La data de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu, „poetul nepereche”, a trecut la cele veșnice în Împărăția lui Dumnezeu, cea „a identității sunetelor și a rimei”, alcătuind, poate, în acel loc cu verdeață, alte frumoase poezii în care a vorbit atât de simplu, dar la un mod foarte strălucit și explicit despre credință, țară, neam și despre valorile noastre spirituale românești.
Toți aceia dintre noi care iubim literatura în profunzimea ei afirmăm faptul că acest „geniu pustiu” a plecat prea devreme, la frageda vârstă de 39 de ani, însă, nu noi suntem aceia care hotărâm timpul și anii fiecăruia.
Scriitorul spunea la un moment dat faptul că „Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ. Dumnezeu este în inima noastră; am înțeles că un om poate avea totul, neavând nimic și nimic, având totul”. Și că „Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu (…) ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu. Naţiunea mea e lumea”. Nădăjduim că a plecat la Dumnezeu împăcat cu sine, dar si cu natura înconjurătoare cu care a fost prieten și a iubit-o în chip desăvârșit.
Să ne rugăm ca Tatăl cel Ceresc, care le știe și le cuprinde pe toate, să ne dăruiască alți scriitori buni, desăvârșiți și patrioți care să vorbească la fel de frumos despre poporul nostru, despre România creștină, despre sfinți, întocmai ca Mihai Eminescu!
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
