Căsuțele din cadrul Muzeului Satului din Baia Mare sunt atât de frumoase și ascund povești interesante.
Reprezentanții instituției de cultură vă invită să poposiți virtual într-o căsuță mai deosebită – Casa școală din Giulești.
„Într-un sat existau și clădiri care erau destinate a fi locații de interes comunitar: primăria, biserica, școala, casa parohială.
Din această perspectivă, Casa Școală Giulești, așa cum arată și numele sub care a fost înregistrată în patrimoniul muzeului, are o dublă valoare: este monument de arhitectură populară, dar în același timp edificiu de interes comunitar, locaș ce folosea drept locuință pentru Dascăl, dar și școală pentru copii. Casa locuință a Dascălului și școală în același timp a fost realitatea satelor românești în secolele XVIII și XIX din Transilvania.
Casa școală din Giulești a fost construită de către un membru al comunității special pentru a servi drept locuință învățătorului. Acesta făcea parte din rândul clericilor, dar avea în sarcină și școlarizarea copiilor, asigurându-se că aceștia știau să scrie, să citească și să facă operațiunile simple de matematică. Fără a ne aventura prea mult în istoria școli românești din Transilvania, amintim doar că acestea au putut funcționa abia de la sfârșitul secolului al XVII-lea când, o parte a clerului și enoriașilor au s-au unit cu Biserica Romano Catolică și astfel a apărut Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică. Din rândul ei a apărut și mișcarea culturală Școala Ardeleană, mișcare înscrisă în iluminismul german, doar că aici ea nu se opunea clerului ci pornea chiar din interiorul bisericii. Această mișcare a susținut înființarea școlilor în limba română și e suficient să amintim faptul că doar Gheorghe Șincai a înființat peste 300 de școli în Transilvania, nu întâmplător azi multe astfel de instituții îi poartă numele. Datorită Școlii Ardelene a fost schimbată și grafia pentru limba română din chirilică în latină.
Dascălii foloseau locuința, care nu era a lor ci, era o casă construită de comunitate sau donată de un membru cu stare a comunității, și loc în care se desfășurau orele de școală, numărul elevilor fiind destul de redus. Plata învățătorului o făceau părinții, mai puțin în bani, cât mai ales în produse și lemne de foc iarna. În final, dascălul devenea un membru, important al comunității.
Casa-școală din Giulești a fost construită de familia Roman, familie cu prestigiu în comunitate, și care a donat-o bisericii spre a folosi drept locuință pentru Dascăl, dar și școală. În secolul al XX-lea funcția ei de școală a dispărut, în sat fiind construită o clădire, adecvată cerințelor, de către stat.
În concepția tematică a Muzeului Satului din Baia Mare a fost prevăzut ca să fie aduse și clădiri de interes comunitar, astfel încât la final muzeul să arate exact ca un sat tradițional cu patru cartiere, fiecare reprezentând o zonă etnografică. Aflând de existența acestei construcții, că ea aparține perioadei în care Gheorghe Șincai își desfășura activitatea, muzeografii au achiziționat-o și transferat-o în muzeu, păstrându-i destinația de clădire locuință a dascălului și școală.
Planimetric construcția aparține tipului de casă cu două încăperi: casă și tindă. Casa are fundația de piatră cu liant de pământ, peste care au fost puse tălpile din lemn de stejar fasonat pe patru fețe și încheiate la colțuri în „cheutoare românească dreaptă”. Cam până la jumătate pereții sunt din lemn de stejar, fasonat și el pe patru fețe și încheiat la colțuri în aceiași „cheutoare românească dreaptă”. Apoi grinzile folosite au fost cele rotunde, de brad și astfel aici s-a folosit sistemul de îmbinare în „cheutoare românească semirotundă”. Prispa casei se întinde pe toată fațada, are stâlpi ce se leagă de cunună prin chituși ornamentați prin sculptare cu barda formând minunate arce de cerc. Acoperișul în patru ape are cornii din lemn rotund de brad și învelitoarea din draniță bătută la două rânduri.
Interiorul casei a fost organizat astfel încât să refacă atmosfera tipică de școală sătească din secolul al XVIII-lea, iar copiii de azi, prin ceea ce văd să poată face diferența și mai ales să înțeleagă ce sursă minunată de inspirație este muzeul, informează Cristian Robescu, muzeograf.
Foto – arhiva MJEAPM
