Artistul fotograf Tudorel Ilie a expus la Palatul Cotroceni în cadrul „Săptămânii Europene”
În perioada 5 – 9 mai, Tudorel Ilie a participat cu fotografiile sale la expoziția de artă fotografică „România – destinație europeană cultural-religioasă de referință”.
Această expoziție a fost inclusă în programul oficial al evenimentului „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni” – 2026, care s-a desfășurat la Palatul Cotroceni din București, fiind organizat de Administrația Prezidențială a României.
Fotografiile artistului băimărean au fost selecționate de Administrația Prezidențială a României la propunerea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (CNR-UNESCO) din București.
În cadrul expoziției au mai fost expuse și fotografii ale unor fotoreporteri ai agenției de știri Basilica a Patriarhiei Ortodoxe Române.
„Fotografiile expuse de mine în această expoziție reprezinta sit-uri UNESCO cu monumentele religioase: Biserici de lemn din Maramureș, Biserici pictate exterior din nordul Moldovei, Biserici fortificate din centrul Transilvaniei.
Menționez că unele din aceste lucrări sunt incluse în publicațiile CNR-UNESCO și pe site-ul oficial al CNR-UNESCO (inclusiv în Harta interactivă a obiectivelor UNESCO din România ). Aceste fotografii fac parte din proiectul cultural expozițional „COMORILE ROMÂNIEI” care a fost expus în peste 30 de expoziții personale Tudorel Ilie în muzee sau centre culturale din Europa și din Asia în periada 2018-2026, pentru promovarea patrimoniului României în întreaga lume.
Și la expoziția de la Palatul Cotroceni (în Galeria Basarabilor) Bisericile de lemn din Maramureș au fost la loc de cinste.
Expoziția a fost vizitată și în cadrul dezbaterii din data de 7 mai 2026 cu tema „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”, informează Tudorel Ilie, artist fotograf, ambasador al turismului maramureșean.
Citește și









