Share
Percheziții în Maramureș și trei persoane reținute în cazul privind copiii tratați ca sclavi

Percheziții în Maramureș și trei persoane reținute în cazul privind copiii tratați ca sclavi

Trei bărbați au fost reținuți în urma unor percheziții desfășurate ieri în Vișeu de Sus.  Au fost vizați cetățeni bănuiți că ar fi susţinut activitatea infracţională a unor persoane care, sub pretextul desfășurării unor servicii educative privind recuperarea și reintegrarea socială (în cadrul unor proiecte și fundații), ar fi avut preocupări pe linia comiterii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și abuz în serviciu.

În urma percheziţiilor au fost ridicate 12 laptopuri, 13 telefoane mobile, memory stick-uri, calculatoare, precum și bani și înscrisuri susceptibile a avea legătură cu cauza. Au fost puse în aplicare 12 mandate de percheziţie.

În acest caz, în 27 august au mai fost făcute 8 percheziții în Vișeu de Sus și Leordina. Perchezițiile au vizat 8 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 61 de ani, bănuiți că ar fi supus minori la munci epuizante, i-ar fi lipsit de libertate și le-ar fi interzis să ia legătura cu familiile, cu alte persoane ori cu autoritățile. La acea dată, au fost puse în executare 9 mandate de percheziții domiciliare și 3 mandate de aducere pentru cei în cauză, doi fiind cetățeni germani. Iată însă și comunicatul DIICOT, în urma perchezițiilor de ieri:

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secția de Combatere a Criminalității Organizate au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților B.C., P.V.A. și Iusco Marcel Vasile, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Iusco Marcel Vasile, în calitate de funcţionar public, angajat al DGASPC Maramureş în funcţia de asistent social, fiind desemnat manager de caz în privinţa serviciului social prestat în cadrul Centrului de asistenţă şi sprijin pentru reabilitarea socială a copiilor şi tinerilor cu probleme comportamentale Projekt Maramureş, a permis membrilor grupului infracţional organizat să îşi desfăşoare activitatea infracţională sub o aparentă legalitate, aceştia obţinând nestingheriţi foloase patrimoniale necuvenite.

În fapt, s-a constatat că, inculpatul, deși avea cunoştinţă că respectivul centru nu era licenţiat să funcţioneze în condiţiile impuse de lege ca şi serviciu rezidenţail, nu a îndrumat responsabilii acestui centru în vederea licenţierii. Totodată, nu a sesizat şi nu a solicitat lămuriri cu privire la copiii care erau daţi în familii, încălcându-se hotărârile judecătoreşti care prevedeau “plasament la Asociaţia Esperando în Centrul din Vişeu” și a întocmit rapoarte de control neveridice, fără a face verificări efective cu privire la situaţia copiilor, limitându-se la eventuala deplasare la Centrul Projekt Maramureş şi la o simplă discuţie cu persoanele responsabile prezente în centru, fără a face verificări efective cu privire la fiecare copil în parte.

Din cercetările efectuate în cauză există date şi indicii despre faptul că inculpații P.V.A. și B.C., angajați ai asociației care administra centrul, au abordat în mod direct minorii de cetățenie germană în vederea preîntâmpinării unor eventuale denunțuri ale acestora cu privire la activitățile concrete la care erau supuși în cadrul Projekt Maramureș şi au asigurat produsul infracțional reprezentat de câștigurile patrimoniale ilegale obținute de inculpatul S.B. ca lider al acestui proiect social prin transferarea unor astfel sume de bani în numerar de pe teritoriul Germaniei pe teritoriul României în vederea îngreunării cercetărilor în cauză şi al împiedicării aflării beneficiarilor reali ai sumelor de bani transferate”.

Citește și: https://www.directmm.ro/comunitate/justitie/cinci-arestari-in-cazul-de-sclavagism-modern-de-la-viseu-de-sus-vezi-cine-a-dat-autorizarile-pentru-exploatarea-minorilor/

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu