USR demonstrează că specializarea este opțională în politică - 15 minute în urmă
Sprijin guvernamental pentru cultura băimăreană: finanțare importantă pentru Teatrul Municipal - 42 minute în urmă
Sergent major Vasile Nechiti, dovada că spiritul de salvator nu se dezbracă odată cu uniforma - 51 minute în urmă
„Crăciun în Maramureș”: A avut loc concertul tradițional de colinde al Protopopiatului Ortodox Român Sighet, ediția a XXII-a - 1 oră în urmă
Tradiționalul Concert de colinde în limbile ucraineană și română va avea loc la Biserica Ortodoxă Ucraineană din Ruscova în această duminică - 1 oră în urmă
Ultima colectare gratuită de aparate electrice de la domiciliu din acest an în Baia Mare - 1 oră în urmă
18 decembrie – Ziua Minorităților Naționale din România - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – 18 decembrie 2025 - 3 ore în urmă
În Centrul Vechi din Baia Mare: O seară de colind autentic și tradiție, alături de Grupul Iza - 14 ore în urmă
Lecții de la polițiști pentru elevii de la Școala „Lucian Blaga” - 14 ore în urmă
Are versuri de suflet: Mircea Grumaz, colegul de breaslă, va lansa a 9-a carte! Ce conține „Povești pentru Bubu”; Totul despre activitatea de luni!
Are versuri de suflet: Mircea Grumaz, colegul de breaslă, va lansa a 9-a carte! Ce conține „Povești pentru Bubu”; Totul despre activitatea de luni!
Îl cunosc pe Mircea Grumaz de 14 ani aproximativ, fiind, de altfel, printre primii jurnaliști pe care i-am cunoscut la începuturile mele în presă. El a scris sport de când îl știu, iar treptat a început să scrie pe lângă sport altceva. Probabil aţi avut ocazia să citiţi trăirile lui în fiecare volum de poezii şi cu siguranţă aţi progresat emoţional cu el.
Luni, 3 octombrie, Mircea va lansa cel de-al nouălea volum al său, după „Ce mă mai râd!” (1997), „Aburi Groși” (2016), „Să dormi frumos” (2017), „Ale și Mi” (2017), „După…” (2018), „Albastru” (2019), „Du-te-n plâns” (2019), „Respir” (2021). Lansarea cărții sale cu numărul 9, „Povești pentru Bubu”, va avea loc, la ora 19.00, la Scottish Pub. „Este cartea mea cu numărul 9… peste 100 de poezii și multă iubire”, arată colegul nostru.
„Știe deja jumătate de mapamond că volumul Povești pentru Bubu va fi lansat luni, 3 octombrie, la Scottish Pub, începând cu ora 19.00 și terminând cu ora închiderii. Nu este covor roșu la intrare, dar este asfalt negru, destul de proaspăt turnat și cu o linie galbenă să știe și biciclistul că e binevenit. Probabil că voi sta la intrare și vă voi lua în brațe pe fiecare, în mod cu totul și cu totul gratuit. Se va lua loc la mese și, probabil, în jurul orei 19.30, unul dintre cetățenii din sală, care seamănă bine cu mine, va lua cuvântul, spunând câte ceva despre carte, despre ce iubește și cât de fericit este să vă aibă prin preajmă. Nu va mai vorbi altcineva, dar după ce termină omul meu discursul (nu va citi de pe-o foaie, iar prompterul este stricat), toți ceilalți pot vorbi cât doresc. Am ales Scottish Pub pentru că oamenii de acolo sunt amabili și pentru că prețurile sunt absolut rezonabile. Mai mult ca sigur, cel care a cumpărat sau va cumpăra o carte va primi o bere de la mine, în rest fiecare după nevoi și necesități. Sigur, mi-ar plăcea să fiu Becali și să plătesc tot, să dau cărțile moca, ba să mai fac și cadouri, însă nu-i cazul. Eu am tot cerut o sinecură până mă pun pe picioare, dar încă nu am primit-o. Eu sper să ne simțim bine și să rămânem cu ceva după toate astea. Dacă vă întâlniți cu mine și vreți cartea Povești pentru Bubu va costă 30 de lei. 30 lei costă și sa o trimit prin poștă in România. Cei care locuiesc în străinătate vor primi cartea în schimbul a 10 Euro, pentru că trimisul este mai scump (în privat imi puteți lăsa adresa unde să trimit cartea). Pot trimite cartea oriunde. Și n-am avut cazuri în care să nu fi ajuns. Cont RO22CECEC001946392698011 – Mircea Grumaz”, acum arată colegul nostru.
C.Ț.














