Share
Live text: Incendiu la „Matei Balș”: cinci pacienți decedați, din care patru carbonizați. Peste 100 pacienți cu COVID-19 au fost evacuați (FOTO)

Live text: Incendiu la „Matei Balș”: cinci pacienți decedați, din care patru carbonizați. Peste 100 pacienți cu COVID-19 au fost evacuați (FOTO)

Un incediu a izbucnit, vineri dimineață, în jurul orei 5.00, la Institutul „Matei Balș” din Capitală, iar 102 de pacienți cu COVID-19 au fost evacuați. Focul a fost stins de pompieri, însă trei persoane au fost găsite carbonizate, iar a patra a decedat deși s-a încercat resuscitarea acesteia. Deocamdată nu se știe de la ce a pornit incendiul.

UPDATE Ora 14.05: Premierul Florin Cîțu a criticat astăzi lipsa investițiilor din sănătate și faptul că cea mai mare parte a bugetului merge spre salarii și sporuri. El i-a avertizat pe angajații din instituțiile de control din sectorul sanitar că trebuie să iasă din birouri, altfel vor pleca acasă.

UPDATE Ora 13.20: Președintele Iohannis, după vizita la Institutul Matei Balș: A fost o intervenție foarte complicată, s-a reacționat extrem de rapid. Am cerut ministrului Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate.

UPDATE Ora 13.09: Primul apel la numărul de urgență 112 pentru anunțarea incendiului de la Institutul Matei Balș din București a fost primit vineri dimineață la ora 5.04, iar în total au fost zece apeluri, transmite Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). În total, s-au înregistrat zece apeluri la 112.

UPDATE Ora 13.00: Președintele Klaus Iohannis a sosit la Institutul „Matei Balș”.

UPDATE Ora 12.25: Mulți dintre pacienții transferanți de la „Matei Balș” la alte spitale, în urma incendiului de vineri dimineață, sunt internați la ATI, fiind dependenți de oxigen, iar o parte sunt intubați. Un pacient a fost intoxicat cu fum și a fost intubat. Starea pacienților este în curs de actualizare în funcție de investigațiile aflate în derulare în fiecare spital în care au fost transferați pacienții, precizează Ministerul Sănătății.

UPDATE Ora 12.20: Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj de condoleanțe familiilor celor decedați în incendiul de astăzi de la Institutul Matei Balș.

UPDATE Ora 11.55: Vicepremierul Kelemen Hunor susține că este nevoie de o anchetă și intervenție rapidă și decisivă în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” și precizează că sănătatea și educația sunt domenii în care nu trebuie făcute economii și care să nu fie afectate de măsuri de austeritate.

UPDATE Ora 11.45: Vicepremierul Dan Barna afirmă, în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”, că este foarte clar că trebuie luate măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor, pentru că orice ”lasă că merge și așa”, orice neglijență poate să aibă ca efecte pierderea ireparabilă de vieți omenești.

UPDATE ora 11.30: Încă o victimă a incendiului de la Institutul Matei Balș a murit astăzi. Cu acest deces, bilanțul a ajuns la 5 morți.

Victima a fost găsită carbonizată, în baie, a spus la Digi24 ministrul de Interne, Lucian Bode.

Acesta nu a precizat însă dacă este vorba despre un pacient sau de o altă persoană.

UPDATE Ora 11.20: Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, vineri, înaintea ședinței de consiliu, că ipoteza lipsei de căldură în Spitalul ”Matei Balș” în noaptea incendiului este o ”speculație”.

”Am decis să facem un audit al instalațiilor celor 19 spitale care sunt în subordinea Primăriei Capitalei. După tragedia de la Neamț a existat un control mixt și din punct de vedere al siguranței la incendiu nu au găsit probleme. Spitalele noastre sunt gata să ofere orice fel de sprijin pentru pacienții care nu mai pot fi tratați la Matei Balș. Nu este o problemă cu spațiile libere în spitalele COVID, avem 160 de paturi la Colentina plus 9 ATI și 220 paturi libere la Victor Babeș. Pentru că au apărut speculații referitoare la lipsa agentului termic, vreau să fiu foarte clar: Am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call-center care primește telefoane în cadrul primăriei pe ceea ce înseamnă situația căldurii în București. Nu au existat probleme de căldură la Matei Balș în ultima săptămână, deci nici în această noapte”, a declarat primarul Nicușor Dan.

UPDATE Ora 11.10: Mihaela Tănase, fiica unei paciente internate la Institutul Matei Balș chiar în clădirea care a ars în incendiul din această dimineață, a declarat pentru G4Media.ro că în urmă cu o săptămână a adus în salonul acesteia o aerotermă, cu acceptul reprezentanților spitalului.

UPDATE Ora 10.50: Procurorii și polițiștii au început audierea personalului medical de la Institutul Matei Balș după incendiul din această dimineață în care au murit 4 pacienți cu Covid. Conducerea spitalului bucureștean l-a chemat pe avocatul Florin Durgheu pentru a asista la audieri, potrivit surselor G4Media.ro.

UPDATE Ora 10.31: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că în clădirea în care a izbucnit incendiul de la Institutul Matei Balș, soldat cu 4 morți, nu era o temperatură scăzută care să îi facă pe pacienți să se încălzească cu aeroterme, citând informațiile primite de la Adrian Streinu Cercel, fostul manager de la Matei Balș.

UPDATE Ora 10.23: Un reprezentant al firmei Nec Pro Logistic, care asigură mentenanța instalației electrice de la Matei Balș, a declarat, pentru Buletin De București, că a recomandat spitalului să nu se utilizeze improvizații și că toată iarna ar fi existat probleme cu căldura. ”Ideea e ca a fost frig. Din cauza temperaturii s-au încălzit cu așa ceva. Toata iarna a fost avarie. Toata iarna au avut probleme cu căldura”, a mai declarat reprezentantul firmei de mentenanță pentru Buletin de București, care a acceptat să vorbească sub anonimat.

UPDATE Ora 10.19: Premierul Florin Cîțu a scris astăzi pe Facebook despre incendiul de la Institutul Matei Balș din București că ”de aceasta dată reacția autorităților a fost eficientă și rapidă” și a anunțat că ”despre cauze și responsabili discutăm după ce avem toate informațiile”.

UPDATE Ora 10.07: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat într-o intervenție telefonică la Digi24 că „vorbim de un management stabil și de o finanțare relativ robustă”.

„La Matei Balș au fost făcute investiții aproape constant. A fost renovat în întregime de curând. În curând vom avea informații nu doar despre Balș, ci și despre celalte spitale. După Piatra Neamț, ministrul Tătaru și Raed Arafat au anunțat controale în secțiile ATI și nu numai”, a mai declarat Voiculescu.

„Nu am informații că în acea clădire ar fi fost surse suplimentare de încălzire, care oricum nu ar trebui să fie în spitale”, a precizat ministrul.

„În România s-au construit malluri, clădiri de birouri, mai puțin spitale. Acest lucru trebuie să se schimbe”, a susținut Vlad Voiculescu.

UPDATE Ora 9.50: Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat vineri dimineață, la Realitatea Plus, după incendiul de la Institutul ”Matei Balș”, că nu crede că existau nereguli în instituția medicală de care autoritățile să fi știut, dar să nu fi intervenit pentru a le remedia.

UPDATE Ora 9.44: Directorul adjunct al Termoenergetica, Andrei Gîtlan, a declarat, într-o intervenție la Antena 3, că nu a avut nici un semnal că ar fi fost probleme cu căldura la Institutul Matei Balș.

UPDATE Ora 9.40: Reprezentanții Corpului de control al premierului Cîțu au ajuns astăzi la Institutul Matei Balș pentru a cerceta cauzele incendiului în care au murit patru pacienți, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale.

UPDATE 9.40. „La Marius Nasta au fost aduse 4 persoane, două femei și doi bărbați. Avem disponibiliate până la 36 de locuri în secția COVID. Dacă vor fi necesare, noi suntem aici și suntem alături de colegii noștri de la Matei Balș și de pacienții care trec printr-un moment foarte greu”, a spus managerul institutului, medicul Beatrice Mahler.

