Share
Coronavirus, 5 martie 2021: S-a ajuns la 721 decese în Maramureș (încă 6)! În județ, în total, 17.442 cazuri de la început (118 noi)

Coronavirus, 5 martie 2021: S-a ajuns la 721 decese în Maramureș (încă 6)! În județ, în total, 17.442 cazuri de la început (118 noi)

Maramureșul a ajuns la un total de 17.442 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei. Asta după ce s-au înregistrat încă 118 noi cazuri în 24 de ore. Din păcate, s-a înregistrat și 6 decese, numărul ajungând la 721. La nivel județean, incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 2,98. La nivel național, vorbim despre 4.342 cazuri de infectare într-o singură zi.

Referitor la cele 118 noi cazuri, acestea sunt din tot județul. În ceea ce privește decesele cu numerele 716-721, este vorba despre doi bărbați din categoriile de vârstă 60-69 de ani și 70-79 de ani, două femei din categoriile de vârstă 60-69 de ani și de 80 de ani și peste, cu toții cu comorbidități și două femei din categoriile de vârstă 40-49 de ani și 50-59 de ani, care nu au prezentat comorbidități. Incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 2,98, deci județul se află în scenariul galben. Statistica actualizată a DSP Maramureș, aferentă situației epidemiologice din județ, o regăsiți la finalul materialului. Aici ar fi de făcut o precizare: în cifrele comunicate de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, conform protocolului național, apar doar pacienții internați la ATI la spitalul-suport COVID-19, adică Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare. În cifrele comunicate de DSP apare totalul de pacienți internați pe secțiile ATI din județ, adică pe lângă cei internați în spitalul-suport, și cei aflați pe secțiile-tampon ATI de la Spitalul Județean Baia Mare și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției deține următoarele informații cu privire la situația epidemiologică:
17442 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
118 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
3243 pacienți vindecați;
281 pacienți internați în spital;
9 pacienți internați la ATI, din care 1 pacient intubat;
4543 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
2150 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
60564 teste efectuate până în prezent;
1302 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
721 persoane decedate de la începutul pandemiei;
Menționăm că toate datele sunt în dinamică și că pot interveni modificări.
În Maramureș, în ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au executat, pe raza unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat 96 de misiuni. Cele 119 efective angrenate au procedat la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la menținerea ordinii și siguranței publice, la respectarea măsurii de carantinare/izolare de către persoanele aflate în locațiile declarate. În executarea misiunilor au fost utilizate 34 mijloace de mobilitate. La TELVERDE 0800 800 165 s-au primit două sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție individuală care sunt în verificare de către instituțiile abilitate. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate opt persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. S-au verificat cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă peste 50 de agenți economici. Au fost aplicate, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9000 lei. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

DirectMM.ro

Lasă un comentariu