Share
Coronavirus, 28 aprilie 2021: S-a ajuns la 908 decese în Maramureș (încă 2)! În județ, în total, 20.069 cazuri de la început (24 noi)

Coronavirus, 28 aprilie 2021: S-a ajuns la 908 decese în Maramureș (încă 2)! În județ, în total, 20.069 cazuri de la început (24 noi)

Maramureșul a ajuns la un total de 20.069 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei. Asta după ce s-au înregistrat încă 24 noi cazuri în 24 de ore. Din păcate, s-a înregistrat și 2 decese, numărul ajungând la 908. La nivel județean, incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 0,55. La nivel național, vorbim despre 2.240 cazuri de infectare într-o singură zi.

Referitor la cele 24 noi cazuri, acestea sunt din tot județul. În ceea ce privește decesele cu numerele 907 și 908, este vorba despre un bărbat din categoria de vârstă 60-69 de ani și o femeie din categoria de vârstă 70-79 de ani, ambii cu comorbidități. Incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 0,55, deci județul se află în scenariul verde. Statistica actualizată a DSP Maramureș, aferentă situației epidemiologice din județ, o regăsiți la finalul materialului. Aici ar fi de făcut o precizare: în cifrele comunicate de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, conform protocolului național, apar doar pacienții internați la ATI la spitalul-suport COVID-19, adică Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare. În cifrele comunicate de DSP apare totalul de pacienți internați pe secțiile ATI din județ, adică pe lângă cei internați în spitalul-suport, și cei aflați pe secțiile-tampon ATI de la Spitalul Județean Baia Mare și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt centralizate următoarele informații cu privire la situația epidemiologică:
20069 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
24 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
3734 pacienți vindecați și externați din spital;
102 pacienți internați în spital;
7 pacienți internați la ATI, din care 1 pacient intubat;
5829 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
1417 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată;
70182 teste efectuate până în prezent;
200 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
908 persoane decedate de la începutul pandemiei;
Menționăm că toate datele sunt în dinamică și că pot interveni modificări.
În Maramureș, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri) au executat, în sistem integrat, 92 de misiuni, pe raza județului, în ultimele 24 de ore. Au fost angrenate 103 efective pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală (purtarea măștii de protecție în spații închise, păstrarea distanței fizice de protecție sanitară, igienizarea frecventă a mâinilor), pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, verificarea respectării măsurilor de către persoanele carantinate/izolate în locația declarată. În executarea misiunilor au fost utilizate 34 mijloace de mobilitate. Pe perioada executării misiunilor au fost identificate nouă persoane care nu a respectat măsurile de protecție individuală, dar și o persoană care nu a respectat măsura de carantinare în locația declarată. La TELVERDE 0800 800 165 s-au primit două sesizări referitoare la nerespectarea măsurilor de protecție individuală care sunt în verificare de către instituțiile abilitate. S-au verificat pentru respectarea măsurilor stabilite în această perioadă peste 60 de agenți economici. S-au aplicat, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4000 lei. Detalii referitoare la rata de incidență pot fi vizualizate aici: https://mm.prefectura.mai.gov.ro/…/2021_04_28-ora10_16….
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța fizică de protecție sanitară și măsurile de igienă stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru prevenirea, limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu