Share
Coronavirus, 20 iulie 2020: 278 cazuri în Maramureș (8 nou înregistrați în 24 de ore). În țară, 681 cazuri noi din teste puține, fiind weekend

Coronavirus, 20 iulie 2020: 278 cazuri în Maramureș (8 nou înregistrați în 24 de ore). În țară, 681 cazuri noi din teste puține, fiind weekend

Maramureșul a ajuns la borna 278, după ce s-au înregistrat 8 cazuri noi în ultimele 24 de ore. Cazurile sunt din tot județul și provin din testele screening.

Din totalul de 278 persoane confirmate, 51 sunt cazuri active, persoanele fiind internate și aflate sub tratament medical. Din păcate, 13 persoane și-au pierdut viața. Vestea bună este că 214 persoane au fost vindecate și externate în spital din spital.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali au executat, pe raza unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat 101 de misiuni. Cele 158 de efective au procedat la menținerea ordinii și siguranței publice, la verificarea respectării măsurilor de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate, la verificarea respectării măsurilor de protecție individuală. În executarea misiunilor au fost utilizate 43 mijloace de mobilitate. Pe perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional două persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală stabilite pentru perioada stării de alertă. De asemenea, au fost verificați peste 30 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă. Au fost aplicate, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de 7500 lei, dar și trei avertismente pentru nerespectarea legislației în vigoare.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 681 noi cazuri de îmbolnăvire. Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate, dintre care 22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 972 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. La ATI, în acest moment, sunt internați 293 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 967.192 de teste.

Până astăzi, 2.038 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 19.07.2020 (10:00) – 20.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese ( 7 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Galați, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Ilfov. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani. 11 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 339 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.520 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 581.505 lei. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 574
2. Arad 788
3. Argeș 2.079
4. Bacău 920
5. Bihor 723
6. Bistrița-Năsăud 704
7. Botoșani 1.104
8. Brașov 2.381
9. Brăila 401
10. Buzău 992
11. Caraș-Severin 145
12. Călărași 237
13. Cluj 891
14. Constanța 645
15. Covasna 369
16. Dâmbovița 1.194
17. Dolj 458
18. Galați 1.626
19. Giurgiu 328
20. Gorj 550
21. Harghita 424
22. Hunedoara 766
23. Ialomița 592
24. Iași 1.139
25. Ilfov 1.012
26. Maramureș 278
27. Mehedinți 337
28. Mureș 866
29. Neamț 1.059
30. Olt 505
31. Prahova 1.126
32. Satu Mare 84
33. Sălaj 127
34. Sibiu 770
35. Suceava 4.268
36. Teleorman 218
37. Timiș 786
38. Tulcea 230
39. Vaslui 340
40. Vâlcea 219
41. Vrancea 1.378
42. Mun. București 4.467
43. – 39
TOTAL 38.139

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu