Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 56 minute în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 58 minute în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 2 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 2 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 3 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 3 ore în urmă
Atenționare pentru cei care merg la mare: bacterie periculoasă în apă. Ce trebuie să știi înainte de vacanță - 4 ore în urmă
Programul „Școala Mamei” continuă în Baia Mare: cursuri dedicate sarcinii și de puericultură la Spitalul Județean de Urgență și la Policlinica nr. 2 - 4 ore în urmă
Matei Liga, sportiv în cadrul Academiei de Șah Maramureș, participă la Campionatul Mondial dedicat copiilor de 8, 10 și 12 ani - 4 ore în urmă
Muzeul Satului din Baia Mare a găzduit conferința „Rolul parentingului modern – Copiii de azi, adulții de mâine” - 4 ore în urmă
Analiza meteo 4 săptămâni valabilă în Maramureș: Vreme normală se arată în regiunea noastră, dar de toamnă, nu Crăciun! Iată și statistica pe lună!
Analiza meteo 4 săptămâni valabilă în Maramureș: Vreme normală se arată în regiunea noastră, dar de toamnă, nu Crăciun! Iată și statistica pe lună!
Vreme mai răcoroasă local, dar călduroasă, cu toate acestea, în unele zile. Vom avea parte de fluctuații termice, dar și de o alternanță a zilelor frumoase cu cele mohorâte, aducătoare de precipitații. Iar aici gama va fi variată, vom avea atât ploaie, cât și lapoviță și ninsoare.
Suntem calendaristic în luna cadourilor, așadar este de așteptat să avem parte de vreme răcoroasă. Vom avea în mod evident în aria montană maramureșeană de precipitații spre bucuria iubitorilor acestui sezon de ninsori local însemnate cantitativ. La câmpie s-ar putea să ne mulțumim mai mult cu ploile, dar vom avea și aici ninsori în acest interval. Așadar avem vreme caldă acum pentru aria noastră în luna decembrie, mai degrabă valoare caracteristică de noiembrie, de Crăciun, fapt arătat de statistica oficială. Iată estimările pe patru săptămâni! Cele Actualizate!
Săptămâna 1 (19-26 decembrie). Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în zonele montane. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în Munții Banatului. Excepție va face nord-vestul extrem al țării, unde cantitățile de precipitații vor fi local excedentare. Săptămâna 2 (26 decembrie-2 ianuarie). Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Săptămâna 3 (2-9 ianuarie). Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, posibil ușor mai ridicate în cele centrale. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Săptămâna 4 (9-16 ianuarie). Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile.
În concluzie. Vreme de iarnă autentică în județul Maramureș, dar mai degrabă în aria montană înaltă. Ca atare, valori termice în mediile multianuale sau chiar mai ridicate decât ar fi normal, dar care ni s-ar putea părea scăzute. Dar dacă ar fi să analizăm calendaristic, sunt valori normale sau chiar mai ridicate decât ar fi normal. Vom avea zile cu precipitații, ploi, lapovițe, ninsori, care se vor schimba în intervale scurte, ca formă, dar și zile în care cerul va fi mai mult senin. De Crăciun cele mai mari șanse de ninsoare sunt la munte, pe când la deal și câmpie probabilitatea este scăzută, aici vom avea mai degrabă ploi, local însemnate cantitativ. Vom reveni cu amănunte!
C.Ț.