UPDATE 9.39. Colegiul Medicilor s-a autosesizat după incendiul de vineri dimineață.

UPDATE Ora 9.37: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat vineri dimineață, într-o intervenție la România TV, că va verifica modul în care au fost făcute toate investițiile din ultima perioadă, dar și rapoartele de control efectuate în ultima vreme, și a transmis condoleanțe familiilor.

UPDATE Ora 9.35: Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat vineri că pavilionul 5 din Spitalul Matei Balș, unde a izbucnit incendiul, era recent renovat și că nu erau probleme cu rețeaua de încălzire. De asemenea, Berbeceanu susține că și sistemele antiincendiu au funcționat, iar în momentul în care încăperea a fost cuprinsa de flăcări s-au deconectat instalația electrică și de oxigenare.

UPDATE 9.30. Președintele Klaus Iohannis va merge la ora 13:00 la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.

UPDATE 9.19. Corpul de Control a premierului a fost trimis la Institutul Matei Balș.

UPDATE Ora 9.18: Doi pacienți, o femeie și un bărbat, transferați la Institutul „Marius Nasta” sunt în stare gravă și au fost internați la Terapie Intensivă, a anunțat managerul spitalului, Beatrice Mahler.

La „Marius Nasta” au ajuns 4 pacienți, două femei și doi bărbați, cu vârste între 62 și 89 de ani.

La acest spital mai sunt disponibile peste 30 de locuri.

Mahler a precizat că pacienții cu COVID au nevoie de flux mare de oxigen. Ea a spus că, după tragedia de la Piatra Neamț, au fost făcute controale pentru a verifica starea instalațiilor și a se vedea care este necesarul de investiții.

În acest moment e nevoie de o evaluare a tuturor instalațiilor, a mai precizat Beatrice Mahler.

UPDATE Ora 9.13: 53 de pacienți de la „Matei Balș” au fost transferați la alte spitale, anunță Ministerul Sănătății:

Din informațiile primite de către Ministerul Sănătății de la echipele de intervenție, au fost transferați către alte unități sanitare un număr de 53 de pacienți, din 102 pacienți aflați în saloanele din Pavilionul 5 al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, afectat de incendiu.

11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București;

5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București;

6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”;

4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”;

5 pacioenți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”;

3 pacienți la Spitalul Militar Central-ROL 2

4 pacienți la Spitalul „Witting”;

4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”;

1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”;
3 pacienti la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”;

7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca

Conform informațiilor primite, unul dintre pacienții ajunși la Spitalul de Urgență Floreasca este cel care a avut nevoie de resuscitare și care, între timp, a decedat (a patra victimă). Este vorba despre o femeie, în jurul vârstei de 80 de ani, care avea și arsuri pe 20% din suprafața corporală.

Echipele medicale evaluează în prezent starea de sănătate atât a pacienților transferați, cât și a celor rămași în Institutul „Matei Balș”.

Aparținătorii pacienților de la INBI „Matei Balș” pot verifica situația despre relocarea pacienților evacuați în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș” din Capitală la cele două numere de telefon puse la dispozitie de DSU: 021.2069398 si 021.2648515

UPDATE Ora 9.00: Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) anunță că a creat două linii telefonice pentru rudele pacienților de la Institutul „Matei Balș” unde astăzi dimineață s-a produs un incendiu puternic.

Cele două numere disponibile pentru aparținători sunt:

0212069398
0212648515

UPDATE ora 8.48: DSU anunță că va operaționaliza două linii telefonice pentru rudele pacienților de la „Matei Balș”.

„Dată fiind situația generată în urma nefericitului eveniment din această dimineață care a necesitat evacuarea și relocarea mai multor persoane la alte unități spitalicești, precizăm faptul că imediat după ce este actualizată lista privind repartiția pacienților la spitalele suport din aria București-Ilfov, vor fi operaționalizate două linii telefonice, unde aparținătorii pot afla informații despre noua locație unde pacienții sunt internați, în vederea continuării îngrijirilor medicale care se impun acestora. Revenim în cel mai scurt timp cu aceste informații”, a precizat DSU.

UPDATE Ora 8.45: Toni Grecu, fondatorul trupei de divertisment ”Divertis”, se numără printre pacienții internați la Institutul ”Matei Balș” din București la momentul incendiului de azi dimineață. El se afla într-un salon de la etajul 2, incendiul fiind localizat la parter.

UPDATE Ora 8.33: Rudele pacienților care erau internați în pavilionul care a ars la „Matei balș” au venit în fața spitalului pentru a afla ce s-a întâmplat cu aceștia.

Oamenii care au venit la poarta spitalului încearcă să sune la alte spitale pentru a afla dacă rudele lor au fost transferate la alte spitale sau dacă sunt printre cei patru pacienți care au decedat.

UPDATE Ora 8.15: Un reșou care funcționa în salonul care a ars la Institutul ”Matei Balș” din București ar putea fi cauza incendiului, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul anchetei.

UPDATE Ora 8.00: De la „Matei Balş” au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”, iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului, a precizat coordonatorul echipei medicale, dr. Bogdan Opriţa.

Bogdan Opriţa a mai spus că dintre cele 44 de persoane evacuate două se aflau în stare mai gravă şi au necesitat măsuri de protezare respiratorie.

UPDATE Ora 7.20: Toți pacienții evacuați au fost transferați fie în alte pavilioane de la Matei Balș, fie la alte spitale din București, a precizat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Nu mai avem pacienți cu arsuri”, a subliniat Raed Arafat.

Aproape toți pacienții, în proporție de 98%, din clădirea în care a avut loc incendiul erau conectați la oxigen. Toți aveau o stare medie spre severă din cauza COVID, a precizat Streinu Cercel.

Arafat a mai spus că ultimul control la „Matei Balș” a fost în noiembrie anul trecut.

UPDATE Ora 7.18: Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, în fața spitalului, că la 5.05 a fost înregistrat primul apel la 112. La 5.13 au sosit primele echipe, iar la 5.14 a fost declanșat Planul roșu de intervenție. Au fost informați premierul, miniștrii Sănătății și Internelor.

La sosirea pompierilor, incendiul era cu flacără deschisă, pe circa 120 mp, cu degajări mari de fum, a precizat colonelul Șchiopu, care a coordonat intervenția. Potrivit acestuia, au fost evacuate 102 persoane.

UPDATE Ora 7.14: O parte dintre pacienții evacuați au fost transferați la spitalele Floreasca, Sfântul Ioan și Universitar.

UPDATE Ora 7.06: A decedat a patra persoană, pentru care au fost aplicate manevrele de resuscitare însă fără succes.

La această oră, a fost dezactivat Planul roșu de intervenție.

UPDATE Ora 7.05: La Spitalul „Victor Babeș” din București, care tratează COVID, sunt disponibile peste 200 de locuri, a precizat managerul Emilian Imbri, la Digi24.

Imbri a precizat că a fost sunat de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, căruia i-a spus câte locuri sunt disponibile la „Victor Babeș” și cu ce dotări.

UPDATE Ora 7.00: Pacienții evacuați nu au arsuri, potrivit secretarului de stat Raed Arafat.

„Din păcate trei persoane sunt decedate şi a patra sub resuscitare. Trei persoane au fost găsite în salon (n.r. – decedate). (…) După ce s-a degajat fumul au fost găsite trei peroane în salonul în care era incendiul. Restul sunt transportaţi la mai multe spitale. Sunt cu COVID. Nu au alte probleme”, a declarat secretarul de stat în MAI Raed Arafat pentru Agerpres.

Întrebat dacă dintre cei transportaţi la alte spitale sunt persoane care se află în stare gravă, Arafat a răspuns: „Nu, pe probleme de arsuri nu”.

UPDATE Ora 6.53: Primii patru pacienți evacuați în urma incendiului de la „Matei Balș” au ajuns cu ambulanțele la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală.

