Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 8 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 8 ore în urmă
Cum începea legenda Nadiei: cinci medalii la Europenele din 1975 - 8 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 11 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Cătălina-Coltău - 11 ore în urmă
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, din nou pe podium! Elevii de gimnaziu au obținut premii la Concursul Interjudețean „Gramatica- știința vorbirii, Matematica- știința gândirii” - 11 ore în urmă
Parada Absolvenților 2026: absolvenții băimăreni sunt invitați să își aleagă artiștii favoriți în cadrul festivității - 12 ore în urmă
Amenzi de peste 15.000 de lei plus permise și certificate de înmatriculare reținute - 13 ore în urmă
Expoziția aniversară „Arta băimăreană 130 (1896-2026)” va fi vernisată la Muzeul Județean de Artă din Baia Mare - 13 ore în urmă
Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - 15 ore în urmă
Burse de excelență pentru elevii maramureșeni cu rezultate școlare bune, dar cu posibilități materiale reduse; Care sunt criteriile de acordare
Veste bună pentru elevii maramureșeni cu rezultate școlare bune, dar cu posibilități materiale reduse. A fost lansat proiectul Bursele de excelență ”Recompensă pentru performanță. Sprijin pentru un viitor mai bun”.
La inițiativa senatorului Sorin Vlașin, vor fi acordate șase burse de excelență – trei pentru elevii de gimnaziu și trei pentru elevii de liceu. Acestea sunt în valoare de 150 de lei/lună și vor fi acordate timp de 10 luni, în perioada septembrie 2021 – iunie 2022, în baza Legii nr. 376/2004 privind bursele private.
Criteriile de acordare ale burselor sunt următoarele:
1. Situația școlară foarte bună (media școlară generală peste 9.00) – 3 puncte;
2. Venitul net per membru de familie sub 1000 de lei – 3 puncte;
3. O scrisoare de motivație prin care candidatul să-și prezinte aspirațiile și planurile de viitor – 4 puncte.
„Media generală și situația materială vor fi folosite pentru departajare la punctaj egal; se va lua în considerare media venitului net / membru de familie. Pentru cei trei câștigători, situația materială și școlară vor fi verificate prin intermediul instituției de învățământ pe care elevii o frecventează” – precizează senatorul.
Elevii se pot înscrie până în 15 iulie 2021, transmițând la adresa de mail cabinetparlamentar.sorinvlasin@yahoo.com formularul de înscriere și scrisoarea de motivație.
Pentru acuratețea datelor, formularul de înscriere trebuie semnat și de diriginte sau de directorul școlii. Elevii se pot înscrie personal sau pot fi înscriși de părinți, profesori, preotul din sat, autoritățile locale etc. Dosarele vor fi evaluate și punctate de un juriu independent, format din cadre didactice.
Calendarul de desfășurare este următorul:
1 iunie – 15 iulie 2021 – Perioada de înscriere;
15 iulie – 15 august 2021- Evaluarea celor înscriși;
16 august – 18 august 2021 – Anunțarea câștigătorilor;
20 august – 1 septembrie 2021 – Încheierea contractelor de acordare a burselor private.
Pentru întrebări și nelămuriri puteți suna la Cabinetul Parlamentar la numerele de telefon: 0790 101 385 – Dunca Ioan , sau 0745338001 – Panovici Aurica Luminița – consilieri în cadrul Cabinetului.
Formularul de înscriere este acesta:
















