28 iunie, Elon Musk împlinește 55 de ani - 7 secunde în urmă
Prognoză meteo pentru Maramureș, duminică 28 iunie 2026 - 34 minute în urmă
Record la Roma: Aur pentru David Popovici în finala de 100 m liber la Trofeul Settecolli - 9 ore în urmă
Raisa Vlășan, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional Eurofolklor București - 11 ore în urmă
Școala de vară „Fabrica de eminescieni” s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 15 ore în urmă
Atelierele de vacanță „Descoperă. Creează. Joacă” de la Muzeul Satului Maramureșan din Sighet s-au încheiat cu multă voie bună - 16 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Credința vindecă suferința – meditație la Duminica a patra după Rusalii - 16 ore în urmă
Muzeografa Gabriela Filip aduce reperele tradiționale mai aproape de tinerii băimăreni - 16 ore în urmă
Puncte de hidratare și prim ajutor în Baia Mare, pentru combaterea efectelor caniculei - 18 ore în urmă
Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie - 18 ore în urmă
29 septembrie, Ziua Satului Românesc; PS Iustin: „Acasă este numai în casa părintească, în cuibul de drag și dor, în satul și țara ta”
În ultimă duminică din luna septembrie a fiecărui an (anul acesta, 29 septembrie) este sărbătorită Ziua Satului Românesc, proclamată prin Legea n. 44 / 2020 și publicată ulterior în Monitorul Oficial al României.
„Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în Lege.
Amintim faptul că anul 2019 a fost o zi continuă dedicată satului românesc, deoarece Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat 2019 drept „An omagial al satului românesc – al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari”.
Tot în anul 2019, la propunerea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, în eparhia noastră s-a desfășurat un eveniment unic și de mare anvergură, de simțire și spiritualitate românească, intitulat „Satele Unite ale Maramureșului și Sătmarului, unde au fost implicați 1000 de tineri și peste 5000 de participanți prin directa implicare a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a preoților din toate protopopiatele, în parteneriat cu diferite instituții din cele două județe, informează pr. Adrian Dobreanu – Director Departament Comunicații Media-Online al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
PS Episcop Iustin: „Biserica este cea care simte, pe de o parte, valoarea satului şi importanţa lui şi tot Biserica este cea care aduce în prim plan importanţa satului românesc, dar şi drama acestuia prin plecarea a peste 4,5 milioane de români în afara graniţelor, care îşi păstrează credinţa, fac apostolat şi păstrează creştinismul într-o Europă îmbătrânită şi secularizată, care şi-a abandonat rădăcinile. Măcar în al doisprezecelea ceas trebuie să ne aducem oamenii lângă noi. Trăim drama depopulării satelor!”.
De asemenea, în anul 2021, Preasfinția Sa explica foarte frumos, în Mesajul pastorul transmis la Duminica românilor din afara României faptul că:
„Acasă este numai în casa părintească, în cuibul de drag și dor, în satul și țara ta, căci aici toți și toate, și cerul, și pământul, și muntele, și pădurea, și izvorul limpede în curgerea lui, te primesc, te iubesc, te odihnesc, te înalță și te înnobilează”.
În ceea ce urmează vă oferim spre citire ai meditație Poezia intitulată „Satul meu” alcătuită de Aurelia Oancă, născută în județul Satu Mare și membră a Ligii Scriitorilor din România, filiala Baia Mare:
„Cu gândul m-am întors acasă,
În satul meu cu oameni buni
Și cu iubirea mea aleasă
De locul meu cel din străbuni.
Am colindat în lumea mare,
Am căutat un trai mai bun,
Dar viața-i un vapor pe care
Nu poți urca doar cu un pumn,
De dragoste dosită-n traistă,
Nici cu bilet de călător,
Ea este inima ta tristă
Când e cuprinsă de mult dor.
Pe drumul care duce-acasă,
Chiar dacă merg în pas desculț,
Eu știu că mama nu mă lasă,
Doar sunt al ei iubit pruncuț.
Aici, e locul meu sub soare,
Aici, în satul românesc,
Aici, alin tot ce mă doare,
Aici, eu vreau ca să trăiesc!”.
Foto: Drumul Catedralelor de Lemn







