Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 55 minute în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 57 minute în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 2 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 2 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 3 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 3 ore în urmă
Atenționare pentru cei care merg la mare: bacterie periculoasă în apă. Ce trebuie să știi înainte de vacanță - 4 ore în urmă
Programul „Școala Mamei” continuă în Baia Mare: cursuri dedicate sarcinii și de puericultură la Spitalul Județean de Urgență și la Policlinica nr. 2 - 4 ore în urmă
Matei Liga, sportiv în cadrul Academiei de Șah Maramureș, participă la Campionatul Mondial dedicat copiilor de 8, 10 și 12 ani - 4 ore în urmă
Muzeul Satului din Baia Mare a găzduit conferința „Rolul parentingului modern – Copiii de azi, adulții de mâine” - 4 ore în urmă
Anunțul pentru cei interesați: Acum în Maramureș s-au aprobat 9 posturi de salvatori montani în ședința forului legislativ! Cât sunt de importante!
Anunțul pentru cei interesați: Acum în Maramureș s-au aprobat 9 posturi de salvatori montani în ședința forului legislativ! Cât sunt de importante!
La post de fiecare dată când situația în sine o cere! La datorie întotdeauna, indiferent de oră sau de condițiile meteorologice. Aceștia sunt salvatorii montani.
Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș a funcționat și încă funcționează cu deficit de personal. Ar fi nevoie de mai mulți salvatori montani și de cât mai multe puncte în teritoriu, ca să nu mai vorbim despre baze de pregătire.
Tot mai mulți s-au edificat cam cât de importantă este activitatea salvatorilor montani, donând spații din cele deținute de administrațiile publice locale pentru a acoperi așa cum se cuvine teritoriul județului nostru, dar tot ar mai fi nevoie. Dar cea mai importantă resursă este cea umană, așadar este îmbucurător că autoritățile au înțeles cât de mult contează susținerea necondiționată a celor responsabili.
„În ședința din 24 iunie a Consiliului Județean, s-au aprobat în urma avizului favorabil dat de Comisiile Buget-Finanțe, Muncă și Juridică demararea procedurilor de organizare a concursului pentru ocuparea a 9 posturi salvator montan. Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș va avea de-acum trei formații de salvatori montani atestați angajați. Totul pentru siguranța turiștilor în zona montană și greu accesibilă, pentru scurtarea timpilor de răspuns la intervențiile 112.
Oriunde și oricând mereu prezenți pentru siguranța dumneavoastră!”, arată Dan Benga, managerul SPJ Salvamont Maramureș. Poate vor grăbi responsabilii de la Centru și celebra problemă a girofarelor! Viețile salvate ar crește ca număr! Așteptăm și această veste bună!
C.Ț.















