Share
Sfaturile polițiștilor maramureșeni pentru a nu ajunge ținta hoților

Sfaturile polițiștilor maramureșeni pentru a nu ajunge ținta hoților

Pentru că principala atribuție a polițiștilor este siguranța cetățeanului, aceștia desfășoară periodic activități informativ/preventive cu cetățenii pentru a le aminti/reaminti cum se pot proteja pentru a fi în siguranță, pentru a nu deveni victime ale infractorilor.

Marți, 12 aprilie, două echipaje de poliție, formate din câte trei lucrători de la Biroul de Ordine Publică din Baia Mare și de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș s-au întâlnit cu cetățenii din piețe, parcări și spații comerciale pentru a discuta despre siguranța lor și a bunurilor lor.

Polițiștii le-au reamintit cetățenilor măsurile de prevenire a furturilor din buzunare, genți poșete, precum și din locuințe și auto.

În continuare oamenii obișnuiesc să-și lase în autoturisme bunuri de valoare la vedre și uită că o poșetă, un telefon sau un portmoneu lăsat la întâmplare este o invitație pentru hoți. Încă nu avem toate parcările supravegheate video, ca hoții să fie descurajați în a acționa, astfel este important ca noi să fim responsabili, să avem grijă de bunurile noastre. De multe ori prejudiciul pe care îl suportăm prin spargerea autoturismului este mai mare decât bunul sustras.

În ceea ce privește furtul din buzunare, genți poșete, polițiștii au observat că cetățenii sunt mai precauți, au grijă de acestea, atât femeile, cât și bărbații.

Însă, încet, încet vremea se încălzește și scăpăm de hainele groase, iar tendința bărbaților de a-și purta portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor va fi mare. Aceeași tendință o au și tinerii când vine vorba de telefonul mobil. Atenție la obiceiurile proaste, este momentul să adoptați unele mai bune și mai sigure.

Și pentru că se apropie Sărbătorile Pascale, polițiștii vă sfătuiesc să aveți grijă cui deschideți ușa și pe cine lăsați să vă calce pragul casei. Bunătatea și omenia să nu o confundați cu naivitatea.

Polițiștii vă doresc tuturor o primăvară frumoasă, numai cu evenimente plăcute!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu