Share
Capricii specifice sezonului estival: Maramureșul mai rămâne sub coduri galbene de instabilitate atmosferică temporar accentuată respectiv pericol de inundații

Capricii specifice sezonului estival: Maramureșul mai rămâne sub coduri galbene de instabilitate atmosferică temporar accentuată respectiv pericol de inundații

Se pare că Maramureșul trece din avertizări în alte avertizări în fiecare zi. Meteorologii atrag atenția că vremea frumoasă și caldă va continua să alterneze cu episoadele de vreme instabilă, cu furtuni și vijelii.

Așadar, sâmbătă, 26 iunie, regiunea noastră va rămâne sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ceea ce înseamn că ne mai putem aștepta la furtuni în orele următoare.

Apoi, din această seară, adică atunci când iese de sub cod galben până în seara zilei de duminică, 27 iunie, Maramureșul se va afla sub o informare meteorologică fără cod de culoare, însă pentru aceleași fenomene, respectiv instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.

Mai exact, vorbim despre furtuni trecătoare, însă care pot să devină, pe arii restrânse, periculoase, aducând fenomene meteorologice severe, respectiv intensificări ale vântului, grindină sau cantități de apă mai importante. Acestea sunt mai posibile către seară, Un fapt important este că nu vom mai avea parte de acea caniculă istovitoare din zilele anterioare. Mai trebuie să spunem și că rămâne în vigoare și avertizări de pericol de inundații care, însă, ar putea fi actualizate. Iată avertizările!

AVERTIZĂRI METEOROLOGICE

COD GALBEN

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 23:00
Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat, în Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și pe alocuri în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20…40 l/mp.

Notă: Local în sudul și estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: vijelii puternice, grindină, ploi abundente
Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 12:00 – 26 iunie, ora 23:00
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Aceasta se va manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 35…50 l/mp și izolat 70 l/mp.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 26 iunie, ora 23:00 – 27 iunie, ora 21:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate
Zone afectate: conform textului

În intervalul menționat îndeosebi în zonele de deal și de munte precum și în centrul, sudul și sud-estul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…30 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat faptul că va actualiza prezentul mesaj.

AVERTIZĂRI HIDROLOGICE

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APӐRARE

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Olt, Ialomiţa, Călmăţui, Siret.

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 25.06.2021 ora 12:00 – 26.06.2021 ora 24:00

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 36 de ore, se actualizează Avertizarea Hidrologică nr. 61 din 24.06.2021, după cum urmează:

COD GALBEN

În intervalul 25.06.2021 ora 12:00 – 26.06.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lӑpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Nӑsӑud), Someşul Mic (judeţul Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sӑlaj, Maramureş şi Satu Mare), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni (judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, Sibiu, Cluj, Alba, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Olt şi Dolj), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzӑu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Braşov, Covasna, Buzӑu şi Prahova), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava).

COD GALBEN

În intervalul 25.06.2021 ora 18:00 – 26.06.2021 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcӑu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior ( judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Hunedoara şi Arad).

COD PORTOCALIU

În intervalul 25.06.2021 ora 14:00 – 26.06.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza, Lӑpuş – bazin superior şi afuenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Cluj), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea – amonte Ac. Tileagd (judeţele: Cluj şi Bihor), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Micӑ – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Sibiu, şi Alba), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţӑ cu râul Arieş – amonte S.H. Acmariu (judeţul Alba), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Prahova), Buzӑu – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu (judeţele: Buzău şi Prahova), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea).

Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Maramureş, Bistriţa Nӑsӑud, Cluj şi Alba.

Specialiștii menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor menționate.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu