua Limbii Române”, zi în care ne oprim să reflectăm asupra bogăției și evoluției limbii noastre materne. În această zi, ne reamintim de importanța păstrării și promovării limbii române, precum și de drumul pe care l-a parcurs aceasta de-a lungul istoriei, evoluând într-un mod atât de complex.
Limba Noastră – Alexei Mateevici
Limba noastră-i o comoară
în adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
pe moșie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cîntec
doina dorurilor noastre
Roi de fulgere, ce spintec
noruri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pîinii
cînd de vînt se mișcă vara
In rostirea ei bătrînii
cu sudori sfințit-au țara.
Limba noastră-i frunză verde
zbuciumul din codrii veșnici
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
ai luceferilor sfeșnici.
Limba noastră-i vechi izvoade
povestiri din alte vremuri
Și citindu-le ’nșirate
te-nfiori adînc și tremuri.
Limba noastră îi aleasă
să ridice slava-n ceruri
Să ne spiue-n hram și-acasă
veșnicele adevăruri.
Limba noastră-i limbă sfîntă
limba vechilor cazanii
Care-o plîng și care-o cîntă
pe la vatra lor țăranii.
Înviați-vă dar graiul
ruginit de multă vreme
Ștergeți slinul, mucegaiul
al uitării ’n care geme.
Strîngeți piatra lucitoare
ce din soare se aprinde
Și-ți avea în revărsare
un potop nou de cuvinte.
Nu veți plînge-atunci amarnic
că vi-i limba prea săracă
Și-ți vedea, cît îi de darnic
graiul țării noastre dragă.
Răsări-va o comoară
în adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
pe moșie revărsată.
Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră.” Mihai Eminescu
„Limba română are virtuți complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreț de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu știu dacă e posibil acest marș istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Și asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipsește este îndrăzneala.” Mircea Eliade
Lăcrimioara ZOTA
