Share
Coronavirus, 30 aprilie 2021: S-a ajuns la 910 decese în Maramureș (încă 1)! În județ, în total, 20.096 cazuri de la început (17 noi)

Coronavirus, 30 aprilie 2021: S-a ajuns la 910 decese în Maramureș (încă 1)! În județ, în total, 20.096 cazuri de la început (17 noi)

Maramureșul a ajuns la un total de 20.096 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei. Asta după ce s-au înregistrat încă 17 noi cazuri în 24 de ore. Din păcate, s-a înregistrat și 1 deces, numărul ajungând la 910. La nivel județean, incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 0,48. La nivel național, vorbim despre 1.636 cazuri de infectare într-o singură zi.

Referitor la cele 17 noi cazuri, acestea sunt din tot județul. În ceea ce privește decesul cu numărul 910, este vorba despre un bărbat din categoria de vârstă 70-79 de ani, care a prezentat comorbidități. Incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 0,48, deci județul se află în scenariul verde. Statistica actualizată a DSP Maramureș, aferentă situației epidemiologice din județ, o regăsiți la finalul materialului. Aici ar fi de făcut o precizare: în cifrele comunicate de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, conform protocolului național, apar doar pacienții internați la ATI la spitalul-suport COVID-19, adică Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare. În cifrele comunicate de DSP apare totalul de pacienți internați pe secțiile ATI din județ, adică pe lângă cei internați în spitalul-suport, și cei aflați pe secțiile-tampon ATI de la Spitalul Județean Baia Mare și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt centralizate următoarele date cu privire la situația epidemiologică:
20096 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
17 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
3744 pacienți vindecați și externați din spital;
88 pacienți internați în spital;
8 pacienți internați la ATI, din care 3 pacienți intubați;
5836 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
1662 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
70574 teste efectuate până în prezent;
161 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
910 persoane decedate de la începutul pandemiei;
Menționăm că toate datele sunt în dinamică și că pot interveni modificări.
În Maramureș, în ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri) au executat, pe raza unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 104 misiuni. Cele 114 efective angrenate au procedat la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la menținerea ordinii și siguranței publice, la respectarea măsurii de carantinare/izolare de către persoanele aflate în locațiile declarate. În executarea misiunilor au fost utilizate 36 mijloace de mobilitate. La TELVERDE 0800 800 165 s-a primit o sesizare cu privire la nerespectarea măsurilor de protecție individuală care este în verificare de către instituțiile abilitate. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate și identificate 16 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. S-au verificat cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă peste 60 de agenți economici. Au fost aplicate, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de peste 6000 lei. Detalii referitoare la rata de incidență poate fi vizualizată aici: https://mm.prefectura.mai.gov.ro/…/Incidenta30aprilie.pdf.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu