O mână de ajutor de la jandarmi pentru o familie de vârstnici - 2 ore în urmă
Bine ar fi ca etapa a 13-a să fie cu noroc pentru Știința Explorări - 4 ore în urmă
La doar 14 ani, Iustin Todoran din Vișeu de Sus se mândrește cu titluri de campion în domeniul creșterii animalelor de rasă - 5 ore în urmă
Avertisment Salvamont Maramureș: riscuri de avalanșe - 6 ore în urmă
Acțiunile de colectare a deșeurilor din comuna Ariniș se reprogramează! - 6 ore în urmă
Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rușdea” Baia Mare vine cu vești bune pentru pacienți - 6 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Abuzul emoțional în cuplu – mecanisme invizibile și impactul asupra identității - 7 ore în urmă
Cei mici, dar și cei mari sunt invitați la derdeluș, la Suciu de Sus - 7 ore în urmă
De strajă Raliului Zăpezii - 8 ore în urmă
Evenimentul „Eminescu și miracolul poeziei” a reunit elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, la Biblioteca Județeană - 8 ore în urmă
Ce probleme au cauzat în Maramureș fenomenele meteorologice din această după-amiază
CJSU Maramureș informează că fenomenelor meteorologice din această după-amiază, 13 martie, au cauzat mai multe probleme în județ.
Mai exact, cinci copaci au fost prăbușiți de rafalele puternice de vânt, un stâlp de telefonie, 13 localități care au rămas parțial/total fără alimentare cu energie electrică, două autoturisme pe care a căzut un copac în municipiul Baia Mare, strada Petre Dulfu, unde au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri „Adrian Marchiș” Baia Mare.
A fost transmis un mesaj Ro-Alert de avertizare nowcasting Cod Portocaliu (vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină, averse). Angajații de la secția de drumuri naționale au intervenit, sprijiniți de echipaje de poliție care au asigurat dirijarea/fluidizarea traficului rutier, pentru tăierea și îndepărtarea de pe partea carosabilă a arborilor prăbușiți de rafalele puternice de vânt și degajarea materialului lemnos de pe partea carosabilă a DN18 în Pasul Gutâi, urcarea dinspre Baia Sprie și coborârea spre localitatea Mara.
Angajați de la Direcția Silvică Maramureș (ocolul silvic din zonă) au intervenit pentru tăierea și îndepărtarea copacului prăbușit de vânt pe DN18, în Pasul Hera. Angajații de la secția de drumuri județene au acționat pentru tăierea și îndepărtarea copacilor prăbușiți pe sectoarele de drumuri județene la Coaș (DJ182B) și DJ185 Ocna-Șugatag-Hoteni. Angajații Primăriei Borșa au intervenit pentru degajarea părții carosabile a străzii Energiei, unde un copac a fost prăbușit de rafalele puternice de vânt. Până la această oră, la nivelul județului Maramureș nu au fost înregistrate victime.
Echipaje de intervenție ale societății Electrica sunt în teren și lucrează pentru remedierea deficiențelor și alimentarea cu energie electrică a localităților/consumatorilor afectați de efectele fenomenelor meteorologice periculoase.
Prefectul Rudolf Stauder, președintele CJSU Maramureș, a precizat că rafalele puternice de vânt au afectat alimentarea parțială cu energie electrică în 33 de localități din județ (Bistra, Valea Vișeului, Leordina, Petrova, Crasna Vișeului, Dănești, Cetățele, Negreia, Fărcașa, Sârbi, Dragomirești, Ieud, Bogdan Vodă, Coroieni, Preluca Veche, Groape, Sălnița, Jugăstreni, Preluca Nouă, Văleni, Draghia, Dealul Mare, Vima Mare, Răzoare, Întrerăuri, Codru Butesii, Mocira, Poienile de sub Munte, Dăneștii Chioarului, Buciumi, Valea Chioarului, Buteasa, Hovrila).
Sunt parțial afectate de vijelie nouă linii de alimentare cu energie electrică, 142 puncte de transformare, fiind afectați 7.907 consumatori. Sunt în teren 10 echipe de intervenție ale societății Electrica, care lucrează pentru remedierea defecțiunilor și alimentarea cu energie electrică a consumatorilor. Acestea sunt date centralizate până la această oră.
Vom reveni cu noi detalii.
















