Share
Un bărbat din alt județ a fost depistat într-un tren din Maramureș cu țigări de contrabandă

Un bărbat din alt județ a fost depistat într-un tren din Maramureș cu țigări de contrabandă

Ieri, 14 noiembrie, între orele 15.00 – 20.00, lucrătorii Biroului Județean de Politie Transporturi Maramureș sprijiniți de ofițeri de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun.

Acțiunea s-a desfășurat într-un tren, între stațiile de cale ferată Sighetu-Marmației – Vișeu de Jos, ocazie cu care a fost depistat un bărbat de 44 de ani, din Arad, care avea asupra sa 3000 de țigarete (150 pachete) de proveniență “For Duty Free Only”, provenite din activități de contrabandă.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabanda, faptă prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea 86 din 2006.

Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată și indisponibilizată în vederea confiscării.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu