Share
Casa Nr 7 Maramureș!: În județul nostru, în premieră, Alex și cu tatăl lui au acum casă, datorită lui Marius și prietenilor lui. O mărturie emoționantă! (FOTO)

Casa Nr 7 Maramureș!: În județul nostru, în premieră, Alex și cu tatăl lui au acum casă, datorită lui Marius și prietenilor lui. O mărturie emoționantă! (FOTO)

Casa Nr 7 Maramureș! În județul nostru, în premieră, Alex și cu tatăl lui au acum casă, datorită lui Marius și prietenilor lui. O mărturie absolut emoționantă!

Într-o lună și jumătate, un copil din Sighetu Marmației și tatăl său au primit o nouă șansă, unică am putea spune, de a avea un trai mult mai bun decât l-ar fi visat vreodată.

Dăm cuvântului Marius Simionica, cel care coordonează Asociația Marius și prieteni. „Dragi prieteni, #CasaNr7 este GATA! Alexandru este un copil care nu a simțit niciodată ce înseamnă dragostea de mamă și asta pentru că a fost abandonat încă de la vârsta de un an iar de atunci singura persoană din viața lui a fost tatăl lui. Din păcate, tatăl suferă încă de la naștere de mai multe afecțiuni din cauza cărora nu a avut posibilitatea de a se angaja dar asta nu l-a împiedicat totuși să muncească cât de cât să își crească copilul în cele mai bune condiții pe care și le-a putut permite el. Nu mai discutăm condițiile, am intrat în viața lor să îi ajutăm și asta am făcut!

Ce am reușit NOI împreună? În cele aproape 6 săptămâni cât am stat în preajma lor i-am observat destul încât eu personal mă declar super-ultra-mega mulțumit pentru faptul că i-am ales, alături de Preot Sidau Dan – Asociația Dăruim și ne Dăruim, să preluăm împreună acest caz pt a-i ajuta cum putem noi mai bine. Povestea este una lunga și cu adevărat dramatică însă astăzi ne dorim să fie o zi minunată, fericită și să auzim numai de bine. Alex și tatăl lui se mută în casă nouă și noi, toți am făcut acest vis posibil! O casă care sper eu să fie pe placul tuturor, pentru că sunteți mulți cei care ați renunțat la o cafea și am reuși punând mână de la mână să ajutăm încă un copil, care alături de tatăl lui, se va putea bucura de normalitate. Odată cu aceasta a 7 a casă, se încheie și pt noi capitolul CasăNouă din 2021, urmând să îl reluăm în 2022 alături de noul nostru partener care și-a arătat intenția de a ne susține în procent de 50% pt toate construcțiile viitoare, fiind vorba de compania din UK Sf Stefan condusă de Stefan Voloseniuc.

Despre Maramureș / Sighet nu pot spune decât: VĂ MULȚUMESC oameni minunați! Este un loc care îmi va rămâne veșnic, odată cu mulți dintre oamenii cunoscuți aici. Doar pentru simplul fapt că aproape în orice magazin din Sighet am intrat oamenii și-au dorit să ne dăruiască produsele, să ne facă reduceri însemnate sau pur și simplu să ne îmbrățișeze /strângă mână și să ne adreseze mulțumiri pentru ceea ce facem, pentru mine a însemnat mult și îmi arată că munca noastră e mult mai apreciată decât se poate vedea in poze sau numărul de like/share primite oe rețelele de socializare! Suntem apreciați pt eforturile depuse peste tot unde mergem iar lucrul acesta poate face diferența aducând o mică schimbare in bine, mai ales în această perioadă dificilă pe care o trăim cu toții.

Chiar nu îmi pot lua „rămas bun!” de la acest loc pentru că ne vom întoarce, ne vom întoarce cu diferite acțiuni pentru copii și bunici și cine știe…La revedere, Sighet! Și numai bine! Am emoții, multe…aș vrea să scriu mult pentru că mi-aș dori să transmit fiecăruia dintre voi acest sentiment de împlinire sufletească pe care eu îl simt.

Mi-aș dori să găsesc cele mai alese cuvinte doar pentru a vă arăta cât de mult vă apreciez pentru faptul că ați dorit să susțineți acțiunile pe care eu îmi doresc să le realizez aici, acasă, în România! Știu că cei mai mulți sunteți departe de casă și ăsta este modul vostru de a arăta că indiferent pe unde v-au dus drumurile, pentru voi #acasă întotdeauna va însemna România. Chiar dacă alegem să trăim unde ne e mai bine, nu uităm niciodată de unde am plecat și parcă ne-am întoarce mereu cu mici ajutoare pt cei aflați în nevoie, nevinovați și NEPUTINCIOȘI! În același timp mă bucur enorm că reușim pe zi ce trece să îi atragem in proiectele noastre și pe cei din țară, încet dar sigur se vor mai alătura și companii care să ne susțină. Și, mai mult, mă bucură faptul că intențiile lor vin din propria inițiativă! Am reușit probabil să îi conving doar prin muncă și modul meu de a face lucrurile…De această dată, nu am să vin cu o listă de mulțumiri tocmai pentru că nu aș vrea să uit pe cineva și pentru că sunt sigur că cea mai mare mulțumire pentru TOȚI cei implicați este ceea ce rămâne în urma noastră. Așa că mulțumesc, Sighet/Maramureș, mulțumesc din suflet fiecăruia dintre VOI și cel mai important, mulțumesc Doamne că ne-ai ținut sănătoși și ai vegheat asupra noastră. Sănătate și numai bine, tuturor! Mulțumesc!”, arată Marius Simioncă.

C.Ț.

Lasă un comentariu