Festivalul Toamnei „La Ungureni”, la prima ediție: două zile de tradiție, muzică și voie bună în Țara Lăpușului - 6 ore în urmă
Poate El Niño să schimbe iarna în Maramureș? Explicația pe înțelesul tuturor - 8 ore în urmă
O companie din Maramureș, lider mondial în componente din aluminiu pentru industria aeronautică - 11 ore în urmă
Trei posturi disponibile la Primăria Călinești. Pentru două nu se cere vechime - 11 ore în urmă
Două zile de sărbătoare în Țara Codrului: mii de oameni au participat la „Târgul Cepelor” - 13 ore în urmă
Autoritățile pregătesc reorganizarea traficului prin Recea. Este propusă și o bandă reversibilă - 13 ore în urmă
„Părinți informați. Adolescenți protejați”: Curs dedicat părinților despre consumul de droguri la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 13 ore în urmă
O sută de ani de la inaugurarea Muzeului Etnografic al Maramureșului la Sighet (1926-2026) - 16 ore în urmă
Băimăreanca Laura Pop, Campioană Națională la Natural Bodybuilding - 16 ore în urmă
Spitalul de Recuperare Borșa face angajări. 15 posturi pentru asistenți medicali, toate pe perioadă nedeterminată - 19 ore în urmă
Arhitectul maramureșean Dorel Cordoș a fost nominalizat pentru Premiul European Philippe Rotthier pentru Arhitectură și La Table Ronde de l’Architecture
Arhitectul maramureșean Dorel Cordoș a fost nominalizat pentru Premiul European Philippe Rotthier pentru Arhitectură și La Table Ronde de l’Architecture (Masa rotundă a arhitecturii), clasându-se între primii 20 de nominalizați dintr-un număr de 189 de proiecte internaționale depuse.
Creat în 1982, Premiul european de arhitectură Philippe Rotthier recompensează lucrări cu valoare colectivă și culturală, înrădăcinate în regiunea din care provin, care utilizează materiale naturale într-un mod durabil și care se inspiră din geniul orașului european în dialog cu trecutul și istoria.
Nominalizarea arhitectului sighetean Dorel Cordoș s-a făcut pentru una dintre lucrările de referință care poartă semnătura sa: „Mănăstirea Budești”.
Mănăstirea Budești, proiectată de arh. Dorel Cordoș, este un complex monahal situat în Depresiunea Maramureșului, fiind un proiect vernacular de construcție nouă unde s-au utilizat materiale naturale și au fost implicați meșteri locali.
Complexul mănăstiresc cuprinde mai multe clădiri dispuse în jurul bisericii de lemn, situate pe un platou mai înalt mărginit de un zid de sprijin construit din pietre solide de râu, zid ridicat de locuitorii locului.
În justificarea nominalizării se subliniază că: „Acest nou ansamblu arhitectural asigură continuitatea între trecut și prezent și onorează arhitectura vernaculară și ecleziastică contemporană.”
Arhitectul Dorel Cordoș se va afla zilele următoare la Bruxelles unde va avea loc ceremonia de decernare a premiilor pe 26 octombrie, la ora 11:00, în Auditorium CIVA, în prezența câștigătorilor și a unor personalități reprezentative.
Proiectele câștigătorilor și nominalizaților vor fi expuse la La Loge în Bruxelles și la Béguinage în Bruges. Expoziție la La Loge – rue de l’Ermitage 86, Bruxelles – 26 octombrie – 10 noiembrie 2024.















