Prognoza meteo Maramureș, luni 29 iunie 2026 - 1 oră în urmă
29 iunie: Sfinții Apostoli Petru și Pavel - 2 ore în urmă
Trei tinere talente din Seini au strălucit pe scena Festivalului Internațional de Interpretare „Ursulețul de Aur” din Baia Mare - 14 ore în urmă
Se împlinesc 32 de ani de la tunderea în monahism a șase slujitori de seamă ai Bisericii; Cine sunt ei astăzi - 14 ore în urmă
Un nou centru de zi pentru vârstnici a fost finalizat la Rona de Jos - 15 ore în urmă
Micuță, dar talentată: Antonia Maria Oniga a câștigat Trofeul categoriei la Concursul Național „Tinere Talente” de la Bistrița-Năsăud - 15 ore în urmă
Giulia Rob, elevă a Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Baia Mare, a primit Trofeul Genului Muzical la Festivalul „Ursulețul de Aur” - 16 ore în urmă
Atleta Andreia Hryn a cucerit medalia de bronz în proba de aruncarea suliței la Campionatul Național U18 - 16 ore în urmă
„Învârtita Fraților Chindriș” – omagiu adus Maramureșului autentic printr-un nou proiect muzical deosebit - 17 ore în urmă
Scriitorul băimărean Flaviu Claudiu Mihali lansează volumele în versuri „Dezagregare” și „Cicatrici”, la Satu Mare - 17 ore în urmă
A murit artistul plastic Onisim Colta; Era originar din Baia Sprie
Artistul plastic Onisim Colta s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de vineri, 7 octombrie, la vârsta de 70 de ani.
Trupul neînsuflețit al lui Onisim Colta a fost depus în foaierul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, sâmbătă, 8 octombrie. Înmormântarea va avea loc duminică, 9 octombrie, de la ora 15.00, la cimitirul „Eternitatea”.
Onisim Colta s-a născut în data de 10 iunie 1952, în localitatea Baia Sprie, Maramureș. A absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, secția pictură, în clasa prof. Paul Sima, în anul 1976. A obținut, în anul 2006, titlul de Doctor în Arte Vizuale – Universitatea de Arte și Design, Cluj Napoca, cu Summa cum laude. A efectuat timp de cinci ani un stagiu de perfecționare profesională post-universitară, în cadrul Centrului Special de Perfecționare Profesională București, pe linie de scenografie, între anii 1978-1980 și respectiv între anii 1983-1985.
Din anul 1976 lucrează, în baza unei repartiții ministeriale, ca scenograf la Teatrul de Stat din Arad montând până în prezent peste 70 de spectacole. Din anul 1980 este membru al UAP România, iar din anul 1995 este membru al Association Internaționale des Arts Plastiques -A.I.A.P. În perioada 1998-2005, Onisim Colta a fost conferențiar universitar în cadrul Facultății de Arte Vizuale din Oradea. Între anii 1994-1998 a fost președinte al Filialei Arad a UAP și din anul 1998 vicepreședinte al acesteia.
Pictorul Onisim Colta este din anul 2000 redactor artistic la Revista „ARCA”, în paginile căreia a publicat comentarii plastice, studii, însoțite de reproduceri, pe marginea operei unor artiști de seamă din peisajul plasticii românești contemporane.
Onisim Colta a avut peste 33 de expoziții personale între anii 1976-2013; peste 92 de expoziții de grup naționale și internaționale și 5 simpozioane internaționale. A fost recompensat pentru actul artistic cu numeroase premii naționale și internaționale. Din anul 1975 și până în prezent participă cu regularitate la expozițiile anuale organizate de Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Arad, în galeriile Alfa, Arta și Delta, precum și în cadrul expozițiilor artiștilor arădeni care se desfășoară în Szarvas, Gyula, Kaposvar și Bekescsaba, Ungaria, Zrenjanin Serbia și Heidelberg – Germania.
Anul acesta, Primăria Municipiului Arad i-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad, în semn de recunoaștere și respect pentru întreaga activitate artistică, prin care a contribuit la mărirea prestigiului și vizibilității municipiului Arad pe plan național și internațional. Artistul nu a putut fi prezent la festivitate din cauza unor probleme de sănătate, potrivit aradon.ro.







