Bumbac organic: ce înseamnă eticheta pentru hainele tale - 1 oră în urmă
Dacii din Maramureș au ajuns în Polonia. Omnis Barbaria, la Festivalul Culturii Preistorice și Antice - 2 ore în urmă
„Caii Maramureșului” – o pasiune moștenită și o tradiție dusă mai departe. Povestea lui Ionuț Tămaș, tânărul din Sârbi care oferă frumusețe evenimentelor - 4 ore în urmă
Grinzile noului pod de pe Bulevardul Unirii ajung la Baia Mare. Macaraua de peste 300 de tone este pregătită pentru montaj - 4 ore în urmă
Victoria Petrenciuc și Patricia Moldovan reprezintă Maramureșul la Festivalul-concurs național „Pe deal la Teleormănel” - 6 ore în urmă
Preselecție la fotbal în Maramureș: ASSG Băița de sub Codru își mărește echipa! - 6 ore în urmă
Pistele de biciclete împart opiniile în Baia Mare. Două perspective asupra aceleiași schimbări - 6 ore în urmă
Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc la Baia Mare. Prima Convenție Maramureșeană pune în discuție viitorul județului - 6 ore în urmă
Spectacol umoristic și muzical: Radu Pietreanu urcă pe scenă în Baia Mare - 7 ore în urmă
Copiii din centrele sociale din Sighetu Marmației, informați privind prevenirea bullying-ului și cyberbullying-ului - 7 ore în urmă
Numeroase incendii de vegetație la final de săptămână; Au ars sute de hectare de vegetație, dar și litieră de pădure
Pe parcursul weekendului, pompierii militari maramureșeni au intervenit, la foc continuu, pentru lichidarea incendiilor de vegetație izbucnite pe întreg teritoriul județului Maramureș, în urma cărora au ars sute de hectare de vegetație, dar și litieră de pădure.
Reprezentanții ISU Maramureș fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și reamintesc faptul că arderea vegetației uscate se face doar după obținerea permisului de lucru cu foc deschis și respectând măsurile de prevenire a extinderii incendiilor.
În conformitate cu HGR nr. 537/2007, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei.
Totodată, conform prevederilor OUG nr. 195/2005, privind protecția mediului, sunt interzise arderile fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului, constituind contravenție și sancționându-se cu amenda de la 3000-6000 lei pentru persoanele fizice. De asemenea, eliminarea deșeurilor de orice fel prin incinerare este interzisă în conformitate cu prevederile OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor și se sacționează cu amendă contravențională de la 10.000-20.000 lei pentru peroanele fizice.
Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă, dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform satandardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, relglementate prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 352/2015.
Tot în weekend, pompierii militari vișeuani au lichidat un incendiu izbucnit la un adăpost de animale. Focul a distrus circa 90% din adăpostul de animale. În urma incendiului au ars diverse unelte și scule electrice. Pompierii au reușit să salveze din calea flăcărilor casa ce se afla în imediata apropiere a anexei, dar și două bovine și un cal.














