Share
Cazul din Tăuții Măgherăuș: Tânărul din Maramureș, cel care a provocat, orbit fiind, de gelozie, tragedia aceea, și-a aflat sentința! Iată aici toată povestea!

Cazul din Tăuții Măgherăuș: Tânărul din Maramureș, cel care a provocat, orbit fiind, de gelozie, tragedia aceea, și-a aflat sentința! Iată aici toată povestea!

Cazul din Tăuții Măgherăuș: Tânărul din Maramureș, cel care a provocat, orbit fiind, de gelozie, tragedia aceea, și-a aflat sentința! Iată aici toată povestea!

În data de 20 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un tânăr de 25 de ani din Baia Mare, împotriva căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și ucidere din culpă. Tânărul a fost depus la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

Pe scurt, în 25 septembrie, un tânăr în vârstă de 25 de ani, și-a confundat iubita cu o fată care s-ar fi urcat în mașina unui alt băiat, un Volkswagen. Orbit de gelozie, împreună cu cel mai bun prieten al său, s-ar fi urcat în mașina sa, o Skoda, și a pornit în urmărirea autoturismului. La un moment dat, tânărul urmărit ar fi lăsat-o pe fată să coboare din mașină, după care ar fi pornit către Tăuții Măgherăuș, doar că pe urmele sale s-ar fi aflat tânărul orbit de gelozie și prietenul său. La un moment dat, după mai multe șicane în trafic, urmăritorul ar fi intrat în depășire, doar că din sens opus venea un taxi în care s-ar fi aflat tocmai părinții celui urmărit, care între timp ar fi vorbit cu operatorii de la 112. Pentru a evita impactul, urmăritorul ar fi tras de volan, ar fi acroșat astfel mașina urmăritului, pe care ar fi aruncat-o într-un șanț de beton. Doar că în timp ce mașina s-ar fi răsucit, pasagerul din dreapta față din mașina urmăritorului ar fi fost aruncat din mașină. A intrat în comă, după care s-a stins din viață.

A doua zi după cele întâmplau, polițiștii maramureșenei arătau că:  „În urma accidentului rutier produs aseară în Tăuții-Măgherăuș, soldat cu decesul unui tânăr de 24 de ani, organele de cercetare penală au dispus reținerea pentru 24 de ore a conducătorului auto de 25 de ani din Vima Mică. Totodată, în urma investigațiilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că permisul de conducere prezentat de conducătorul auto a ridicat suspiciuni cu privire la autenticitate. Conducătorul autoturismului a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, urmând a fi prezentat în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art.192 alin.2 Cod Penal, conducere fără permis, faptă prevăzută de art.335 alin.1 Cod Penal și uz de fals, faptă prevăzută de art.323 Cod Penal, totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod Penal”, atunci arătau reprezentanții IPJ Maramureș într-un comunicat de presă. S- dovedit între timp și că permisul său belgian era unul fals. Tânărul în cauză s-a aflat de atunci până acum câteva zile în stare de arest preventiv. Așadar în mod firesc a venit momentul în care tânărul vinovat de producere a accidentului rutier a fost depus la Penitenciarul Baia Mare în vederea executării pedepsei.

Decizia vine ca urmare a soluției instanței. „Solutia pe scurt: În temeiul art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Bob Nicolae Victor, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul Bob Nicolae Victor la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis. În temeiul art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, condamna pe inculpatul Bob Nicolae Victor la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru comiterea infracţiunii de uz de fals. În temeiul art. 38 alin. 1 cod penal, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 22 de luni= 7 luni şi 10 zile), rezultând în final o pedeapsă de 3 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 399 alin. 1 cod de procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de acesta prin Încheierea penală nr. 2764/27.09.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, pronunţată în dosarul nr. 9991/182/2021. În temeiul art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 26.09.2021 la zi. În temeiul art. 25 alin. 3 Cod de procedură penală, dispune anularea permisului de conducere model belgian cu seria seria 2714875436 întocmit pe numele inculpatului Bob Nicolae – Victor înregistrat la poziţia nr. 148/2021 din Registrul Mijloaelor de Probă al Judecătoriei Baia Mare. Dispune păstrarea la dosarul cauzei a CD-urilor înregistrate la poziţia nr. 148/2021 din Registrul Mijloaelor de Probă al Judecătoriei Baia Mare. Constată că persoanele vătămate Bencze Ludovic, Bencze Dorina – Mihaela şi Bencze Gabriela – Maria, nu s-au constituit părţi civile în cauză. În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 5000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 320 de lei reprezintă costul actelor medico-legale -buletine de analiză toxicologică, iar suma de 1012 lei reprezintă contravaloarea raportului de expertiză medico – legală privind pe victima Bencze Robert – Dorel). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, a persoanelor vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.12.2021”, se arată în soluția pe scurt.

C.Ț.

Citește și

Tragedia din Tăuții Măgherăuș: Tânărul din Maramureș, cel care a provocat, orbit fiind de gelozie, accidentul îngrozitor, pare că ar fi avut permis fals (FOTO)

Caz șocant în Maramureș: În județul nostru, un tânăr și-a pierdut tragic viața, după o urmărire în trafic cauzată de gelozie extremă (FOTO)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu