Share
Bisericile de lemn din Maramureș, mai bine protejate împotriva incendiilor; Autoritățile și PS Părinte Iustin au stabilit măsuri comune

Bisericile de lemn din Maramureș, mai bine protejate împotriva incendiilor; Autoritățile și PS Părinte Iustin au stabilit măsuri comune

Azi, 15 iulie, a avut loc Ședința de lucru a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș. Pe ordinea de zi a fost abordată prevenirea și protejarea de incendii a patrimoniului lăcașelor de cult din județ.

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș, a prezidat ședința extraordinară convocată pentru analizarea riscului de incendiu la monumentele istorice din lemn și lăcașurile de cult din județ.

La reuniunea de lucru au participat Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, părintele Florin Fodoruț, vicar general al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, invitați și reprezentanți ai mass-media.

În deschiderea ședinței, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Rudolf Stauder, a subliniat faptul că județul Maramureș se bucură de o recunoaștere națională și internațională datorită valorilor sale spirituale, patrimoniului cultural, peisajului natural și tradițiilor autentice, care se îmbină armonios și contribuie atât la dezvoltarea turismului, cât și la susținerea economiei locale.

În acest context, prefectul Rudolf Stauder a evidențiat responsabilitatea comună a autorităților și a cultelor religioase de a proteja și conserva patrimoniul spiritual și cultural al județului, prin adoptarea unor măsuri eficiente destinate prevenirii incendiilor și conservării valorii inestimabile a lăcașurilor de cult din lemn. Totodată, acesta a accentuat importanța dialogului permanent și a colaborării dintre instituțiile publice, reprezentanții cultelor religioase și comunitățile locale, ca elemente esențiale pentru diminuarea riscului de incendiu și asigurarea protecției bisericilor de lemn.

Județul Maramureș deține un patrimoniu ecleziastic de o valoare excepțională, incluzând opt biserici de lemn înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, recunoscute pentru valoarea lor arhitecturală, artistică și istorică, precum și pentru măiestria tehnicilor tradiționale de prelucrare și îmbinare a lemnului. De asemenea, la nivelul județului sunt inventariate 98 de biserici vechi din lemn, dintre care 97 sunt incluse în Lista Monumentelor Istorice.

În cadrul ședinței a fost propusă constituirea unui grup de lucru interinstituțional, coordonat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, din care vor face parte reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, Instituției Prefectului -Județul Maramureș, Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, Direcției Județene pentru Cultură, ai cultelor religioase și ai autorităților administrației publice locale.

În termen de 30 de zile, grupul de lucru va efectua o evaluare detaliată a vulnerabilităților și a factorilor de risc existenți la bisericile de lemn, urmând să fie analizate, între altele, accesibilitatea autospecialelor de intervenție, existența și funcționalitatea hidranților, starea rețelelor de alimentare cu energie electrică și dimensionarea acestora, sistemele de monitorizare audio-video, precum și eficiența instalațiilor de protecție împotriva descărcărilor electrice atmosferice. Ulterior, deficiențele identificate vor fi ierarhizate în funcție de nivelul de risc, urmând să fie stabilite măsurile necesare pentru remedierea acestora și pentru identificarea surselor de finanțare aferente.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu