Prognoză meteo pentru Maramureș, sâmbătă 27 iunie 2026 - 10 minute în urmă
„Târgul de Sânziene” din Târgu Lăpuș a adus în prim-plan tradiția și meșteșugurile Țării Lăpușului - 10 ore în urmă
Noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș va fi inaugurat marți, 30 iunie - 12 ore în urmă
Baia Mare devine, pentru o săptămână, capitala biodiversității urbane printr-un proiect Erasmus internațional - 14 ore în urmă
Bogdan Loghina de la ACS Dragonul Baia Mare, calificat oficial ca antrenor de Taekwon-do ITF - 14 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Momentul acela de tăcere – de ce ne sună (sau nu) copiii când au dat de bucluc? - 14 ore în urmă
Experiență profesională și culturală în Portugalia pentru elevii Liceului Tehnologic „George Barițiu” din Baia Mare - 15 ore în urmă
David Popovici, cel mai rapid în serii la 50 m liber la Roma! Românul a înotat în 21,92 secunde - 15 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare organizează ateliere artistice de vară pentru copii și adulți - 16 ore în urmă
Ziua Drapelului Național a fost marcată în Baia Mare prin ceremonie religioasă și militară - 17 ore în urmă
Descinderi de amploare ale Parchetului European în România; Cum opera gruparea care a furat cinci milioane de euro prin fonduri europene
Parchetul European (EPPO), condus de fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a realizat marţi, 28 iunie, peste 160 de percheziții, simultan în România și în Austria, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene.
Ancheta la care au fost mobilizați 400 de polițiști și jandarmi vizează un grup infracțional specializat în fraudarea de fonduri europene și naționale și spălare de bani. Perchezițiile au avut loc inclusiv la locuințele unor funcționari publici și la sediile unor instituții de stat. Prejudiciul în acest caz depășește cinci milioane de euro. Verificările au început în vestul țării, la Timișoara.
Potrivit stirileprotv.ro, firmele primeau bani din fonduri europene și naționale pe baza unor dosare incomplete. Achizițiile solicitate pentru o așa zisă activitate a unor întreprinderi, fie în domeniul agricol, fie în alte zone de activitate, erau, de fapt, doar pe hârtie.
Cu documente false sau incomplete, suspecții întocmeau facturi care dovedeau, chipurile, că ar fi cumpărat utilaje sau diverse bunuri, așa cum prevedeau proiectele pe baza cărora primeau banii europeni. În realitate, acestea nu au fost niciodată achiziționate, iar tranzacţiile erau fictive.
„Din 2017, un grup infracţional organizat a înfiinţat peste 150 de firme fictive şi le-a folosit pentru a obţine în mod fraudulos finanţare europeană şi naţională. Aceste companii au solicitat finanţare publică pentru achiziţionarea de echipamente sau bunuri pentru operaţiunile de zi cu zi, pe baza unor documente inexacte, incomplete sau false, sau au folosit facturi fictive pentru achiziţionarea de mijloace fixe, echipamente sau bunuri. În majoritatea cazurilor, echipamentele sau bunurile enumerate ca achiziţionate în cadrul proiectelor nu au fost efectiv achiziţionate, aceleaşi echipamente sau bunuri fiind folosite în mai multe proiecte”, a transmis EPPO, conform adevarul.ro.
Potrivit Parchetului European, sumele obţinute din fonduri europene şi de la bugetul naţional erau retrase de la bancomat de către persoane din anturajul membrilor grupului organizat. Banii erau cheltuiți pe case și mașini, liniștiți că li s-a pierdut urma. De altfel, în imaginile făcute publice de Parchetul European apar mașini scumpe și teancuri de bancnote de 100 și 200 de euro.
„Ulterior, sumele au fost folosite pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii pe numele altor persoane fizice sau juridice pentru a ascunde provenienţa ilicită”, a mai transmis Parchetul European, care a lucrat în acest caz cu poliţişti din Structura de Sprijin EPPO din România, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi poliţiştilor din cadrul DGA Cluj şi Timişoara.
În urma acestor acțiuni, 12 persoane au fost reținute. Printre suspecți se numără și patru funcționari publici.
Deși nu e vorba despre un prejudiciu absolut impresionant, doar cinci milioane de euro, procurorii EPPO vorbesc practic despre cea mai mare operațiune declanșată în ceea ce privește fraudele cu fonduri europene, de la înființarea acestei structuri de Parchet European, condus de Laura Codruța Kovesi.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cele din urmă cu suspecții, dar mai ales în ce măsură toate aceste prejudicii vor putea fi recuperate, pentru că principala țintă a EPPO este nu atât reținerea sau eventuala arestare a suspecților, cât asigurarea acelor resurse care pot acoperi pagubele aduse atât bugetului European, cât și bugetului național, mai scrie stirileprotv.ro.