Ministerul Sănătății a anunțat că prioritatea este ca toți pacienții evacuați să ajungă cât mai repede la alte spitale, oriunde să găsesc locuri. O parte vor fi mutați în alte corpuri ale Institutului „Matei Balș”. Unii dintre pacienți sunt supravegheați în ambulanțele sosite la fața locului.

UPDATE Ora 6.50: A fost deschisă o anchetă penală în legătură cu incendiul, care va fi coordonată de Parchetul București.

UPDATE Ora 6.47: Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a ajuns la Institutul „Matei Balș”.

Pentru intervenție, pompierii au aplicat planul pentru COVID, astfel că a fost organizat un flux de ieșire și intrare în clădire, iar echipele de intervenție au fost echipate cu combinezoane speciale de la SMURD.

Stingerea efectivă a focului nu a fost dificilă, însă fumul foarte dens a ridicat probleme, potrivit ISU.

Încăperea din care a izbucnit incendiul este distrusă în mare proporție, potrivit aceleiași surse.

UPDATE Ora 6.38: Cei trei pacienți găsiți carbonizați erau internați la parterul pavilionului unde s-a produs incendiul, potrivit ISU.

La această oră, toți pacienții din clădire au fost evacuați.

UPDATE Ora 6.36: Spitalele din București care tratează COVID-19 se mobilizează pentru a primi pacienții evacuați de la Institutul „Matei Balș”. Medicii și asistenții au fost chemați de acasă.

La Institutul „Marius Nasta” pot fi preluați până la 36 de pacienți, potrivit managerului Beatrice Mahler.

Deocamdată nu se cunoaște numărul pacienților care au nevoie și de îngrijiri pentru arsuri.

UPDATE Ora 6.29: Trei persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană este în procedura de resuscitare, anunță ISU și Ministerul Sănătății.

UPDATE Ora 6.27: Cel puțin o persoană a decedat, iar o persoană este în procedura de resuscitare, a anunțat Ministerul Sănătății.

UPDATE Ora 6.22: Cel puțin 3 victime sunt în urma incendiului, potrivit informațiilor de la fața locului.

Ministerul Sănătății a confirmat că au fost găsite primele victime.

UPDATE Ora 6.19: Pacienții răniți sunt preluați de ambulanțele SMURD și vor fi transportați la alte spitale.

UPDATE Ora 6.15: În acest moment se procedează la evacuarea tuturor pacienților din pavilionul 5. Incendiul s-a manifestat la parter, pe două laturi ale clădirii și cu degajări mari de fum, potrivit ISU.

Toți pacienții sunt bolnavi de COVID-19, cu diferite grade.

La fata locului actioneaza toate resursele disponibile pentru salvarea persoanelor: ambulante, autospeciale pentru victime multiple, spital mobil, descarcerare.

Operațiunea este coordonată de inspectorul șef al ISU București Ilfov.

UPDATE Ora 6.10: ISU București Ilfov anunță că focul a fost stins.

„La nivelul ISU București Ilfov a fost declansat Planul Rosu. Incendiul s-a manifestat la parterul unui corp de clădire cu regim de inaltime P+3, pe doua laturi. Au fost constituite echipe de cautare si salvare a persoanelor si se realizeaza evacuarea lor. Potrivit informațiilor furnizate, în clădire se aflau aproximativ 100 de persoane”, a precizat ISU București Ilfov.

Știrea inițială: „Din informațiile de la fața locului, pacienții au fost evacuați, nimeni nu este rănit și incendiul este sub control. Ministrul Sănătății este în drum spre spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Bogdan Oprea.

Incendiul a izbucnit la parterul unei clădiri, unde se aflau pacienți, însă nu erau saloane de Terapie Intensivă. Toți pacienții de la parter și primul etaj au fost evacuați.

Deocamdată nu se cunoaște cauza incendiului.

La Institutul „Matei Balș” sunt tratați pacienți cu COVID-19.

Vom reveni cu detalii!

Surse – g4media.ro / digi24.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu